Caldura asediaza Romanul

marți, 27 iunie 2006, 21:58
3 MIN
 Caldura asediaza Romanul

De citeva zile, Romanul este asediat de canicula. Valul de caldura a dat peste cap sanatatea romascanilor, in special a celor batrini si cu probleme de sanatate. Mai multi romascani au ajuns in spital, in ultimele cinci zile, din cauza soarelui, temperaturilor ridicate si lipsei de aer. Duminica, o femeie a cazut de pe puntea dinspre Cotu-Vames, ea ametind din cauza caldurii. Cum temperaturile ridicate se vor mentine in urmatoarele zile, medicii recomanda romascanilor sa evite expunerea la soare intre orele 11 – 15. „Temperaturile ridicate afecteaza, in general, batrinii, copiii si bolnavii cronici. Cel mai mult au de suferit cardiacii, diabeticii, dar si cei care sufera de labilitate psihica. Si alcoolicii au de suferit, intrucit acestia se imbata mai usor cind este cald, din cauza deshidratarii. Indiferent de virsta, cardiacii fac parte din categoriile cu cel mai mare factor de risc la temperaturile ridicate. Unii dintre ei sint, pur si simplu, inconstienti, ei expunindu-se la soare in timpul amiezii”, au declarat medicii romascani. Personalul medical recomanda tuturor celor care au probleme cardiace, diabeticilor, batrinilor si copiilor sa evite contactul cu soarele in timpul amiezii si sa consume multe lichide, pentru a se hidrata. Recomandarile sint imperative pentru cei cu predispozitie la infarct si accident vascular. Printre simptomele unor afectiuni cauzate de canicula se numara durerile de cap intense, ameteala, crampele musculare la nivelul membrelor sau stomacului, oboseala sau insomniile. In cazul resimtirii in urma expunerii la soare este obligatorie incetarea oricarei activitati fizice timp de mai multe ore, odihna intr-un loc racoros, consumul de apa sau sucuri de fructe pentru rehidratarea organismului. In cazul in care simptomele persista sau se agraveaza, este obligatorie consultarea unui medic.
Conform prevederilor OUG 99/2000 privind masurile ce pot fi aplicate in perioade cu temperaturi extreme pentru protectia persoanelor incadrate in munca, in perioada de canicula, angajatorii sint obligati sa le asigure salariatilor conditii speciale de lucru. „Prevederile legii se aplica atunci cind meteorologii anunta temperaturi ale aerului de peste 37 de grade Celsius, corelate cu conditii de umiditate mare, timp de doua zile consecutive. Masurile se aplica si in cazul unor sectii, birouri, institutii sau fabrici unde se inregistreaza aceasta temperatura, chiar daca vremea de afara este mai «blinda». Angajatorii au obligatia de a reduce intensitatea si ritmul activitatilor fizice, de a asigura o ventilatie suficienta la locul de munca, de a asigura alternarea efortului dinamic cu cel static si alternarea perioadelor de lucru cu cele de repaus in locuri umbrite. Pentru mentinerea starii de sanatate a angajatilor, angajatorul trebuie sa asigure doi pina la patru litri de apa minerala, zilnic, pentru fiecare schimb sau salariat. De asemenea, angajatorul trebuie sa asigure salariatilor accesul la dusuri. In cazul in care nu pot fi asigurate aceste conditii de munca, angajatorul, de comun acord cu sindicatele sau salariatii, trebuie sa aleaga intre reducerea duratei zilei de lucru sau esalonarea zilei de lucru in doua perioade: prima perioada – pina la ora 11, iar cea de-a doua perioada de lucru – incepind de la ora 17”, a declarat Lilia Moise, juristul Spitalului Municipal Roman. In cazul Spitalului Municipal, spre exemplu, s-a luat in considerare faptul ca in spalatorie, blocul alimentar, ultimele doua etaje ale unitatii sanitare, sectia de sterilizare si curtea unitatii, salariatii sint expusi la temperaturi care depasesc chiar si 40 de grade Celsius, in conditii de umiditate ridicata. Incepind de ieri, fiecare salariat din aceste zone de activitate primeste cite 2,5 litri de apa minerala, zilnic. La solicitarea sectiilor, acestea vor fi dotate cu ventilatoare, iar salariatii vor avea acces la cele 63 de dusuri care functioneaza la Spitalul Municipal Roman.
Pe timp de canicula, se recomanda romascanilor sa se protejeze impotriva radiatiilor solare purtind ochelari de soare, palarii, imbracaminte de culoare deschisa, din fibre naturale, in, cinepa sau bumbac. Cei care merg la plaja trebuie sa foloseasca o crema cu un factor cit mai mare de protectie. Este recomandat ca fiecare persoana sa consume cit mai multe lichide – cel putin doi litri zilnic – si sa nu consume alcool. Este recomandat consumul de cit mai multe fructe si legume proaspete si nu se recomanda consumul de mincaruri grase sau alimente preparate cu maioneza. Nu se recomanda consumul excesiv de gheata, acesta putind cauza intrarea in soc termic a consumatorului. De asemenea, romascanii trebuie sa se fereasca de zonele aglomerate, mai ales daca acestea nu au o ventilatie corespunzatoare. In cazul bolnavilor cronici, este obligatoriu ca acestia sa urmeze tratamentele recomandate de medici.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii