Comuna Valeni, la ceas de sarbatoare

duminică, 25 iunie 2006, 16:34
1 MIN
 Comuna Valeni, la ceas de sarbatoare

Atmosfera incinsa de miros de mici si acordurile formatiei de lautari din localitate iau bagat in priza pe toti cei care au participat la acest eveniment. In atmosfera de bilci, copiii ii trageau de mineca pe parinti, pentru a cumpara jucariile pe care comercianti le intinsesera pe iarba, fara a vrea, insa, sa plateasca si taxa aferenta.
Alaturi de localnici au participat si oficialitati, printre acestea numarindu-se deputatul PNL Dorin Ursarescu, vicepresedintele Consiliului Judetean Romica Rotaru, viceprimarul municipiului Roman, Neculai Stan. Invitata de onoare a fost reputata cintareata de muzica populara Ileana Pesti. „Sint incintat ca am putut petrece aceasta zi alaturi de consatenii mei. Este foarte important sa fim uniti atit cind ne confruntam cu probleme, cit si in ceasurile de sarbatoare”, a declarat Ionel Stoleru, primarul comunei Valeni. Petrecerea inceputa la miezul zilei a continuat pina tirziu in noapte, cind a fost prajit mielul si facut focul de tabara. Rugul de aproape doi metri si scinteile acestuia au fost deliciul cel mai gustat de copii, dar si de adulti.

Comentarii