Filiera hotilor de animale

duminică, 29 iulie 2001, 23:00
2 MIN
 Filiera hotilor de animale

Localitatile in care s-au comis cele mai multe furturi de animale sint Stanita, Valea Ursului, Icusesti si Poienari. Hotii pleaca la furat fara sa se gindeasca la cei pagubiti. Au fost cazuri cind vaca pe care au furat-o era singura avere a unei familii.
Unul din cazurile inregistrate la inceputul lunii iulie ii are ca autori pe Dumitru Mitof – de 18 ani si minorul Florin Nita – de 16 ani, de loc din satul Gidinti. Numai intr-o singura zi, cei doi infractori au furat cinci cai. De pe islazul din Valea Ursului, doi cai ai Mariei Caltea si unul al lui Dumitru Capitanu au fost "saltati" de cei doi hoti.
In drum spre casa, Nita si Mitof, ca in filmele cu cow-boy, au mai furat doua patrupede din satul Poiana Humei, comuna Oniceni. Alarmati de napasta care a dat peste ei, satenii din cele doua comune, impreuna cu politistii, au format echipe de urmarire a hotilor. Pentru ca se simteau incoltiti, tinerii hoti au abandonat doua animale intr-o padure din zona. Plutonierul major Daniel Balaita, seful Postului de Politie din comuna Valea Ursului, a declarat ca si ceilalti trei cai au fost recuperati la doua zile de la comiterea furtului dintr-un grajd din locuinta hotilor. In timpul anchetei, Nita si Mitoc au declarat ca doreau sa foloseasca animalele in propria gospodarie. In prezent, ei se afla in arestul Politiei din Roman.
La concurenta cu cei doi hoti se afla, Ion Tofan si Ion Judescu, din satul Ciurea, comuna Poienari, care au furat doi boi dintr-un grajd al consatencei lor, Ioana Balusel. Ei au declarat ca banii pe care-i cistigau din vinzarea animalelor erau numai buni pentru un sejur pe Litoral.
"Vara, caii se fura cel mai usor. De regula, hotii merg prin mai multe sate si studiaza «zona». Ei se orienteaza spre locurile unde animalele sint lasate la pascut fara sa fie supravegheate sau spre locuintele batrinilor, de unde pot fura cu usurinta. De-a lungul anilor am observat ca unii hoti s-au specializat in acest gen de furturi. Animalele furate sint sacrificate in conditii improprii, iar carnea este vinduta la colt de strada", ne-a declarat colonelul Vasile Cristea, adjunctul comandantului Politiei Roman.
In majoritatea cazurilor, hotii de animale sint cercetati in stare de arest preventiv. Ei sint acuzati de comiterea infractiunii de furt calificat si risca sa stea dupa gratii intre 3 si 15 ani. (Lucia CRAINICU)

Comentarii