„Hotelul” de la Scoala 4

Vinerea trecuta, zeci de copii, bolnavi psihic, batrini sau suferinzi de alte boli cronice au fost evacuati din internatul Liceului 1 si aruncati in strada. Fiecare dintre ei si-a gasit un loc pe unde a putut, pentru ca „asa e in capitalism”, dupa cum le-a spus personalul din cadrul liceului in timp ce le arunca hainele afara. Unii dintre ei s-au refugiat in Scoala 4, acolo unde, in clasele goale, si-au pus pe jos saltele si restul de boarfe pentru a avea un culcus. La inceput s-au bucurat ca, de bine, de rau, au un loc unde sa stea, insa Primaria i-a anuntat ieri ca vineri vor fi din nou aruncati in strada.
Dinu este „sef de clasa”
O fosta sala de clasa este acum camera lui Dinu Iancu. In colt, o saltea, o patura si citeva haine alcatuiesc patul unui schizofrenic. Pijamale, haine rupte, trei cepe, o felie de piine, o sticla cu ulei si o candela reprezinta toata averea lui. Dinu a lucrat ca ingrijitor la Liceul 1. S-a nascut in Buzau, iar in 1981 s-a mutat in Roman.
Sotia lui e internata la Gidinti de 16 ani, iar unul dintre copiii sai sta intr-un orfelinat. „Sintem vreo patru familii aici. Ceilalti s-au imprastiat prin casele de pe Stefan cel Mare si prin IRTA. Eu am o pensie de 1,3 milioane de lei si vedeti cum ma descurc cu ei. Sticla aia de ulei nu e pentru mincare, e pentru candela. Cred in Dumnezeu si sper sa ma ajute si pe mine”, spune Dinu. A fost diagnosticat cu schizofrenie paranoida in 2001. Cele trei haine si paltonul rupt nu or sa ii ajunga ca sa scape de frigul iernii, dar Dinu e optimist: „La iarna o sa fac ca iarna trecuta: o sa dorm cu paltonul pe mine si cu o caciula pe cap. Mi-e frica de zilele urmatoare. Viceprimarul a zis ca o sa ne dea afara si de aici, vineri. O sa dorm intr-un boschet, ca de acolo nu ma da afara nimeni”, spune Dinu, tremurind din toate incheieturile. Sotia lui este chinuita de acceasi boala: schizofrenie paranoida.
Nenascut condamnat la mizerie
Toti cei care se afla in „hotelul” de la Scoala 4 sint bolnavi. Cu exceptia unei fetite de sase ani si jumatate, Madalina. Ea zimbeste fericita, ca orice copil de sase ani, gindindu-se ca, poate, i-ar prinde bine o jucarie ca acelea pe care le au copiii de la gradinita din curtea scolii. Nu stie ce pacoste a picat pe capul parintilor ei si, desi tatal sau plinge in hohote, smulgindu-si parul si spunind ca se va sinucide, ea zimbeste continuu, spunind ca vrea sa-i fac o poza. Alaturi, mama ei isi mingiie pintecul, de unde, peste trei luni, ar trebui sa se nasca inca un fratior sau o surioara pentru Madalina. Numai ca mama ei nu este sigura ca mai vrea sa aduca pe lume inca un copil, condamnat sa traiasca pe drumuri, in mizerie. „Daca nu o sa avem unde sa traim linistiti, omul meu o sa moara de suparare, iar eu o sa prefer sa omor copilul din burta mea decit sa il chinui!”, repeta femeia, care, desi de-abia a trecut de virsta de 35 de ani, are picioarele acoperite de varice groase cit degetul.
Ziua de miine va fi o zi de cumpana pentru viata celor care traiesc acum in salile de clasa si in cancelaria Scolii 4. Majoritatea spun ca isi vor da foc in fata Primariei, daca vor fi alungati si din noua lor casa. (Alex NISTOR)