Ingropat de viu intr-o fintina

marți, 12 iulie 2005, 23:00
3 MIN
 Ingropat de viu intr-o fintina

Luni seara, viata unui tinar din satul Barticesti, comuna Doljesti, a fost
curmata brusc. Tocmit de un consatean pentru a lucra cu ziua, Maricel
B., in virsta de 38 de ani, si-a pierdut viata sub un morman de pamint.
In timp ce sapa o fintina, un mal s-a surpat si l-a ingropat de viu.
Evenimentul a fost anuntat la serviciul 112, reprezentantii
Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Petrodava” Neamt si cei de
la Ambulanta ajungind la fata locului in timp record.
In dimineata zilei de luni, 11 iulie, Marcel a plecat de acasa cu gindul sa
cistige un ban. El a fost solicitat de un consatean sa ajute la saparea unei
fintini. Impreuna cu Maricel mai lucrau proprietarul fintinii si alt tinar din sat.
Dupa ce au muncit o zi intreaga, spre seara s-a produs nenorocirea. Pe
Maricel, care se afla la o adincime de aproape 7,5 metri in fintina, l-a
acoperit un mal de pamint care s-a surpat de pe laterala fintinii. Luni seara,
in jurul orei 19.30, zeci de sateni, care au aflat despre nenorocire, s-au
adunat in zona. Pompierii veniti la fata locului incepusera deja operatiunile
de scoatere a tinarului de sub malul de pamint. Avind experienta unor
astfel de evenimente, acestia s-au organizat rapid. Ajutati de citiva sateni,
ei au creat conditiile pentru ca trupul lui Maricel sa fie scos de sub pamint.
„Dupa vreo zece minute de la accident, cei care lucrau cu el au spus ca au
mai putut comunica. La citeva zeci de minute am ajuns si eu la fata locului,
dar Maricel nu a mai dat nici un semnal”, a spus Gheorghe Cojocariu,
primarul comunei Doljesti.
Timp de aproape doua ore, un tinar din sat trimis in „subteran” a scos zeci
de galeti din pamintul care l-a ucis pe tinar. Aceasta in timp ce satenii
curiosi faceau teorii despre posibilitatea salvarii lui Maricel si in timp ce
surorile si cumnatele lui povesteau de cit de grea i-a fost viata pina acum si
ce sfirsit tragic a avut.
Sperantele salvatorilor au aparut atunci cind tinarul care scotea pamintul
din fintina a dat de trupul lui Maricel. „Cauta-i capul si vezi daca mai
traieste”, striga, de pe marginea fintinii, un medic de la Serviciul Mobil de
Urgenta si Descarcerare Neamt. Dupa alte galeti de pamint trimise la
suprafata, trupul lui Maricel a putut fi prins cu doua centuri trimise in fintina
de pompieri.
Operatiunile au trebuit sa fie intrerupte pentru ca baiatul din subteran a
strigat ca nu mai are aer si ca i s-a facut rau. El a fost scos imediat la
suprafata si a fost preluat de cadrele medicale. La un interval de timp foarte
scurt, pompierii au reusit sa-l traga pe Maricel la suprafata. El a fost preluat
de specialistii de la SMURD care au incercat sa-l readuca la viata. Dupa
citeva minute, acestia l-au declarat mort pe Maricel si au solicitat prezenta
politistilor si a medicului legist. Dupa gard, surorile lui Maricel isi jeluiau
fratele disparut atit de tragic. Maricel nu era casatorit si locuia in casa
parinteasca.
Operatiunea de la Barticesti a fost condusa de doi ofiteri: locotenet colonel
Ioan Nitica, seful Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Neamt, si
locotenent colonel Costel Caraiman Vrinceanu, comandantul Sectiei de
Pompieri Roman. Pe parcursul a trei ore, acestia, impreuna cu subordonatii
lor, au muncit pentru ca Maricel sa fie scos de sub pamint. In acest caz,
politistii au intocmit un dosar penal, in functie de rezultatul cercetarilor
urmind sa se propuna solutia legala prin Parchetul de pe linga Judecatoria
Roman. (Lucia CRAINICU)

Comentarii