Reporter in razboiul din Absurdistan

Era prin august, din cite mai tin eu minte, cind am intrat prima oara in redactie. Imi vine si-acum sa rid de acea imagine: transpirat, tremurind, cu un CV si o multime de raspunsuri pregatite de-acasa, in cazul unui interviu. La un moment dat, fiecare om din redactie arata la fel ca mine. Un lucru mare sa ai un loc de munca si, mai mult, sa lucrezi in presa. Remarcati: nu jurnalist, ci o persoana care lucreaza in presa. Imi aduc aminte ca, asteptindu-l afara pe director, cind vedeam pe cineva la patru ace sau cu barba si burta, eram convins ca el e directorul. Am avut un soc cind l-am vazut in blugi si camasa. Cind am iesit de la director, aratam ca si cum as fi iesit din sala de operatii. Probabil ca la fel aratau si cei care au intrat cu mult inaintea mea acolo. Prima zi a fost infernala: trebuia sa dau telefoane, sa iau declaratii, sa vorbesc cu persoane pe care nu le vazusem niciodata in viata mea. Stiam doar ca sint oficialitati. Nu stiam cum sa ma adresez, ce intrebari sa pun, cum sa inregistrez. A trecut o zi, doua, o saptamina, luni. Fiecare redactor care a trecut prin redactia din Pietonal a patit acelasi lucru. Timpul a trecut si am invatat de toate. Putini stiu insa cum se redacteaza o stire sau cum se face rost de ea. Sint unele zile in care crezi ca salariul il cistigi pe degeaba. Sint si zile in care crezi ca esti platit prea putin. Cum sa faci fata unui primar nervos pentru nu stiu ce articol, care rastoarna masa in redactie, intr-o demonstratie inutila de forta? Cum sa faci fata unui medic care urla la tine si te scoate, aproape in suturi, pe motiv ca ai avut tupeu sa scrii despre faptul ca doctorii iau mita? Cum sa faci fata unui preot care te afuriseste in fata unor sateni consternati, pe motiv ca scriem numai porcarii? Cum sa faci fata unui tigan care te ameninta pentru ca, din dorinta de a-i gasi o locuinta, ai scris ca are haine murdare? In lungile noastre documentari, pe drumuri intortocheate, in sate de care Guvernul habar n-are ca exista pe lume, am vazut cum se traieste. Cum traim. Copii in bordeie de lut, fara lumina, in zdrente. Case care stau sa se darime. Ciungi, orbi, paralizati, orfani, batrini, batuti. Linga toti am stat si-am incercat sa-i ajutam. Prostituate, proxeneti, betivi, violatori, cutitari, nebuni. Linga toti am stat si-am scris. In lungile noastre documentari, am vazut casele mai-marilor si ale alesilor nostri. Ale alesilor care vor sa ne bage pe git tot felul de povesti nemuritoare despre cit de bine o ducem sau cit de multe lucruri fac pentru noi. In lungile noastre documentari am intilnit si oameni exceptionali, lucruri incredibile, locuri miraculoase, de care putini stiu. Ne-ar fi placut sa nu scriem numai despre crime, scandaluri sau afaceri dubioase. Dar asta e realitatea, Absurdistanul in care traim si nu tara lui Oz, in care cred alesii nostri ca se afla. Fiecare dintre noi scrie din dorinta de a schimba ceva. Am fost iubiti, dar si uriti. Am fost amenintati, hartuiti, dati afara, injurati, agresati, tiriti prin tribunale. De multe ori am gresit. De multe ori, din vina noastra. Alteori, din vina colaboratorilor, care au confundat o camera de filmat cu un post particular de televiziune. De cite ori n-am auzit cuvintele: "Dar pe noi ne plateste cineva pentru ca dam informatii?". Da, domnilor! Va plateste fiecare cetatean cinstit care achita taxe, impozite si asigurari medicale. Va plateste fiecare cetatean cinstit pe care noi avem obligatia sa-l informam, la timp si corect. Cind gresim, ne recunoastem greselile si, daca putem, invatam din ele. Nimeni nu e perfect. Dupa sapte ani, ne-am transformat in ziaristi. Pentru noi, prioritatile sint aceleasi: cetateanul, romascanul, omul de rind, care trebuie sa vada adevarul. Multi dintre alesii nostri n-au inteles nici acum care este scopul presei. Au crezut ca e buna doar de confectionat imagine. Dupa ce au furat tot ce se putea fura, acum se viseaza parlamentari. Si cind vor ajunge acolo, vor face ce stiu ei cel mai bine: sa fure. Asa cum noi am prezentat realizarile lor, la fel vom sanctiona si greselile. Pentru ca presa te ridica, dar tot ea te coboara. Zecile de telefoane, e-mail-urile primite in ultimele zile din toate colturile lumii, de la romascanii plecati la munca, ne-au dovedit un singur lucru: in fata acestui furt incredibil, romascanii au dovedit ca sint alaturi de noi. Ca intotdeauna. Culmea, cei care ne conduc au stat cu miinile in sin. Asta e Romania: tara unde se fura cu zimbetul pe fata! (Cristiana BORTAS, Bogdan GOTCA, Catalin BARGAOANU, Flora ORDEAN, Alex NISTOR, Remus MINEATA, Emilian PAL)