Romanii sint inghititi de lumea interlopa din Italia

luni, 24 noiembrie 2003, 00:00
3 MIN
 Romanii sint inghititi de lumea interlopa din Italia

In ultimii ani, Romania si, mai ales, zona Moldovei, s-a confruntat cu un
fenomen ale carui limite sint greu de stabilit. Satui de conditiile de trai, de
nivelul de salarizare, de coruptie si, in final, de o tara in care toate merg
de-andoaselea, zeci de mii de romani au plecat la munca in strainatate.
Pina aici, nimic nou, pentru ca mirajul strainatatii continua sa faca si astazi
destule victime, cum a fost incendiul de saptamina trecuta de la Roma,
soldat cu patru morti si doi raniti. Una din tarile cele mai „romanesti” din
Europa este Italia, unde numarul considerabil de imigranti romani a pus pe
gind autoritatile. Fie ca muncesc pentru 300 sau pentru 800 de euro pe
luna, romanii din Italia, printre care multi din zona Romanului, au alcatuit o
comunitate in adevaratul sens al cuvintului, cu traditii, restaurante si
biserici romanesti.
Taxa de 100 de euro pentru un loc de munca
Este arhicunoscut faptul ca, in strainatate si, mai ales in Italia, nimeni nu te
asteapta cu bratele deschise. De cele mai multe ori, a fi roman este o
eticheta care, pentru italieni, inseamna tigan sau mafiot. Pe Internet exista
un site al romanilor din Italia care, citind ziare italiene sau declaratii ale
unor martori oculari, relateaza intimplari care intrec orice imaginatie.
Protagonistii sint, bineinteles romani, cei mai multi din Moldova. Cel mai
elocvent exemplu este al unei tinere romance care, in aceasta toamna a
fost condamnata la patru ani si opt luni de inchisoare pentru detinere si
trafic de droguri. Claudia Geambasu, de 27 de ani, considerata o eroina, a
dat dovada o inventivitate greu de inchipuit. Potrivit ziarelor italiene citate
pe site, in anii 90, tinara romanca a depus marturie in doua procese care
s-au lasat cu arestarea – in primul proces – a unui mafiot italian, iar in cel
de-al doilea – a 22 de proxeneti romani si albanezi. In acest an, Claudia
Geambasu a fost arestata si condamnata la inchisoare pentru ca, in urma
cu un an si jumatate, cunoscind un sofer de la biroul de corpuri delicte din
cadrul Tribunalului din Brescia, sofer cu care s-a si casatorit, sustrageau
drogurile de la biroul de corpuri delicte, confiscate de la traficanti si le
inlocuiau cu pachete de faina.
De altfel, mai multe ziare din Italia, dupa cum arata site-ul romanilor din
Italia, au semnalat faptul ca romanii sint noii capi ai lumii interlope. Printre
afacerile cele mai rasunatoare se numara „stapinii de sclavi” – intermediarii
locurilor de munca ce incasau o taxa de 100 de euro pe luna de la romanii
care munceau la negru, pentru a nu-i trimite inapoi in Romania -, retele de
prostitutie si traficantii de droguri de pe litoralul Italiei.
Stigmatul de a fi roman
Aceste lucruri au facut ca romanii sa fie priviti cum nu se poate mai rau.
Site-ul romanilor relateaza ca, intr-o localitate de linga Roma, cinci tineri
proveniti din familii bune au fost arestati pentru rasism si violente,
majoritatea impotriva romanilor. Ziarul din localitatea respectiva relateaza
ca printre victimele tinerilor se numara si un roman din zona Moldovei, care
a stat in spital 40 de zile dupa ce a fost batut de tinerii rasisti. Motivul
rasismului a provocat stupefactie: plictiseala. Site-ul mai relateaza cazul
Veronicai, de 46 de ani, care, dupa 20 de ani de munca legala in Italia, a
fost tratata intr-un spital italian de sciatica pe cind, de fapt, femeia avea
cancer.
Pe linga informatii utile despre permise de munca sau despre legislatia
italiana, site-ul dezvaluie si o alta fata a romanilor. Elocvent in acest sens
este reportajul dintr-o discoteca romaneasca din Roma – unde pe post de
DJ sint doi tineri din Neamt -, infiintarea primei scoli romanesti de arte
martiale sau apelul pentru participarea la votarea Constitutiei. Tot in
domeniul legislativ, site-ul a venit cu o propunere cruciala. Impreuna cu alte
institutii, site-ul romanilor din Italia a lansat o campanie de stringere a un
milion de semnaturi pentru ca romanilor din Italia sa li se acorde dreptul de
vot in Italia. (Emilian PAL)

Comentarii