Romascanii au facut Revelionul cu bautura si tigari

luni, 05 ianuarie 2004, 00:00
1 MIN
 Romascanii au facut Revelionul cu bautura si tigari

Pe 30 si 31 decembrie, volumul vinzarilor magazinelor alimentare din
Roman a fost de patru-cinci ori mai mare decit cel inregistrat intr-o zi
obisnuita. Cu doua zile inainte de Revelion, romascanii au dat buzna in
magazine pentru a cumpara cele necesare zilelor libere, destinate
petrecerii, pentru a fi siguri ca nu vor gasi rafturile goale. In topul vinzarilor
de Revelion au condus, in acest an, tigarile si bautura, urmate de piine,
preparate din carne si fructe. Conform spuselor vinzatorilor din alimentare,
cele mai cumparate produse au fost tigarile: „Mai ales pe 31 decembrie, am
vindut foarte multe pachete de tigari. Au fost cazuri in care s-au vindut cite
doua cartuse de tigari Rothmans unei singure persoane. Cele mai vindute
tigari au fost Pall Mall, Kent, Rothmans si L&M”, au declarat vinzatorii. Pe
locul secund in topul cumparaturilor s-a situat berea: cele mai cumparate
marci au fost Golden Brau, Ursus si Silva, urmate de berea Bucegi,
ambalata la bidon de plastic. In cazul sucurilor, romascanii au ales de
aceasta data marcile romanesti – produsele European Drinks, mai ieftine
decit cele ale Coca Cola Company. La acest Revelion, gindul romascanilor
nu a mai stat atit de mult la mincare, preparatele din carne si fructele fiind
pe ultimele locuri in topul cumparaturilor de pe 30 si 31 decembrie. „Inca nu
am realizat inventarul, insa credem ca volumul vinzarilor din aceste doua
zile a fost de ordinul sutelor de milioane de lei”, a declarat o vinzatoare.
(Alex NISTOR)

Comentarii