Soferii microbuzelor scolare prefera cursele in Italia

luni, 08 septembrie 2003, 23:00
2 MIN
 Soferii microbuzelor scolare prefera cursele in Italia

Incepind din 2001, una din caile prin care s-a incercat cresterea calitatii
actului didactic a fost comasarea scolilor si transportarea elevilor din scolile
mici in scolile din centrul de comuna, unde orele erau predate de cadre
didactice calificate. Pentru transport, elevii au primit microbuze,
cunoscutele masini galbene „cu clopotei”, care sa-i duca si sa-i aduca de la
scoala. Dupa doi ani, s-a dovedit ca „simplificarea” activitatii nu a fost
usoara nici pentru elevi, nici pentru directorii si primarii implicati. In judetul
Neamt au fost repartizate, pina acum 22 de microbuze, din care sapte in
comunele din zona Romanului: Sagna, Icusesti, Ion Creanga, Dulcesti,
Stanita, Poienari si Valea Ursului. Cu citeva zile inaintea primului sunet al
clopotelului, masinile au incheiat revizia si sint pregatite pentru a-si relua
traseele.
Autobuzul de la Sagna a fost printre primele repartizate si face, in fiecare zi
de scoala, aproape 100 de kilometri, pe traseul Sagna -Vulpasesti si Sagna
– Lutca. Pentru transportul celor 80 de elevi carora le este destinat,
microbuzul face trei curse dimineata si trei curse dupa-amiaza, pe drumuri
care nu sint dintre cele mai grozave. „Ne-am descurcat destul de greu.
Mereu a trebuit reparata masina, o multime de bani au fost cheltuiti cu
intretinerea ei, ca sa nu mai punem la socoteala faptul ca au fost si situatii
in care elevii au fost nevoiti sa mearga pe jos. Din aceasta primavara,
pentru revizii si reparatii sintem nevoiti sa mergem la Bacau, ceea ce
inseamna cheltuieli mai mari. Probleme am avut si cu soferii. Pentru a
putea conduce microbuzul, era obligatoriu ca acestia sa aiba permis de
conducere categoria D, ori soferii cu aceasta categorie prefera sa faca
Italia, nu sa stea la Primarie cu 2,6 milioane de lei pe luna”, a spus
Gheorghe Iacob, primarul comunei Sagna.
O situatie asemanatoare am intilnit si in comuna Stanita, unde microbuzul
galben face, in fiecare zi, 50 de kilometri, aducind la scoala din centrul de
comuna copiii din Ghidion, Chicirea si Veja. Pentru a conduce masina,
primaria a angajat un pensionar, singurul care a indeplinit criteriile
primariei. „Microbuzul nostru s-a defectat la prima cursa. A fost reparat, iar
s-a defectat si, apoi, cei de la firma producatoare l-au schimbat. Nici cel de-
al doilea nu a fost mai bun: mereu am avut probleme cu el”, a spus Silvia
Craciun, secretara primariei din Stanita.
Reamintim faptul ca iarna trecuta, copiilor din comuna Valea Ursului le-a
fost mai la indemina sa strabata 15 kilometri prin nameti pina cind
microbuzul galben a fost repus in functiune.
Un caz fericit este cel intilnit in comuna Ion Creanga, unde microbuzul a
fost prezent la program in fiecare zi pentru a transporta cei 104 copii. „Pina
acum am schimbat numai doua cauciucuri, si acelea in garantie. Dar cred
ca am avut noroc, pentru ca toti colegii mei, din celelalte comune, care au
primit masini de la Inspectorat, au avut mereu probleme cu ele”, a spus
primarul din Ion Creanga, Petrica Prichici. (Cosette ZANOCEA)

Comentarii