Santiere in tot orasul

joi, 15 martie 2012, 23:13
2 MIN
 Santiere in tot orasul

Sefii Primariei au anuntat ca pe raza municpiului au fost demarate noi santiere. Interventiile vor fi realizate pe zona de carosabil si vor afecta serios traficul auto. Alte santiere vor debuta saptamina viitoare. Municipalitatea a luat si noi masuri pentru fluidizarea traficului in zonele afectate de lucrari.
Iesenii care circula pe strada Pacurari au de ieri noi obstacole. "Am discutat cu cei de la ApaVital. Nu au putut astepta pina vineri. Au si ei grafice de respectat. Au inceput sa lucreze acum pe tronsonul cuprins intre intersectia cu strada Bancila si intersectia cu strada Manolescu. Se poate circula pe ambele sensuri pe acest tronson. Vineri vom discuta si despre sensul unic de pe strada Pacurari. Tot miercuri am stabilit cu cei de la ApaVital sa inceapa lucrarile pe strada Armeana, pina la intersectia cu strada Costache Negri. Deocamdata se lucreaza linga bordura, fara a intrerupe circulatia", a declarat Mihai Chirica, directorul tehnic si de investitii al Primariei. Si santierul Primariei de pe Bulevardul Independentei a evoluat. In zona parcarii de linga fostul sediu Romtelecom se lucreaza pe benzile din zona axului drumului. Spre intersectia de la Fundatie s-a intervenit pe primele benzi de linga trotuar, astfel ca iesenii care circula spre Tirgu Cucu tebuie sa faca slalom printre santiere. "Erau probleme pe strada Sfintul Andrei. De aceea am decis sa marim timpul de verde de la semaforul de la intersectia strazii Ghibanescu cu Splai Bahlui. Acum sint 35 de secunde de verde pentru cei care vin de pe strada Sfintul Andrei si apoi pe Ghibanescu", a precizat Chirica. Si pe strada Elena Doamna au fost ieri tronsoane pe care nu s-a putut circula pe prima banda de linga bordura. Si in Copou au fost reluate lucrarile. Pe de alta parte, angajatii Citadin au inceput sa decapeze portiuni din Bulevardul Metalurgiei. De luni utilajele de asfaltat vor fi vazute si in Tatarasi, pe strada Vasile Lupu. "Am discutat cu cei de la Eky-Sam. Au spus ca au materiale si ca de luni vin cu utilajele sa se apuce de treaba", a adaugat Chirica. El a mai spus ca saptamina viitoare va avea loc o noua sedinta a comisiei de circulatie. Atunci se va analiza si propunerea amenajarii unei alveole in zona strazii Palat. Alveola va fi destinata strict masinilor de interventie, Politie, Ambulanta, Pompieri. "Citeva din cladirile de la Palas au acces direct din strada Palat. Nu poti baga masinile de interventie in parcarea subterana. De aceea este nevoie de aceasta alveola. Va avea o lungime de aproximativ 20 de metri si va fi amenajata pe trotuarul aferent strazii Palat. Am decis sa mutam si pistele pentru biciclisti propuse pentru strazile Palat si Anastasie Panu pe Copou. Pe strada Palat pista era prevazuta pe spatiul carosabil, care si asa nu este suficient. Am spus sa le punem in zone in care pot functiona", a completat Chirica.

Comentarii