Incredibila poveste a unui orfan

Exista destine sfarimate, vieti de oameni ce par a fi desprinse din romane dramatice. Copilaria, se pare, ne marcheaza intr-un mod profund existenta, modeleaza caractere si pregateste trecerea spre maturitate. Ar trebui sa fie o perionada lipsita de griji, o perioada a jocului si a bucuriei. Sint copii care nu au tinut niciodata in mina jucarii, copii care s-au obisnuit cu mizeria si lipsurile.
”Copilul nimanui”
Pe Ionut Damian l-am cunoscut la centrul de primire al copilului in regim de urgenta. Trist si dezorientat, el este unul dintre copii abandonati de oameni fara nici un Dumnezeu, si a fost gasit ratacind fara nici o tinta in gara Itcani. Se ruga de oameni sa-l ia, sa il creasca, pentru ca e un copil cuminte si muncitor, caruia ii place scoala. O femeie l-a dus la politie, si de acolo a fost trimis la centrul de primire minori, unde a gasit intelegere si se simte protejat. La doar unsprezece anisori, Ionut poate fi considerat, un om in tota firea, iar cei mai verzi ochisori tradeaza o maturitate precoce. Isi aminteste ca prin vis ca a avut cindva niste parinti si un frate mai mic si ca locuia undeva in Itcani. In urma cu doi ani, s-au imbolnavit, pe rind, mama si apoi tatal. Copilul povesteste cum fratele mai mic a fost pur si simplu vindut de mama unei familii din Odobesti, judetul Vrancea, iar el a ramas singur cu parintii bolnavi, care au murit la scurt timp dupa aceea. ”A murit mai intii mama si apoi tata. Am plins mult dupa ei. Pe mine m-au luat niste neamuri si m-au dus in satul Climesti, din judetul Iasi. Acolo am facut si scoala”, isi aminteste Ionut. Copilul spune ca i-a placut scoala, drept dovada ca a luat premii, la fiecare sfirsit de an scolar. Timp de patru ani a invatat la Climesti, tot plimbindu-se dintr-o familie in alta. La inceputul acestei veri, Ionut a fost luat de o sora a bunicii si dat unei familii din Itcani. Asa, ca un ”cadou”, ca sa-i ajute pe acestia sa-si stringa lucrurile din apartament si sa se mute in alta parte. Dupa asta, copilul a fost lasat de izbeliste. Astfel, de citeva zile, Ionut este din nou pe drumuri, iarasi copilul nimanui. Oamenii la care a stat in Itcani si-au vindut apartamentul si au plecat, iar noii proprietari l-au dar afara din casa, pur si simplu. „N-am stiut ce sa fac, unde sa ma duc. Am ajuns in gara Itcani si m-am rugat de oameni sa nu ma lase, sa ma ia acasa, sa ma creasca. M-a luat o femeie si m-a dus la politie, iar de acolo am ajuns aici”, povesteste copilul. Ionut Damian este un copil trist, iar privirea lui ascunde maturitate si neliniste. Spera sa fie luat de niste neamuri indepartate, de oricine isi aminteste de el si il doreste, pentru ca nu vrea sa devina un copil al strazii. Este cuminte si istet. Ii place scoala, si vrea sa se intoarca undeva „acasa", dar nici el nu stie unde e acel loc in care sa se simta in siguranta, acel „undeva" unde sa se intoarca mereu si sa fie primit.
(Adina Tibu)