TVR Iasi, singura televiziune din afara Bucurestiului premiata la Gala APTR

miercuri, 30 mai 2012, 20:46
1 MIN
 TVR Iasi, singura televiziune din afara Bucurestiului premiata la Gala APTR

  TVR Iasi, castigatoare la categoriile „Emisiune literara" si „Interviu", a fost singura televiziune din afara Bucurestiului premiata. Prima distinctie i-a revenit Oanei Andreea Marocico, pentru „Lectura de subzistenta", reportaj despre „generatia care nu mai citeste", realizat ca „o stare de fapt", si nu ca o blamare. Cea de-a doua distinctie a primit-o Andreea Stiliuc, pentru „Interviul saptamanii cu Francois Jost", specialist francez in studiul televiziunii si al cinematografiei. „Aducem un semnal pozitiv comunitatii, legat de televiziunea publica, important mai ales pentru ca vine pe fondul unei situatii financiare dificile. Am reusit in aceasta prima jumatate a anului sa ne atingem obiectivul principal, acela de a crea emisiuni cu o buna audienta", a declarat Vasile Arhire, director al TVR Iasi. Tot el spune ca secretul influentarii juriului intr-un mod pozitiv sta in numarul de productii trimise la festivaluri, determinandu-se o atitudine fata de subiectele culese din realitate. Premiile APTR, acordate pentru cele mai reusite productii televizate ale anului precedent, au ajuns la cea de-a 22-a editie. Juriul Galei a fost alcatuit din Nicolae Breban, Ilinca Tomoroveanu, Dan Pita, Dan Necsulea, Sorin Iliesu, Lucia Hossu Longin si Manuela Cernat.

Comentarii