20% din padurile din judet vor fi private

marți, 27 martie 2001, 23:00
2 MIN
 20% din padurile din judet vor fi private

La nivelul judetului Vaslui, nu mai putin de 20% din suprafata impadurita va trece de la stat in proprietate privata. Pina acum, in baza Legii 18/1991, Directia Silvica (DS) a predat din fondul forestier public 8.226 de hectare de padure. Au fost solicitate alte 7.197 de hectare, conform Legii 1/2000. In aceste conditii, din cele 74.599 de ha padure administrate de DS Vaslui, vor fi trecute in proprietate privata 15.423 de ha. Suprafata cea mai mare, aproximativ 14.945 de ha, este solicitata de persoane fizice – fostii proprietari si mostenitorii acestora, la care se mai adauga unitatile de cult si institutiile de invatamint (63,7 ha) si consiliile locale (414,6 ha).
Desi nu sint impotriva retrocedarii, silvicultorii cred ca, odata cu predarea padurilor particulare, dispare cadrul organizat de aparare al fondului forestier. Una din posibilitatile de conservare ar fi organizarea proprietarilor in asociatii cu personalitate juridica care sa contracteze activitatea de paza cu sectorul silvic.
"Consideram ca cel mai important lucru pentru diminuarea efectelor negative privind distrugerea padurilor predate de legea 18/1991 si a celor care se vor preda in continuare este constientizarea proprietarilor asupra conceptului de regim silvic. Particularii sint interesati in a obtine cit mai multa masa lemnoasa necesara nevoilor proprii, pentru constructii rurale, foc sau comercializare. Se vine in acest fel cu interventii pe aceeasi suprafata in fiecare an si se ajunge ca in foarte scurt timp sa se diminueze considerabil posibilitatea de a se mai extrage masa lemnoasa. Apoi, neavind un sistem organizat de paza, se extrage masa lemnoasa ilegal, prin furturi, care duce la bracuirea padurilor sau chiar defrisarea acestora. Padurea este o gestiune deschisa, fara lacat. Criza acuta de lemn pentru incalzirea locuintelor populatiei sarace exercita o presiune puternica asupra acesteia", a declarat Petru Cozma, sef Birou Fond Forestier din cadrul DS Vaslui. (Theodor ISTRATE)

Comentarii