Adapost pentru mamele cu copii aflate in dificultate

duminică, 04 martie 2001, 00:00
3 MIN
 Adapost pentru mamele cu copii aflate in dificultate

Protoieria Birlad intentioneaza sa deschida in localitate un asezamint pentru ocrotirea femeilor maltratate si a copiilor strazii. In acest scop a fost aleasa o cladire de pe strada Tineretii, in care a functionat pina in 1997 Dispensarul medical urban nr. 1. Imobilul apartine acum Crucii Rosii si este intr-o stare avansata de degradare.
Cladirea a fost construita in 1937. Pe o placuta din marmura situata pe peretele holului de la intrare este scris ca asezamintul a fost ridicat "cu prinosul banilor donati de obstea romaneasca pentru ajutorarea celor din aceste parti, amenintati de foamete in iarna 1935-1936". Din august 1998, Crucea Rosie si Primaria Birlad s-au luptat in instanta pentru a obtine dreptul de proprietate asupra imobilului. Procesul a fost cistigat de Crucea Rosie. Cladirea este formata din subsol, parter si etaj si era racordata la reteaua de apa si canalizare. Acum citiva ani era inconjurata de un parc imprejmuit cu un gard din beton si plasa. Astazi, cladirea arata jalnic. Usile si ferestrele au fost smulse, parchetul scos, iar pereti intregi au fost darimati pentru a se fura caramizile. Vecinii spun ca toate acestea le-au facut tiganii din zona, fara ca nimeni sa ia nici o masura.
Viorel Gologan, directorul Filialei din judetul Vaslui a Societatii Nationale de Cruce Rosie, ne-a declarat: "Am fost de acord sa le dau cladirea sa o renoveze pentru a fi folosita in acest scop umanitar. Am pus insa conditia ca imobilul sa ramina in administrarea lor atit timp cit este utilizata ca asezamint pentru femeile maltratate si copiii strazii. Chiar am incheiat un proiect de protocol impreuna cu parintele Petrica Tufaru, protopop de Birlad. Dupa asta am auzit ca cei de la Episcopia Husi s-au razgindit si vor sa incheiem un act de donare pentru 50 sau 100 de ani. Insa eu nu sint de acord cu aceasta propunere. Le-am zis ca le dau cladirea sa o administreze, fara sa plateasca nici un fel de chirie, numai sa o renoveze, pe perioada cit in ea vor sta femei maltratate si copiii strazii. Eu sint proprietar fara nici un fel de pretentii. Crucea Rosie va figura doar ca a contribuit asa la acest ajutor umanitar."
Actiunea trebuie sponsorizata
Tufaru a precizat ca, in urma unei evaluari facute de specialisti, renovarea cladirii ar costa aproape un miliard de lei. Dupa reparare, va trebui mobilata corespunzator. Banii vor fi adunati din donatii si sponsorizari.
"Sintem siguri ca vom gasi intelegere atunci cind este vorba de ajutorarea unor fiinte. Intentionam ca in cladire sa gazduim in special femei maltratate care au copii, nu au venituri din care sa si-i intretina si care nu au unde locui. Vrem ca mamelor sa le gasim locuri de munca, iar copiii sa fie trimisi la scoala. Dorim ca, in timp, femeile sa isi asigure singure baza materiala de subzistenta si sa le ajutam sa gaseasca o locuinta sociala din fondul locativ de stat unde sa stea numai cu familia lor", ne-a spus Petrica Tufaru.
Protopopul de Birlad stie ca va fi foarte greu sa asigure mincarea si intretinerea celor adunati in centru, dar spune ca nu va fi imposibil: "Trebuie sa intindem o mina de ajutor celor aflati in suferinta, mai ales a copiilor, care reprezinta viitorul nostru. De felul cum vor creste si vor fi educati depinde de noi, de intreaga societate."
Chiar daca este in ruine, cladirea din strada Tineretii adaposteste sapte suflete. Acolo locuiesc doua mame cu copiii lor. Alexandra Ursu, de 36 de ani, are patru copii minori. Este divortata si pina in toamna anului trecut a locuit timp de 15 ani in blocul Consint. A fost evacuata impreuna cu mai multe familii din bloc. Pentru ca nu avea unde sa locuiasca s-a pripasit impreuna cu copiii intr-una din camerele fostului dispensar. Acolo a intilnit-o pe Carmen Ciolan, de 26 de ani, care are in ingrijire un copil in virsta de un an. Chiar daca locuiesc in conditii vitrege, ele se tem ca atunci cind vor incepe lucrarile la cladire vor fi nevoite sa isi ia talpasita. Cu toate acestea, ele gasesc salutara initiativa Protoieriei birladene. (M.P., C.S.)

Comentarii