Admiterea la liceu, tot fara examen

marți, 16 ianuarie 2001, 00:00
2 MIN
 Admiterea la liceu, tot fara examen

"Regulamentul de admitere la licee, scoli profesionale si complementare instituit anul trecut de fosta echipa ministeriala nu se va schimba in acest an", a declarat Ecaterina Andronescu, noul ministru al Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEC), in cadrul unei conferinte de presa desfasurate la sediul Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Vaslui.
Desi acest sistem a fost blamat de foarte multa lume anul trecut, Andronescu a precizat ca nu se pot face schimbari legate de admitere la mijlocul anului scolar astfel ca si in aceasta vara se va merge pe acelasi sistem.
Totusi regulamentul cu pricina a suferit citeva modificari fata de anul trecut. Admiterea se va derula tot in etape, numai ca inscrierile se vor face in ordinea descrescatoare a mediilor de admitere.
Andronescu nu a facut nici o referire cu privire la admiterea in institutiile superioare de invatamint, care, desi autonome, anul trecut au respectat recomandarea ministeriala de admitere fara examen.
In cadrul aceleiasi conferinte de presa, ministrul Andronescu a declarat ca problemele salariale aparute in timpul lui Marga aveau la baza relatia proasta existenta intre acesta si fostul ministru de finante, Decebal Traian Remes, membri a doua partide diferite a fostei coalitii de invatamint.
Andronescu spera ca pe timpul mandatului sau sa nu aiba loc vreun incident de acest gen, ministrul declarind ca zvonul aparut in ultimele zile privind plata salariilor pe luna decembrie a fost artificial, alimentat de presa. Ea a mai precizat ca nu exista nici o problema in relatia de colaborare cu noul ministru de finante Tanasescu. (Paul TEODOR)

Comentarii