Goscom Vaslui a trecut la represalii

vineri, 15 decembrie 2000, 00:00
2 MIN
 Goscom Vaslui a trecut la represalii

Ziua de 13 decembrie nu a fost una norocoasa pentru cele peste 160 de familii din cadrul Asociatiei de proprietari Centru-Est Superior, situata chiar in centrul Vasluiului. Deoarece conducerea asociatiei a refuzat sa semneze procesul-verbal de furnizare a agentului termic emis de Goscom pentru luna noiembrie, locatarii au ramas fara caldura cind le era lumea mai draga. In baza procesului-verbal incheiat de Goscom, un metru patrat de suprafata incalzita costa 4.400 de lei, cu toate ca, la sfirsitul lunii trecute, conducerea fostei regii locale anuntase ca energia termica pe noiembrie nu va depasi 2.000-2.500 de lei/mp.
"Pai daca acum platim asa de mult, cind nu a fost nici jumatate de luna de caldura, inseamna ca atunci cind vor veni acele geruri naprasnice va trebui sa dam mai mult de un milion de lei pe luna", ne-a declarat Toader Socola, locatar al blocului 91.
La fel de revoltat era si Florin Daniliuc, care se plingea ca trebuie sa scoata plateasca in ciuda faptului ca nu a avut caldura in casa: "La etajele superioare, niciodata nu ajunge caldura. Caloriferele sint reci tot timpul. Sa mearga sa verifice sa vada daca nu am dreptate. Tot timpul dadeau vina pe noi ca avem sparte tevile la subsoluri. Le-am reparat si este aceeasi situatie."
Dupa o noapte de dirdiit sub plapuma, frigul din casa i-a scos pe oameni, ieri dimineata, in fata punctului termic. Desi se anuntase o sedinta deschisa, in care locatarii sa-si poata exprima "multumirile", discutiile dintre conducerea asociatiei si Gabriel Chirila, seful Sectiei energie termica din cadrul Goscom Vaslui, s-au purtat cu usile inchise, in punctul termic, la solicitarea reprezentantului fostei regii locale. Dupa o ora de discutii, cele doua parti se pare ca au ajuns la o intelegere. De ieri dupa-amiaza furnizarea caldurii la asociatia in cauza a fost reluata, iar Goscom va reanaliza procesul-verbal cu productia pe noiembrie. "Buba" care a convins pe reprezentantul Goscom este din cite se pare sustragerea de energie termica de catre locatarii blocului 95. Desi in evidentele fostei regii locale acestia figureaza ca bloc inchis, ei s-au incalzit fara acordul nimanui. (Theodor ISTRATE)

Comentarii