Hotii de vite terorizeaza Delestiul

miercuri, 23 mai 2001, 23:00
5 MIN
 Hotii de vite terorizeaza Delestiul

Duminica, 20 mai, casa Minodorei Sima, poreclita Roza, din satul Fistici, comuna Delesti, a fost scena unei actiuni desprinse parca dintr-un film de propaganda a Ministerului de Interne. "Mascatii" Detasamentului de Interventie Rapida (DIR) al Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Vaslui au inconjurat locuinta, au patruns in forta si i-au arestat pe toti care erau la acea ora in imobil: Minodora Sima – 56 ani; Adrian Baciu – 61 ani, concubinul Minodorei; Ion Baciu – 28 ani, fiul lui Adrian; Sorin Baciu – 33 ani.
"Mascatii" au intervenit in urma unei sesizari venite din partea lui Neculai Iurieanu, padurar din satul Cursesti-Deal. Padurarul, cunoscut si sub numele de "Boscoiala", a reclamat furtul propriei vaci cu o seara inainte. Animalul disparuse subit in timpul ploii de simbata dupa-amiaza, chiar din locul de pasune. Ca om al padurii si inzestrat cu mai mult fler, "Boscoiala" a observat ca urmele animalului sau se pierdeau prin hatisurile codrului din zona. El le-a "urmarit" cale de mai multi kilometri, pina cind s-au oprit la casa Minodorei Sima, aflata in imediata apropiere a Manastirii Fistici. Desi este un om voinic, Iurieanu a preferat sa anunte imediat politia.
"Mascatii" au descoperit si probele furtului: pielea, intestinele, coarnele si funia bietului animal erau ascunse in diferitele locuri ale gospodariei gazdei.
Din spusele martorilor, care s-au strins ciorchine in momentul interventiei politiei, cei retinuti (majoritatea recidivisti) l-au luat pe "nu" in brate, desi probele demonstrau contrariul. Formula "alibiului": "Nu stiu, dom’le, ca eu am fost beat toata ziua si habar n-am ce cauta astea la mine in curte." Cei retinuti se afla acum in cercetari, mai putin Sorin Baciu, care a fost eliberat.
Pentru Iurieanu acest furt a fost al doilea in ultimele doua saptamini. Prima data i s-a furat vaca impreuna cu vitelul. Le-a gasit la scurt timp, legate in padure, cu hotii amusinind prin apropiere. Ulterior a vindut vitelul.
Nici primarul nu a scapat de hoti
Furturile de vite, pasari si alte animale din gospodariile locuitorilor din Delesti au atins cote alarmante. Gospodarii din cele 11 sate ale comunei traiesc cu frica in sin ca vor ramine fara animale. Cele mai multe victime provin din rindul batrinilor.
Pasarile "pier" si ziua in amiaza mare. Hotii nu tin cont de nimeni si de nimic. Pina si vaca primarului Cornel Tabara a disparut de pe imas, chiar din fata casei sale.
In ultimul timp, hotii dau dovada de o organizare in fata careia politia ridica neputincioasa din umeri. De regula, furtul se deruleaza dupa urmatorul mecanism: unul sau doi indivizi iau animalul si-l duc intr-un loc dinainte stabilit; aici, animalul este sacrificat, dupa care carnea este transportata rapid la cea de-a treia "mina", unde una sau mai multe masini stau in asteptare. In timp scurt carnea ajunge la o distanta de sute de kilometri, in timp ce proprietarul isi plinge in pumni.
Periculosii infractori prospera si, dupa vorba din popor, "sint negustori cinstiti". Atit de "cinstiti" incit stau fara complexe si beau cu viitoarele victime Asa s-a intimplat intr-un caz rezolvat de politie, printre singurele: Florin Vlonga, ginerele lui Vasile Vieru, din satul Cozmesti, a furat o caruta cu tot cu cai, dupa ce, in prealabil, socru-sau il "aghezmuise" zdravan pe pagubas.
Primarul Tabara a declarat ca, din pacate, nu exista un cadru legal adecvat pentru stirpirea acestui adevarat flagel al satelor: "Din pacate, de cind eu am fost investit primar, s-au inregistrat in jur de 40 de animale furate. Chiar si eu am fost pindit si «executat». Acesti indivizi sint foarte bine organizati, au celulare, masini, iar cadrul legislativ le da sansa sa cistige in fata cetatenilor cinstiti ai comunei. Ar trebui ca in momentul in care sint descoperiti cu probe asupra lor sa nu mai aiba posibilitatea sa comunice cu exteriorul. Pentru ca, de obicei, ei reusesc foarte repede sa comunice, isi impaca avocati si ajung deseori sa reclame politia. Cunosc foarte multe cazuri in care politia este mai cercetata de Parchet decit hotii."
Oamenii stau cu frica in sin
De-a lungul ultimilor ani, aproape ca nu exista locuitor din comuna care sa nu fi trecut prin spaima pierderii animalelor din ograda. Multi chiar de mai multe ori. Acum, dupa actiunea politiei, oamenii traiesc cu speranta ca furturile vor inceta.
Gheorghe Melinte, 38 de ani, care locuieste in apropierea arestatilor, a declarat: "Oamenilor le pare bine ca i-a luat. Dar la citi s-a furat si nu s-a gasit nimic… Acum au venit cu echipajul si cred ca o sa rezolve cazul. Da’ lu’ tata i-a furat doua vaci acum 5 ani si doar una a gasit-o, prin judetul Iasi. Cel care le-a furat mai avea la activ inca sapte vaci si dupa 3 luni i-a dat drumul. Normal ca ti-i frica. Da’ la citi nu le-a luat… Si lu’ parintele… Si nu sint numai de la noi, sint si din alte parti. Aistea care i-a ridicat acum is doar de la Buda. Ca Adrian batrinul i-a zis odata lui mama: «Daca imi dai 100 de chile de vin iti spun unde-i vaca.»"
Lavinia Lovin, 42 ani: "Este ceva de speriat. Sint niste hoti si niste nenorociti. Luati-i, legati-i, duceti-i dracului sa intepeneasca acolo cit o vrea."
A.B.: "Va rog sa nu ma consemnati, ca mi-au furat caii de doua ori si i-am gasit legati in padure. Ar trebui sa facem ca pe timpuri, cum faceau bunicii si strabunicii nostri: care era hot se duceau si-i dadeau foc. Sint foarte periculosi, organizati. Fura, dau telefon, vine masina. Nu-i lege."
Din pacate, nu am primit nici un amanunt din partea IJP Vaslui, care de-abia a inceput cercetarea cazului. Majoritatea locuitorilor din Fistici si din Delesti se tem insa ca actiunea politiei va ramine fara urmari, iar cei retinuti duminica se vor intoarce fara probleme acasa. De asemenea, delestenii cred ca furturile nu vor fi stopate si ca ei vor continua sa traiasca cu teama zilnica ca vor ramine fara animale.
"Nu stim ce se intimpla, dar asa nu se mai poate. Chiar nu poate nimeni sa le dea de cap? Ori nu pot ori poate sint mina in mina!", a conchis, in final, un delestean. (Paul TEODOR)

Comentarii