„Noapte buna, copii!” – cistigator al Premiului National de Proza „Ziarul de Iasi”

luni, 11 aprilie 2011, 20:17
3 MIN
 „Noapte buna, copii!” – cistigator al Premiului National de Proza „Ziarul de Iasi”

Pentrul al optulea an consecutiv, "Ziarul de Iasi" recompenseaza cu un premiu in valoare de 6000 RON cea mai buna carte de proza romaneasca aparuta in 2010 si cu un premiu in valoare de 1000 RON cel mai semnificativ debut iesean. Dupa o riguroasa selectie, juriul, din care fac parte Alexandru Calinescu (presedinte), Emil Brumaru, Codrin Liviu Cutitaru, Valeriu Gherghel, Bogdan Cretu si Doris Mironescu, a anuntat cistigatorii: Radu Pavel Gheo va primi Premiul National de proza "Ziarul de Iasi" pentru volumul "Noapte buna, copii!", publicat de editura Polirom, iar Briscan Zara – Premiul de debut "Aurel Leon", pentru romanul "Dezmat in unu", publicat la editura BZ.

Romanul "Noapte buna, copii!", scris de catre Radu Pavel Gheo, a fost ales cistigator al premiului oferit de "Ziarul de Iasi" in urma a trei selectii riguroase. El a concurat, in faza finala cu volumele "Ana Maria si ingerii", de Radu Aldulescu, "Ambasadorul invizibil", de Nichita Danilov, "Camionul bulgar", de  Dumitru Tepeneag si "Amor intellectualis", de Ion Vianu.

"Anul acesta, juriul a optat pentru un roman al unui scriitor relativ tinar, care in orice caz nu si-a dat toata masura capacitatii sale, desi a lansat pina acum mai multe carti, care au avut o primire foarte buna. Este un scriitor care are si o experienta existentiala interesanta, pe care, de altfel, a fructificat-o intr-o alta carte a sa, o efemera experienta americana, iar ecouri din ea regasim si in «Noapte buna, copii!»", a motivat Alexandru Calinescu alegerea juriului.

Cartea lui Radu Pavel Gheo a fost apreciata in primul rind pentru autenticitate si pentru faptul ca ofera o lectura placuta. "Romanul este de o constructie complexa si ambitioasa, are mai multe parti, centrate, fiecare din ele, in jurul unui personaj. Sint urmarite mai multe destine, asa cum se intimpla ele sau nu se intimpla dupa 1990. Personajele intra cu adevarat in viata abia dupa caderea comunismului. Autorul urmareste aceste traiectorii fara concesii, efuziuni melodramatice – chiar cu duritate uneori -, dindu-ne senzatia autenticitatii. Este un roman cu nerv, cu ritm. Juriul a facut o alegere fericita. Este o carte care se citeste cu placere, cu interes, care ne este aproape, in care apar personaje cu care ne putem confrunta si in care placerea povestirii, ca de altfel si aceea a autenticitatii, este evidenta", a adaugat Alexandru Calinescu, in calitate de presedinte al juriului.

Premiul care poarta numele scriitorului si ziaristului Aurel Leon, fost director onorific al "Ziarului de Iasi", va fi inminat lui Briscan Zara, pentru volumul "Dezmat in unu". "Romanul de debut al lui Briscan Zara are o evidenta tenta autobiografica, fiind scris «la orizontala», ca o rememorare, din perspectiva adultului care le-a experimentat pe toate, a unei vieti agitate, niciodata normala. Daca nu ar fi existat o a doua parte care sa fie un raport despre maturizarea eroului, as fi comparat calupul autofictional ce sta sub semnul amintirilor din copilarie ba cu celebra capodopera a lui Creanga, ba cu… «Ciresarii». Exista un entuziasm nu numai al trairii, care este firesc pentru un copil zvapaiat, obisnuit sa se bucure la maximum de toate intimplarile pe care le intimpina ca pe niste mari aventuri, dar si o pasiune a povestirii, un apetit epic greu de controlat. Luata in sine, fiecare peripetie este amuzanta, naratorul are ochiul format, stie sa decupeze scene pline de viata si nu ii lipseste nici umorul absolut necesar intr-o astfel de «aventura» livresca", a apreciat Bogdan Cretu.

Premiul National de Proza "Ziarul de Iasi" a fost initiat in 2003, din dorinta de a-i recompensa pe cei mai buni scriitori romani si de a oferi repere valorice cititorilor pasionati de literatura. Pina acum, intre cistigatorii Premiului National de Proza "Ziarul de Iasi" se numara scriitorii Gabriela Adamesteanu, Ovidiu Nimigean, Mircea Cartarescu, Ioan T. Morar, Petru Cimpoesu, Bogdan Popescu, Ion Iovan, Cristian Teodorescu. Conform regulamentului de desfasurare a concursului pentru Premiul National de Proza "Ziarul de Iasi", un autor poate fi premiat o singura data. Din acest motiv, juriul nu a inclus in lista cartilor nominalizate doua aparitii semnificative ale anului literar trecut – "Provizorat", de Gabriela Adamesteanu si "Radacina de bucsau", de Ovidiu Nimigean -, cei doi autori fiind premiati la editiile precedente.

Comentarii