Ridley Scott va produce un serial despre celebritati pasionate de science-fiction

vineri, 07 ianuarie 2011, 17:47
1 MIN
 Ridley Scott va produce un serial despre celebritati pasionate de science-fiction

Compania Discovery a semnat cu Ridley Scott un acord pentru a produce opt episoade din serialul ce va prezenta cele mai importante personalitati pasionate de science-fiction, inclusiv scriitorul Isaac Asimov, Gene Roddenberry, creatorul "Star Trek", si George Lucas, regizorul seriei "Razboiul Stelelor".

Serialul "Prophets of Science Fiction" ar urma sa fie difuzat pe Science Channel, in a doua jumatate a anului 2011.

"Sunt incantat sa fiu partenerul Science Channel pentru acest nou serial" a declarat Ridley Scott. "Sper ca telespectatorii sa gaseasca subiectele la fel de interesante si de pline de inspiratie ca si mine", a spus el.

Ridley Scott, al carui film, "Robin Hood", a deschis Festivalul de Film de la Cannes, anul trecut, nu este strain de televiziune. El este producatorul serialului "Sotia perfecta" si al miniseriei "The Pillars of Earth".

Regizorul britanic Ridley Scott a fost nominalizat de trei ori la premiile Oscar – pentru filmele "Thelma si Louise" (1991), "Gladiatorul" (2000) si "Elicopter la pamant!" (2001) -, a castigat numeroase premii Globul de Aur, Emmy si BAFTA si este renumit pentru stilul sau cu un puternic impact vizual si pentru obsesia lui pentru detalii. Printre filmele de succes pe care le-a regizat se numara "Alien" (1979), "Vanatorul de recompense" (1982), "Regatul cerului" (2005), "Gangster american" (2007) si "Un ghem de minciuni" (2008). (Mediafax)

Comentarii