Whitney Houston si-a lansat primul album din ultimii sapte ani

miercuri, 15 iulie 2009, 18:12
2 MIN
 Whitney Houston si-a lansat primul album din ultimii sapte ani

Timp de aproape un deceniu, Whitney Houston a disparut de pe scena muzicala internationala, din motive personale, insa, in ultimii ani, a luptat pentru a-si pune ordine in viata.

Marti seara, cintareata americana de muzica soul a ajuns in Marea Britanie si s-a prezentat intr-o forma fizica stralucitoare, care a amintit celor prezenti la acest eveniment de anii ei de glorie.

In virsta de 45 de ani, Whitney Houston a lansat, marti seara, la Mandarin Oriental Hotel din Londra, albumul "I Look To You", primul ei material de studio din ultimii sapte ani.

Citeva piese de pe acest album au ajuns deja pe internet si au generat reactii diferite din partea fanilor, cei mai severi dintre acestia declarind ca diva americana si-a pierdut vocea.

Insa mogulul din industria muzicala Clive Davis, cel care a descoperit-o pe Whitney Houston in urma cu 25 de ani, nu este de acord cu aceasta opinie. "Nu-l veti uita niciodata, dupa ce veti asculta acest album", a declarat Clive Davis.

"Exista pe acest album un cintec intitulat «I Didn’t Know My Own Strenght», care vorbeste despre viata lui Whitney. Ea a avut momentele ei de cadere, dar nu s-a lasat invinsa", a adaugat acesta.

Whitney Houston este singurul artist din lume care a lansat sapte albume consecutive premiate cu mai multe Discuri de Platina, depasind la acest capitol chiar si trupa Beatles.

Pe plan mondial, diva americana a vindut peste 140 de milioane de albume si 50 de milioane de single-uri, printre care se numara si piesa "I Will Always Love You", lansata in 1993, si care a devenit una dintre cele mai bine vindute melodii din toate timpurile. (Mediafax)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii