Bugetul a trecut ca un supersonic prin Parlament

joi, 12 aprilie 2001, 23:00
5 MIN
 Bugetul a trecut ca un supersonic prin Parlament

Pe aceleasi pozitii cu PNL s-a aflat si PD. Deputatul PD Ioan Onisei a declarat, in timpul dezbaterilor la bugetul de stat, ca acum se construieste o coalitie care niciodata nu a fost mandatata de popor sa functioneze in acest mod. Senatorul PD Simona Marinescu a criticat necorelarea pensiilor, modificarea valorii punctului de pensie la coeficientul de 38,5% din salariul mediu brut pe economie, in loc de 45% cum era prevazut in Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii, cit si transferurile de 1700 miliarde de lei la fondul de somaj si lipsa de precizari in cazul transferului de 6000 miliarde de lei la asigurarile de sanatate. In opinia sa, acest buget este o constructie ce reflecta politica sociala a Guvernului si politica economica a acestuia.
Basescu: pretul aliantei PDSR-UDMR il reprezinta padurile din Harghita si Covasna
Primarul general al Capitalei sustine ca pretul pe care PDSR va trebui sa-l plateasca pentru alianta cu UDMR pentru adoptarea bugetului de stat il reprezinta padurile din judetele Harghita si Covasna.
"Intelegerea dintre PDSR si UDMR se numeste padurile din Harghita si Covasna, iar acest lucru se va vedea prin modul in care va fi transata aceasta problema in perioada urmatoare", a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, primarul Traian Basescu.
El considera ca si PRM are pretul sau, avind in vedere faptul ca, in mod paradoxal, a votat alaturi de PDSR si UDMR pentru aprobarea bugetului. "Politica iti permite uneori sa vezi spectacole grotesti, care fac sa iti dai seama cit de goi sint oamenii politici care conduc aceste partide. N-as fi crezut ca liantul intre PRM si UDMR va fi PDSR", a spus Basescu.
Primarul este de parere ca toate aceste "compromisuri" sint facute pentru raminerea cu orice pret la putere. Basescu sustine ca bugetul aprobat de Parlament este unul "de jefuire a ultimelor resurse ale Romaniei in favoarea clientelei politice" a celor trei formatiuni aliate.
"Investitiile sint inexistente, banii din privatizari nu sint trecuti in buget, iar sumele pentru invatamint sint mult mai mici decit cele necesare. Acest lucru va adeveri faptul ca profesorii nu vor putea primi nici bonurile de masa sau finantarea transportului pe calea ferata", sustine primarul general.
Basescu anticipeaza ca FMI nu-si va da niciodata acordul pe bugetul aprobat in forma actuala de Camerele reunite ale Parlamentului.
El a aminat discutarea detaliilor legate de bugetul Capitalei inainte de a vedea cum se va face distribuirea banilor si in functie de resursele prevazute.
"N-as fi crezut ca dispretul fata de Capitala tarii va fi concretizat in aprobarea unei propuneri a lui Akos Birtalan de catre ministrul Administratiei Publice Locale, Octav Cozminca, si, ulterior, de catre Parlament", a conchis Basescu, adaugind ca mai multe consideratii pe tema alocatiilor bugetare pentru Bucuresti va fi in masura sa faca in cursul saptaminii viitoare.
UDMR: "Respectam protocolul semnat cu PDSR"
Liderul UDMR, Marko Bela, a respins afirmatiile unor reprezentanti ai PD si PNL, conform carora la votarea bugetului in Parlament s-a conturat coalitia PDSR-PRM-UDMR. "Nu sintem in nici un fel de coalitie. Avem un protocol care este semnat cu PDSR, nu am cunostinte de intelegeri cu alte partide, cum ar fi PRM", a declarat, joi, liderul UDMR.
El a apreciat ca PRM "este o formatiune de conjunctura", care la dezbaterea pe articole a proiectului de buget a votat alaturi de PNL si PD. Potrivit lui Marko Bela, UDMR este singura formatiune care a reusit sa convinga Guvernul in legatura cu unele modificari importante ale legii bugetului de stat, cum ar fi marirea procentului acordat bugetelor locale. Liderul UDMR a mai spus ca reprezentantii Uniunii au avut discutii si au negociat amendamentele lor cu PDSR.
Proiectul bugetului de stat pe anul 2001 a fost aprobat, joi, de Parlament, voturile "pentru" apartinind parlamentarilor PDSR, UDMR si PRM.
Inaintea votului final la bugetul de stat, Marko Bela a precizat ca UDMR va vota legea bugetului de stat, deoarece propunerile sale privind descentralizarea financiara in cadrul autonomiei locale au fost acceptate si intrucit momentul actual este important pentru sustinerea efortului de integrare in structurile euroatlantice.
Presedintele UDMR a criticat totusi lipsa de transparenta in alocarea sumelor de la ministere, faptul ca impartirea fondurilor la nivelul judetelor nu este echitabila si ca nu exista inca solutii pentru intreprinderile mari cu pierderi.
Interventia lui Marko Bela in plenul Parlamentului a fost marcata si de o disputa cu liderul PRM Corneliu Vadim Tudor, care a calificat UDMR drept "un aliat imposibil" si care a spus ca UDMR este "mereu la putere".
PNL rupe protocolul cu PDSR
Votul impotriva bugetului consfinteste pentru PNL ruptura protocolului incheiat cu PDSR si intrarea de facto in opozitie. Deja parlamentarii PNL l-au mandatat pe Valeriu Stoica sa ceara Delegatiei Permanente sa accepte rezilierea protocolului cu PDSR, acestia acuzind incalcarea repetata de catre PDSR a protocolului bilateral, atit prin pedeserizarea administratiei publice, cit si prin proiectul de buget. "PDSR a demonstrat ca nu slujeste decit clientela sa politica, isi dispretuieste propriul electorat", a mai spus Stoica, adaugind ca "PNL a incheiat acest protocol cu buna credinta, in schimb PDSR a dorit doar un spectacol mediatic si a continuat loviturile la glezna".
In replica, premierul Adrian Nastase a declarat ca se bucura ca PNL a propus rezilierea protocolului cu PDSR, aratind ca, in ultima vreme, liberalii au dat dovada de "duplicitate". "Ma bucur ca ati propus rezilierea protocolului, pentru ca nu va ascund ca aveam dificultati de a sustine acest protocol in fata colegilor mei si a electoratului", a spus Nastase. El a adaugat ca intelegerea cu PNL nu poate reprezenta un fundament, pentru ca acest partid s-a dezis imediat de acest acord, odata ce a vazut un cistig de imagine.
"In acest moment putem sa iesim dintr-o duplicitate a relatiei cu PNL, care a insemnat incercarea de a promova exclusiv initiativele PNL, in timp ce acest partid ne ataca peste tot", a adaugat primul-ministru.
Nastase a aratat ca daca PNL da lectii acum, de ce nu a pus in aplicare aceste lucruri cit a fost la guvernare. "Mi se pare simptomatic felul in care PNL vorbeste in numele alegatorilor nostri. Probabil ca ai lor s-au imputinat foarte mult", a spus premierul.
El a apreciat ca proiectul de buget "nu este un eseu, ci o ecuatie simpla, in care se impart resursele care exista", adaugind ca regreta ca nu se pot acorda mai multi bani pentru ministerul de Interne, agricultura, cultura. Nastase a criticat si pozitia PNL in legatura cu sumele alocate MApN, aratind ca in timp ce Romania face eforturi sa convinga NATO ca este un partener credibil, se incearca prezentarea tarii noastre ca si cum "nu este in stare de nimic", desi experti ai Aliantei s-au pronuntat pozitiv asupra bugetului Apararii.
(M.C.)

Comentarii