Catedralei Mintuirii Neamului va fi ridicata de Armata

sâmbătă, 28 noiembrie 1998, 00:00
2 MIN
 Catedralei Mintuirii Neamului va fi ridicata de Armata

Armata Romana doreste sa contribuie prin sectoarele militare de constructii, cu forta de munca, asistenta tehnica pentru proiectare si executie, masini si utilaje, la construirea Catedralei Mintuirii Neamului din Bucuresti, se arata intr-un comunicat remis ieri presei de catre ministrul Apararii Nationale, Victor Babiuc. In comunicat se aratat ca "Armata saluta decizia Guvernului de a sprijini constituirea Sfintului Lacas la Bucuresti, printr-un gest de intelegere a nevoilor spirituale ale poporului roman". Ministrul Apararii isi exprima, in numele militarilor romani, atasamentul ferm fata de Biserica Ortodoxa Romana.
Premierul Radu Vasile, presedintele PNTCD Ion Diaconescu si Patriarhia Bisericii Ortodoxe Romane s-au exprimat, miercuri, in favoarea construirii Catedralei "Mantuirea Neamului" pe un amplasament apartinind domeniului public, in Piata Unirii din Capitala, redeschizind astfel dezbaterea publica inceputa in urma cu aproximativ un an referitoare la oportunitatea construirii unui astfel de monument. Radu Vasile s-a angajat, in numele Guvernului, sa sustina acest proiect. Finantarea lucrarilor de constructie sint estimate in prezent la 50 de miliarde de lei. Catedrala ar urma sa aiba o capacitate de 2.000 de locuri, iar platforma care va fi amenajata in fata acesteia si care va permite desfasurarea unor manifestari publice de natura religioasa, ar putea sa primeasca 20.000 de persoane.
Ideea construirii Catedralei "Mintuirea Neamului", lansata cu citeva decenii in urma de primul patriarh al Romaniei, Miron Cristea, si reluata anul trecut, a generat numeroase controverse in rindul politicienilor, reprezentantilor Bisericii Ortodoxe Romane si arhitectilor. Protestele au vizat mai ales dimensiunile ansamblului, amplasarea acestuia si costurile exorbitante. (Dan POPA)

Comentarii