Bruxelles, cu o saptamina inainte de Craciun

Tocmai venisem de la cumparaturi si imi trageam un pic sufletul; voiam sa evit, pe cit posibil, nebunia din magazine in zilele dinaintea sarbatorilor.

Suna cineva la interfon – parlofon, cum ii zic astia.

– Sintem de la colectarea deseurilor. Am venit sa va transmitem cele mai bune urari.

Stiam ca vor aparea. Cu vreo saptamina in urma, ne pusesera in cutia postala niste instiintari cu pozele alora care vor veni. Youssouf, Mohammed si inca un domn… Ahmed, parca. Trebuie sa mai precizez ca, in Bruxelles, gunoiul se ridica din strada, de doua ori pe saptamina. Deseurile netriabile se pun in saci albi, hirtia si cartonul in saci galbeni, iar cutiile de conserve, plasticul si alte cele in saci albastri.

Cobor spasit, cu gindul la chintalele de moloz si chetroaie pe care le pusesem prin saci in timpul renovarilor. Ii spun unui domn, care parea a fi Youssouf:

– Stiti, tocmai vin de la cumparaturi si nu mai am decit vreo patru euro in portofel.

– Buni si astia, spuse el, bagindu-i in buzunar cu un gest expert. Cele mai bune urari!

– Ce-mi doriti mie, sa aveti parte si dumneavoastra, ii spun, ca sa parez o privire cam sireata.

O fi si asta un fel de a colinda, imi spun, si am insfacat bucuros ziarul care aparuse in cutia postala. Stire beton in ziar: "Cuvintul anului in Flandra"  – Flandra si-a ales cuvintul anului 2010. Este vorba de "tentsletje", care ar reprezenta o tinara fata ce primeste diferiti parteneri sexuali in cortul sau de festival. 20.000 de persoane au putut vota zece cuvinte in cinci categorii. "Tentsletje" a cules un sfert din voturi. Pe locul al doilea s-a clasat "pedopriester" (pentru pastor pedofil) si apoi "ontdopen", adica "a de-boteza".

Jos suna iarasi cineva. La parlofon, imi spune ceva de Africa si de o asociatie; inca amuzat de stirea citita, cobor din nou. Afara ningea ca acasa. Un domn de culoare, zgribulit, imi indeasa in mina niste pliante din care imi rideau, de pe o plantatie necunoscuta, niste negrese trupese si stirbe. Incepe a turui ceva despre asociatia lor, precum si despre ce lucruri frumoase ne ureaza ei. In timp ce omul imi recita cu ochii la buzunar, imi aduc aminte ca nu mai am maruntis si ii spun asta. Cu o privire dusmanoasa, mi-a smuls pliantele din mina, nervos pe minutele risipite. M-a strapuns un gind sugubat: Ce-ar face taica-meu, la Humulesti, daca i-ar veni un colindator negru la poarta. Am alungat gindul, ca nefiind "politically correct", gasind in acelasi timp si raspunsul: probabil l-ar intreba de-al cui e.

A doua zi, de-abia facusem ochi, ca suna iarasi cineva. Fiind in tara straina, nu prea ne bate lumea la poarta. La parlofonul deja prezentat mai sus, un nene imi zice:

– Sintem de la pompierii comunei. Am venit cu cele mai bune urari. (In Bruxelles, cartierele se numesc comune)

…Pompierii astia se chinuie toata ziua, alearga dupa focuri si sperie gravidele cu alarma. Merita sa le primesc urarile. Gasesc 5 euro in portofelul sotiei si cobor. Pompierul era deja la vecinii studenti, de unde vin deseori mirosuri de haldan de cinepa atins de jar.

Am facut un schimb onorabil cu "Cele mai bune urari", desi domnul pompier mi le-a transmis cu pasiunea  robotului care da ora exacta.

Peste putin timp, suna parlofonul. Ptiu!, iar de la "colectarea deseurilor", Citadin-ul lor.

– Bine, mai nene, dar au venit ieri altii ca voi si de la voi.

– Aia erau de la deseurile reciclabile. Noi sintem cei cu sacii albi. Deseuri netriabile.

Vazind ca nu am nici un portofel in mina, au plecat cu un aer usor tifnos.

– Si urarile? ii arunc in urma.

– Alea cele mai bune, mi-a zis intr-o doara unul, intorcind usor capul.

Asa ca, oameni buni, cind va vor napadi in zilele viitoare colindatorii, copilasii, sa-i ascultati si sa va bucurati de ei!

Sarbatori fericite!