Daca Iliescu n-ar fi fost…

Va amintiti, cu siguranta, cit de revoltati am fost la inceputul anilor ’90 cind Silviu Brucan, supranumit "profetul din Damaroaia" – fie-i tarina usoara -, a spus ca noi, romanii, avem nevoie de vreo douazeci de ani pentru a invata ce e aceea democratia, pentru a ajunge la democratie, descotorosindu-ne de trecut. Eram revoltati si pentru ca eram nerabdatori, dupa atita dictatura, sa traim realmente si cit mai repede schimbarea, dar si pentru ca, probabil, aveam incredere in capacitatea noastra de adaptare, de absorbtie a noului. Dupa un timp, cind anii se acumulau in noua era deschisa de caderea cortinei de fier, am inceput sa-i dam dreptate lui Brucan: lucrurile evoluau greu, cu noduri, cu zvircoliri si, in urma privind, e de presupus ca ar fi evoluat si mai greu daca dominatia PSD-ului ar fi continuat. Fiindca nici presiunea directa sau indirecta a UE, a aderarii la UE, mai bine zis (care, s-a vazut cu ochiul liber, ne-a obligat acum sa mai schimbam ceva pe ici-pe colo, si anume in punctele esentiale – in Justitie, in Invatamint, la capitolul "coruptie" etc.) nu parea de natura sa-i impresioneze prea mult pe pesedisti… 
Insa eu mereu m-am intrebat de unde pina unde cifra douazeci (de ani) avansata de profetul din Damaroaia. De ce nu zece? De ce nu treizeci sau patruzeci sau stiu eu cit? Incerc o ipoteza: Brucan s-a oprit la cifra douazeci pentru ca la cam atit se putea intinde, direct sau indirect, influenta deja batrinului Iliescu, cistigatorul cel mai important, impreuna cu ai lui, al revolutiei romane. Brucan il cunostea pe Iliescu si stia ca omul nu se putea schimba de-adevaratelea, nu putea imbraca de-adevaratelea haina apostatului si nici n-a facut-o, cum pe drept scria Adrian Cioflanca zilele trecute in "Ziarul de Iasi", intr-un articol foarte documentat. Pe scurt, Iliescu nu putea – si nici nu voia! – sa devina din comunist convins un democrat: sub presiunea societatii civile si a vremurilor, el a dat liber la formele democratice, dar a pastrat cu mina de fier fondul autoritarist, cvasicomunist. In aparenta eram o democratie, dar in fond eram o oligarhie, o tara condusa de o mina de persoane controlind totul: Justitia, Politia, SRI, dosarele Securitatii ceausiste, averea nationala, administratia etc. Prin urmare, Iliescu a facut dupa caderea comunismului ce a stiut mai bine, ce a invatat mai bine in timpul comunismului. Astfel ca despre trecutul lui, de personaj politic care a jucat un rol foarte important sub dictatura, poti spune doar intr-un anumit sens ca l-a ajuns din urma – si anume in sensul ca abia acum, prin forta imprejurarilor, este scormonit serios de analisti; altminteri, Iliescu l-a purtat cu sine tot timpul, inscris in celulele lui. Si imbracat ca un colac de salvare ori ca o vesta antiglont. O consecventa in principiu admirabila, vizavi de traseistii oportunisti, existenti cu duiumul la noi…
Asadar: daca Iliescu n-ar fi fost atitia ani numarul unu in stat, Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara ar fi fost acceptat si lumea politica ar fi aratat cu totul altfel: fostii nomenclaturisti de virf ar fi fost indepartati de la trebile tarii si n-am mai fi bijbiit atitia ani prin hrubele tunelului tranzitiei…
Daca Iliescu n-ar fi fost, nu am fi avut mineriade, al caror spectacol terifiant ne-a injosit in ochii lumii si ne-a tinut atitia ani la portile Europei…
Daca Iliescu n-ar fi fost, procesul comunismului ar fi inceput mult mai devreme si apele societatii s-ar fi linistit mult mai repede…
Daca Iliescu n-ar fi fost, Arhivele Securitatii comuniste ar fi devenit accesibile mai curind, astfel purificarea noastra grabindu-se…
Daca Iliescu n-ar fi fost, poate n-ar fi prasit asa harnic atit de multi mari corupti – ca, de-o pilda, Adrian Nastase -, dintre care unii ocupau si functii importante in stat, avind deci la indemina pirghiile pentru a conduce Romania dupa interesele lor. Etc….
Prin urmare, daca Iliescu n-ar fi fost atita timp la cirma tarii, umbrele trecutului nu s-ar fi prelungit aproape douazeci de ani si pasul pe care sintem pe cale sa-l facem acum – aderarea la UE – s-ar fi profilat mai repede. Or, aderarea, primirea in UE ne obliga: chiar daca natural am avea porniri autoritariste ori spre anarhie, ca tot omul, legile, cutumele, exigentele acestei Uniuni ne forteaza sa ni le controlam, sa ni le ajustam, sa ni le schimbam.