Grecul de la Chisinau

Pentru a clasifica artele, Hegel se folosea de un criteriu mai putin obisnuit – cel al "materialitatii descrescinde si al expresivitatii crescinde". Filosoful sugera ca "greutatea" materialului din care este facuta "opera" obscurizeaza expresia, in timp ce "usuratatea" lui, dimpotriva, vine in intimpinarea claritatii. Intre genurile artistice, poezia, dansul si muzica ar fi cele mai "usoare", de aceea sint situate in virful "piramidei" expresivitatii. Pe de alta parte, pictura, sculptura si arhitectura sporesc in "materialitate", dar impiedica Ideea sa razbeasca neechivoc in registrul exterior al semnificarii. Tocmai de aceea, lucrarile masive lasa continutul pe seama unei intuitii doar aproximative sau lipsite de limpezimea dorita. Figurile colosale, impietrite in timp, contring spiritul sa se exprime prin invaluire. Este cazul Sfinxului egiptean, urias in constructie dar enigmatic in sugestie, datorita constitutiei sale simbolice. Intre greci – spune Hegel -, doar miticul Dedal ar fi reusit sa invinga inertia materiei, eliberind bratele si picioarele statuilor sale, pentru a le da impresiile de miscare si zbor.

Tot despre un "grec" am ales sa scriu astazi, reintilnit zilele trecute la Bacau, cu ocazia Simpozionului National de Estetica. Nascut in Basarabia (1968), Ioan Grecu – unul dintre sculptorii basarabeni din generatia noua – a absolvit facultatile cu profil artistic de la Chisinau si Cluj, specializindu-se in sculptura. Desi inca tinar, a expus in mai multe tari, ultima "iesire" de anvergura avind loc intr-o galerie venetiana. "Meandrele existentei" da titlul unei expozitii organizate anul acesta la Centrul International de Cultura "George Apostu", eveniment la care am avut placerea sa fiu martor.

Lucrarile sculptate de Ioan Grecu alterneaza volumele monumentale cu dimensiunile condensate sau minimale. Indiferent de suport (bronz, piatra, metal, lemn), artistul combina in mod echilibrat temele figurative cu cele geometrice. Din punct de vedere formal, prefera asimetriile, deformarile, stilizarile subtile, menite sa evite solutiile banale sau previzibile. In plan social, este favorabil ideii de culturalizare a spatiului public, de estetizare a acestuia, prin interventii artistice care sa individualizeze placut ambientul in care traim.

Arta veritabila, crede Ioan Grecu, porneste de la viata si de la problemele acesteia – fizice sau spirituale. Artistul responsabil asuma izbinzile dar si precaritatile de orice fel, ilustrindu-le in vocabularul specific genului ales. Limbajul folosit de Grecu este uneori grav si hieratic, alteori ludic si metaforic. Asamblind elementele puzzle-ului sculptural deja configurat, se pot citi semnele unei veritabile antropologii vizuale, articulate in jurul unor intrebari cu miza destinala: Cine sintem? Incotro ne indreptam? Cum ne putem depasi conditia? Raspunsurile sint sintetizate plastic in trei cicluri principale, simbolizind, fiecare, treptele devenirii: Capricciosa ar exprima starea fragila si instabila a omului in existenta sa terestra, Pasarea din noi reflecta nevoia de introspectie si, totodata, dorinta apropierii de Dumnezeu, Cheile de bolta oglindesc efortul de "spiritualizare" a materiei cu uneltele artei.

"Meandrele" existentei traduc in fapt "capriciile" imprevizibile, greu controlabile, ale lumii in care traim. De aici si asocierea cu femininul. In mitologiile traditionale, principiul vietii este unul feminin; el in-formeaza materia, confera sens si indica directia – chiar daca nu intotdeauna pe cea buna. "Capriciile" sculpturale ale lui Ioan Grecu surprind citeva din ipostazele femeii de zi cu zi: adorata, muza, amanta, inselata, inselatoarea. Cea deplina si Femeia-ideea sint lucrari care idealizeaza feminitatea, fie ca ilustrare a maternitatii, fie ca intruchipare a unei ratiuni cosmice aflate in dispersie creativa, ambele parind a fi replici ale gnosticei Sophia, principiul care da cheag lumii, o vindeca de raul funciar,  "spiritualizind-o" prin intelepciune si gratie.

Arhitect al miscarilor verticale, poet al desprinderii si zborului, Ioan Grecu incurajeaza parcursul ascensional, in trepte. "Inaltarea" presupune coborirea prealabila. Mai intii prin sondarea "starilor de spirit" si impacarea cu sine (Iubire, Melancolie, Demon, Inger, Singuratate, Speranta), apoi prin scrutarea inaltimilor celeste si frecventarea asidua a Caii Domnului. Ca vehicule ale transcendentei, "pasarile" lui Ioan Grecu au ceva din supletea si verticalitatea pasarilor lui Brancusi, sugerind desprinderea de materia bruta, eliberarea de sensibil si inscrierea pe orbita a ceva care ne depaseste (Pasarea din noi, Gratie, Obsesii, Pasarea pamintului, Partea nevazuta a zborului). Lucrarile pe tema Cheilor de bolta au alura simbolic-arhetipala; ele impaca robustetea materiei cu armonia volumelor modelate (Spiritualizarea materiei, Saminta existentei, Virtelnita timpului, Drumul sufletului,  Sacrificiu in alb, Placerile sensibilitatii, Sacrificarea eului, Inaltarea prin coborire), imbracind ideile de unitate si perfectiune in carcasa unor forme impresionante, cubice, sferice sau ovoidale.

Pe Ioan Grecu il intereseaza nu atit frumusetea expresiei, cit puterea ei de semnificare. Geometrizind lucrurile, am spune ca prima tine de forma, in timp ce secunda trimite spre temeiuri si profunzimi. Sculptorul este preocupat mai curind sa surprinda nu estetismul gesturilor, cit forta si tensiunea acestora; nu gratia pasarii sau eleganta zborului, cit elanul prealabil care le inalta si sustine. Am toate motivele sa cred ca "grecul" de la Chisinau reuseste justa masura intre "subtilitatea" ideilor si "greutatea" materiei pe care o prelucreaza artistic.