Inca un apanaj al UE…

Mingea, de-acum incolo, e in jumatatea de teren a Europei! Cam asta e mesajul celor doua opinii asa-zicind experte (una apartine lui Dan Dungaciu, conferentiar la Universitatea din Bucuresti, cealalta e semnata de Victor Chirila, director executiv interimar al Asociatiei pentru Politica Externa, si este preluata din „Dilema veche" (nr. 290 pe anul curent), inserate in „Timpul" din 25 septembrie.

Primul, intr-un limbaj precis si bine nuantat, celalalt, intr-un stil mai arid, oarecum protocolar, dar angajind deopotriva o cohorta intreaga de considerente si principii, paseaza Uniunii Europene responsabilitatea „transformarilor interne dictat de integrarea europeana".

„Paseaza" e, desigur, un fel cam vehement de a spune. Dar sensul ultim catre care converg cele doua articole acesta este. Tonul – neobisnuit de ferm, chit ca se misca riguros in limitele urbanitatii – denota, cert, o anume nerabdare, chiar un soi de febrilitate pe linia, inca difuza, a orizontului de asteptare. Pastrind proportiile (intr-un joc ad-hoc de-a similitudinile), s-ar putea spune ca are, afectiv, valoarea unei somatii. Propozitii ca „este timpul ca UE sa inteleaga ca procesul de integrare europeana va ramine doar o afacere intre  Bruxelles si Chisinau, neglijindus-se asteptarile cetatenilor de rind, orice initiativa, oricit de buna ar fi ea, va fi sortita esecului"; sau ca: „Viitorul acord (de asociere la UE – Gh.N.) trebuie sa corespunda asteptarilor cetatenilor RM si sa estompeze deficientele structurale ale PEV (Politicii Europene de Vecinatate) si Parteneriatului Estic. Procedind astfel, UE va ajuta societatea moldoveana, va deveni motorul principal al transformarilor interne dictate de integrarea europeana" (Victor Chirila), asemenea afirmatii, spre a-mi relua gindul, ascund, in fundal, un inceput de radicalizare. „Trebuie" si „este timpul" – adresate unui for de care ni se leaga un car de nadejdi – devin, dupa cum se vede, cuvinte de ordine in aceasta etapa. Fac deocamdata abstractie de faptul ca apartin unor extranei (formal, cel putin): reproducerea lor este si o asumare (desi, marturisesc „pacatul", mi-ar fi placut sa citesc propozitiile respective sub semnaturile unor intelectuali crescuti si formati aici, macar si pentru ca jaratecul, odata si odata, trebuie luat si cu miinile proprii).

Este, bineinteles, evident ca Uniunea Europeana, acum dupa ce comunistii s-au garat insisi pe linie moarta (ma intreb cum ar fi evoluat lucrurile daca, la 5 aprilie, cind ii lipsea doar un mandat pentru a se mentine la putere inca patru ani, Voronin s-ar fi purtat mai putin arogant, chiar spasit, menajind susceptibilitatile si orgoliul – firesc – al Opozitiei?), nu poate ramine in expectativa. Logica situatiei de aici, de pe o parte, si valorile pe care le proclama, pe de alta, constring autoritatea europeana la o asistenta eficace mai ales in perioada imediat urmatoare. Dan Dungaciu are, in spiritul unui Moromete, teribil de multa dreptate cind sustine ca „prima etapa a guvernarii nu poate fi una grandioasa, nu inseamna demararea unor proiecte de reforme radicale, ci trebuie sa tinteasca un lucru pe care l-am sugerat deja: postasul sa bata la usa de fiecare data cu tolba plina de pensii si salarii". Acesta e punctul nevralgic, judecata electoratului, mai cu seama in partea sa „arondata" PCRM-ului, fiind iute si… eminamente digestiva. Caci Alianta pentru Integrare Europeana poarta in circa faima spurcata a fostei Aliante pentru Democratie si Reforme, de la finele deceniului trecut. Sau, cum spune analistul: „constiinta publica ramine inca puternic imbibata cu dificultatile de atunci pe care le trece, grabit si abuziv, strict in contul guvernarii din perioada 1998-2001". In situatia aceasta, tergiversarea platilor si eventualele disfunctionalitati in timpul iernii (adevarata piatra de incercare!) vor umple nemasurat contul – de imagine si de credibilitate – al PCRM. Deloc paradoxal deci (si aproape nostim!): AIE-ul nostru si UE-ul de inca dupa orizont s-au pomenit dupa anticipate legate ombilical, esecul celei dintii insemnind in acelasi timp si ocara celei din urma. De voie, de nevoie, pensiile in RM sint, pentru luni bune de-acum inainte, apanajul si prima grija a UE: „Bulversarea acestei Aliante inseamna ratarea proiectului european in stinga Prutului pe cel putin doua generatii"…