Meseriasul roman in Europa

Va prezint o discutie care a avut loc acum vreo trei saptamini la demisolul casei noastre din Bruxelles, unde sint contoarele de apa, gaz, electricitate.

Tocmai incepusera lucrarile de refacere in totalitate a instalatiei electrice, treaba pentru care il adusesem pe nea Ion Buliga, de loc de linga Radauti, dar care lucreaza de vreo cinci ani in Anglia.

Fiindca normele belgiene de electricitate difera de cele din Anglia, unde, par exemple, prizele au trei gauri si nu doua ca pe continent, am chemat si un electrician acreditat in Belgia, ca sa-i explice lui nea Ion care sint diferentele; l-am gasit pe Lucian, un maramuresean hitru, care traieste in Belgia de vreo opt ani.

Apare Lucian la demisol, saluta scurt si isi pironeste privirea pe firele ce ieseau ca un caier din contoar.

– No, dar cu asta ce-i aici?, zice el si apuca o sirma galben-verzulie.

– Pai ala e "earth-ul", spuse nea Ion, apoi adauga, cu usoara emfaza: la noi in Anglia normele sint foarte avansate; nicaieri in Europa nu sint mai avansate ca in Anglia.

– No, bine, ma, dara asta ar trebui sa fie ala care duce la  bucla de terre,, rosti in gol Lucian, care nu paru a baga in seama chestia aia cu superioritatea englezeasca in materie de electricitate. Ii bagi doi picheti la capat si ii faci priza de terre.

– Noi lucram cu earth-ul, il lamuri un pic sever nea Ion. Majoritatea caselor din Anglia apartin de Cansil si au earth-ul asigurat.

– Lasa-ma, ma, cu earth-ul tau, eu iti zic ca aicea, cind vine flamandul cu omologarea, tre’ sa-ti masoare prise de terre.

Adulmec o tensiune in aer. Il vad pe nea Ion ca devine usor nervos, ma scarpin putin in crestet si le spun:

– Eu cred ca vorbiti amindoi de impamintare.

– No, asa, ma!

– Bine, dom’ Vasile, ca ai zis, ca eram cam nedumerit…

Atmosfera se mai destinde si oamenii incep sa vorbeasca in termeni tehnici.

Lucian are din nou o obiectie:

– Dom’le, dar de ce sint atitea fire? Pai tre’ sa ai doua pentru ecleraj si doua la prize. Si cu ala de sus ce e?

Nea Ion se explica: Pai sint atitea fiindca noi punem prizele in schema de ring – fara moarte e! – arsidiurile raspund imediat, iar acolo sus e pentru smog-alarm. Iar ecleraj nu stiu ce e.

– Smog alarm, ma? Adica detecteur de fiume? Pai voi nu puneti cu baterie, ca la noi? Dai cinspe euro la Brico pe detecteor, il tuflesti pe perete si-i iei belgianului suta mintenas.

– Nu, ca daca se termina bateriile cum e, aaaaa?, prezenta din nou nea Ion progresul englezesc.

Booon, Lucian isi parcase masina cam aiurea, ca tocmai era afectat de o alergie (e pentru prima data cind am auzit ca exista oameni cu alergie la sunetul tocurilor de dama), asa ca voia sa termine treaba repede.

– Boatieurile astea nu-s cam mari?

Nea Ion priveste cu interes in directia trasata de indexul inaintevorbitorului, se lumineaza si spune:

– Astea sint boxuri speciale aduse din Anglia: si pentru prize, si pentru pendinguri. Am adus si trenkenul, si tubaitu, si tuueiurile, tot.

Asta cu tubaitu-ul si cu tuueiurile nu le-am priceput nici mort, oricit am scotocit dupa cunostintele de engleza care jucau v-ati ascunselea cu memoria mea. Fiind insa vorba de casa mea si vrind sa stiu totusi ce tuueiuri si tubaitu-uri am prin pereti, cind or veni aia cu controlul sau cind mi-or pica sigurantele, mi-am luat inima in dinti si am intrebat.

Astfel, am aflat ca two way e un cablu cu doua cai, iar tubaitu este o bucata de lemn cu sectiunea patrata, adicatelea 2 inci pe 2 inci (two by two).

Despre trenken mi-a zis Lucian:

– Cred ca e cache-ul ala.

S-a mai vorbit un pic despre niste liezonuri echipotentiele, despre un spar, interrupteurs si sodiera. Pe cind explica Lucian o treaba din asta cu minunatul  lui accent maramuresean, imi dinamitez strictul interes pentru lucrarile casei si spun :

– Auzi, eu mai am un maramureseam aici: imi pune faianta in baie, sus. Stai ca-l aduc…

Ma duc si-l chem pe nea Vasile, care era mirat ca eu, proprietarul, il stirnesc de la treaba si il pun sa stea la cioace. Se sterge cu miinile de salopeta si coboara ager, cu mersu-i leganat.

– Unde-i, ma, ala, sa-l vad si eu, spuse el din usa demisolului.

Lucian nu se lasa nici el mai prejos si striga de dupa nea Ion: No, care esti, ma? Ia, ma, sa te vaz!

– Ce faci, ma? De unde esti, ma?

Numai in "ma"-uri se luau. S-au masurat din ochi si s-au apucat de iscodit.

– Iaca, eu sint din Baia Mare, ma.

– Da’ de unde din Baia Mare?, ca Baia aia e mare.

– Chiar din Baia Mare sint. Dar tu de unde esti, ma?

– Ma, io-s din Tirgu Lapus.

– De unde din Lapus, ma?, il tinu in corzi nea Vasile.

– Pai din Suci.

– Suciul de Sus sau Suciul de Jos, ma?

– Pai Suciul de Sus, marturisi Lucian.

– Ei, acolo o fos’ tata meu padurar, ma.

– Nooo, du-te, ca doara n-oi fi baiatul domnului Pop…

– Pop, ma. Vasile Pop ma cheama!

– No, grozav, ma! Era-n tare buna pretinie cu tata meu. Mai traieste, ma?

– Nu, ma. Is vreo patru ani de cind s-a dus. Auzi, ma: bei o palinca?

– Beu, ma, chiar daca is cu masina. Da’ e buna, ma?

– De pere, ma. I-am dat si lu’ domnu’ Vasile aseara si tare i-o placut.

– Apai, daca i-o placut lui, o sa-mi placa si mie, ma. No, da’ ce faci aici?

– Iaca, il ajutam pe domnu’ Vasile sa dreaga casa, ma.

– Bine, ma.

– Hai noroc, ma.

– Sa nu uiti de palinca, ma.