Mick

E sasul care a preferat sa ramina in Romania dupa revolutie, desi mama si surorile lui au plecat in Germania imediat ce s-a putut (tatal, morarul Astner, doarme linistit sub doi metri de pamint romanesc). Stabilit in Iasi, mai intii ca asistent de germana la Facultatea de Litere a Universitatii "Cuza", apoi ca jurnalist, iar acum ca traducator liber profesionist, Mick face des drumuri la casa parinteasca din satul natal de linga Sibiu, golit de sasi. Adica da piept cu realitatea, iar realitatea / incepe acolo / unde incepe durerea / sfirseste jocul („realitate si joc"). La Amnas, primavara mai seamana te miri ce, vara coseste iarba crescind in devalmasie prin curte si aduna bob cu bob zmeura pentru gem, toamna culege strugurii, merele si prunele (atit de gentile, incit isi poarta singure de grija!), facind vin si tuica din ele. Fotografiaza codrasii care s-au cuibarit in contorul de electricitate, mai repara pe ici, pe colo, mai rascoleste printre lucrurile batrine si trainice de prin lazi si, citeodata, prinde la sigur si cite un moment de gratie cind noteaza ceva prin carnete. Poate versurile: peste pasii bunicilor mei / a crescut iarba.// e mult musetel intre firele de iarba –/ ne asezam in curte/ si culegem ceai.// pasii parintilor / se pierd incet, incet si ei.// poate miine deja / n-o sa-mi mai recunosc / nici propria urma („iarba (graaas/gras)"); sau versurile: in gradina stramoseasca / am gustat / macrisul –.// peste cimp umblam / si auzeam / strigatul cucului –.// nu departe / in padure – / o gaita.// si deasupra-mi simteam / stralucitoare / o sabie („elegie amnasana"); sau iarna, in odaile inghetate si pustii, versurile: cafeaua neagra / are-n jumatatea de-ntuneric / a bunei odai / aproape-un gust abstract.// iar tigara fara filtru / intre degetele de sticla / mocneste-n ralenti.// in ferestrele bunei odai / atirna / paianjenii patriei / mari si mici paianjeni de tara / deasupra plaselor / pline ochi de praf / exersindu-se / pilduitori / in asteptare („in ferestrele casei, paianjenii patriei"). Ma rog, e posibil sa nu fi notat acolo poeziile citate; poate le-a scris in minte, in timp ce facea pe jos cei 6 km din Amnas la Sibiu, cu ranita plina de mere, borcane de gem si alte cele in spate. Sau poate le-a scris acasa, la Iasi: uneori, distanta ajuta la o mai buna intelegere a unei realitati, invadatoare cind esti in epicentrul ei. Oricum ar fi, acasa pentru Astner e Amnasul, patria pare sa fie Romania. Daca ma iau si dupa faptul ca a optat liber sa ramina aici (unul din motive fiind, „in fond", si prietenii), e sigur ca asa-i. Ce nu poti sti sigur, nici prieten fiindu-i, e cum se simte cu adevarat cind ramine cu el insusi; poti doar banui citind: zilele nu sint / pasari / iara noptile / cu ochi mari / ti se asaza pe piept / si-ti devora visele / pina-si fac plinul („cu ochi mari, noptile") sau infricosatoarea periferie a prezentului ma tine / cu mintea legata ca un ciine de gard („periferice I"); ce nu poti sti sigur si nici nu poti banui e cum se simte el in patria asta, despre care, de altfel, spune multe lucruri masurate si de bun simt, sau cum traieste el pe… muchia de „cutit identitar cu doua taisuri". Identitatea – abisal teren!

 Uneori, cind Mick se intoarce de la Amnas la Iasi, ne aduna pe toti – Lia, Costica, Radu, eu si, cind e prin zona, si Ovidiu – in apartamentul lui din Mircea, unde ne infruptam din vinul si tuica aduse, alaturi de o feliuta-doua (sasul nostru uraste risipa!) din slana de Sibiu, in timp ce el ne arata capturile din lazile parintesti: vreo vesta, o palarie ori o pereche de cizme din piele, toate ale tatei, prosoape cusute si frumos inscriptionate cu albastru de strabunica, bunica ori mama, vreo sticluta sau vreo cutie veche, minunat incrustate, care inca pastreaza mirosul de lacrimioare sau de sapun sau de zahar de pe vremuri. Si ne povesteste: cum se prepara, saseste, „pomana porcului"; cum afumau ai lui slanina, groasa de o palma, care tinea pina la taierea celuilalt porc; cum mergea cu mama la cules de macese, din care faceau gem; ce a mai zis vreun vecin din sat etc. 

Imi pot imagina sfisierea pe care o traieste poetul Michael Astner cind revede casa parinteasca, atit de batrina, incit abia mai respira, fiindca acum citva timp, povestindu-mi despre ea si despre copilaria lui, el a incheiat, dind din mina a lehamite: „s-a dus totul dracului!". M-au tulburat peste masura vorbele astea – pentru prima si, deocamdata, ultima oara in cei aproape 20 de ani de cind sintem prieteni, am simtit ca avea lacrimi in git rostindu-le. Pai da, teutonul roman (titlul rubricii lui din "Ziarul de IasI") e un personaj foarte discret, rar isi permite efuziuni sentimentale, exaltari sau afirmatii ritoase. Asta nu inseamna ca nu are parerile lui ferme, ba chiar incapatinate uneori, despre cele ce se intimpla in jur… Nu-si permite nici comentarii in lipsa despre unul sau altul dintre prieteni. Se pastreaza neutru! Ca sa intelegeti cum vine asta, o sa povestesc o mica intimplare din anii ’90, cind a locuit vreo 5 ani cu sotia in Germania, venind numai vara in Iasi. La fiecare venire, mai intii trecea pe la toti din grup; aflindu-se la mine in birou, m-am plins de nu mai stiu care patanie cu un prieten, la final rugindu-l conspirativ: „bai, da’ sa nu-i spui!" Mick, rasucindu-si tacticos o tigara, a zimbit si-a raspuns: „of, nici nu mai stiu ce si cui sa nu-i spun ce-ati zis unul despre altul!" Am izbucnit in ris, fiindca am inteles atunci ca fiecare dintre noi i se plinsese de ceva, dar ca teutonul roman pastra pentru sine toate plingerile. Doar e Elvetia, ce naiba! Ei, sigur, poate ca unele situatii belicoase dintre membrii grupului nostru s-ar stinge mai repede daca el ar media atunci cind ar putea sau ar fi in drept s-o faca, asa cum incercam noi, romanasii, care ne mai birfim, ne mai injuram, dar, cind ne impacam, ne dam camasa de pe noi pentru celalalt – ginta latina, ma-ntelegi?! Dar, daca Mick nu vrea, nu vrea si basta! Trebuie sa-l accepti asa cum e, fiindca asa e intre prieteni. Si apoi, si el ne accepta asa cum sintem, fiindca, evident, asa e intre prieteni!

Din cind in cind, ne aminteste ca va fi nevoit sa se mute din Iasi, probabil la Sibiu, ca sa fie mai aproape de casa parinteasca. Fiindca acum ne adunam, mai in fiecare simbata, dupa partidele de tenis cu Costica sau Ovidiu, am toate motivele sa cred ca, daca sasul pleaca de aici, vor disparea si partidele de tenis, si intilnirile cvasisaptaminale ale grupului iesean. (Ca sa vezi, alteritatea sa ne tine legati!)

Deh, asa se pare: totul e fuga!…*

* Citatele sint din proaspat aparutul lui volum, tara transformata-n vint, ed. Casa de pariuri literare, Bucuresti, 2011.