Nationala, imnul si natiunea

  In luna iulie, in Romania a avut loc Campionatul European de Fotbal pentru echipele U19 (cu jucatori pina-n 19 ani). Echipa nationala U19 a Romaniei, calificata din oficiu (tara noastra fiind organizatoarea), a avut in componenta si doi jucatori romani doar in acte, anume Patrick Walleth (originar din Banat, traieste in Germania) si Enghin Amet, turc, ai carui parinti s-au stabilit in Romania.

Fiind vorba de meciuri intre selectionate nationale, la inceputul fiecaruia s-au intonat, desigur, si imnurile celor doua echipe. Pentru echipa Romaniei, „Desteapta-te romane". Iar daca asculti atent, constient si textul (initial, in 1848, revolutionar) al imnului, ai o senzatie stranie de anacronism apasat, un text cu un mesaj gindit in secolul 19 de autorul lui, Andrei Muresanu, ca o expresie a identitatii nationale pentru romanii din Moldova, Tara Romaneasca si din Ardeal, dar care suna in secolul 21 complet aiurea, fie si numai pentru „romanii" Patrick Walleth si Enghin Amet, dar in orice caz si pentru orice cetatean roman minoritar (rom, maghiar sau sas, de exemplu). Pur si simplu textul nu mai este adecvat pentru o tara libera, democratica din secolul 21 a carei identitate nationala ar trebui definita in baza constitutiei statului de drept, si nu in baza apartenentei de neam si de singe!

Ce rezonanta mai poate sa aiba in ziua de azi o chemare precum acest „Desteapta-te, romane, din somnul cel de moarte,/ In care te-adincira barbarii de tirani!/ Acum ori niciodata, croieste-ti alta soarte,/ La care sa se-nchine si cruzii tai dusmani."? Barbarii de tirani/ cruzii tai dusmani: parca-i o rima de manea!

Iar strofa a doua (am inteles ca la ocazii oficiale se cinta strofele 1, 2, 4 si 11) e si mai exclusivista (pe cind imnul ar trebui sa reprezinte o „platforma" de includere si de identificare pentru orice cetatean al Romaniei, indiferent de apartenenta etnica!): „Acum ori niciodata sa dam dovezi la lume/ Ca-n aste mini mai curge un singe de roman,/ Si ca-n a noastre piepturi pastram cu fala-un nume/ Triumfator in lupte, un nume de Traian!"

In fine, strofa a 11-a parca pune capac anacronicitatii, desuetudinii textului: „Preoti cu crucea-n frunte caci oastea e crestina,/ Deviza-i libertate si scopul ei preasfint./ Murim mai bine-n lupta, cu glorie deplina,/ Decit sa fim sclavi iarasi in vechiul nost’pamint!" Care sclavi?

Chiar nu inteleg de ce nu se scrie un text nou pe aceeasi melodie (care e buna pentru un imn national!), pe masura realitatii prezente si a aspiratiilor actuale ale tuturor cetatenilor Romaniei, astfel incit sa nu aiba nimeni un motiv in plus de-a ride amar daca ar vedea Strada Patriei din Constanta care a fost data unui drum…  infundat!!!???