O istorie cazona

In acel an, nu mai tin minte care, conducerea superioara de partid, in grija ei nesfirsita pentru tinara generatie, a hotarit sa dea un concediu teristilor (teristii erau tinerii care, intrati la facultate, faceau armata la "termen redus" – TR). Decretul cu pricina a fost citit la Telejurnal. In unitatea militara despre care vreau sa va vorbesc, ca de altminteri in toate unitatile de pe intinsul patriei, Telejurnalul era ceva sacrosant. Se putea amina sau schimba ora de plecare la instructie sau de masa, dar cea a Telejurnicului, cum ii zicea lumea, niciodata. Trebuia ca toti soldatii sa asculte cu sfintenie spusele "de o inestimabila valoare teoretica si practica" ale Tovarasului. In ziua cind vestitul crainic George Marinescu a citit respectivul decret, lucrurile s-au petrecut ca de obicei. Ofiterul de servici a luat-o spre bucatarie sa-si umple sarsanalele cu juma de porc si sa le duca acasa (asa ca a doua zi fiecare militar gasea in fasole doar un firisor subtire-subtire de slanina), sergentii s-au infundat cine stie pe unde la un septic si un trascau, iar teristii au ramas singuri la televizor. In sala era fum de la tigari de sa-l tai cu cutitul. Ca de obicei, in primele rinduri, la televizor nu intrezareai prin fum decit capul clapaug al lui Marcel, student la filologie in Bucuresti. Marcelica avea patima invataturii, patima care a ajutat rasa lui sa treaca mai usor de-a lungul istoriei prin atitea lacrimi si spaime. Era un sac fara fund de cunostinte de tot soiul, ceilalti consultindu-l cind aveau nevoie de o informatie ca pe un dictionar enciclopedic. Iar Marcelica raspundea tuturor zimbind mereu, caci era si o inima larga cum rar intilnesti. Cind ii venea pachet de acasa, iar asta se intimpla des, nu mai raminea cu aproape nimic. "Ia, dhgraga, ia!" intona graseiat Marcel. Dadea la toti care-i cereau cite ceva, fiind incapabil sa refuze pe cineva.

Si in bolboroseala si intunericul acela, strabatut de fisii late de lumina venite dinspre televizor, fisii in care se invalatuceau trimbe apocaliptice de fum, se auzi deodata un glas de arhanghel, care indruma gloatele de pacatosi pe drumul fara de intoarcere: "Liniste!" Toti au ramas uimiti: "arhanghelul" cu glas de clopot care strigase nu era nici Gabriel, nici Rafael, ci blindul si linistitul Marcel. "Ia!" mai face Marcel, ridicind un deget in sus si avind in coltul buzelor un zimbet vag saturnian. In fine, se face liniste. Atunci ceilalti au putut auzi comunicatul cu pricina. "Uraaa!" au inceput sa urle toti. Care chiuia, care lovea in mese cu miinile si picioarele, care se stringeau in brate… Au aparut ofiterii sa vada ce se intimpla la compania de teristi. "Concediu la teristi? Nu se poate!" racnea maiorul Staniloiu, un oltean dat in Paste, avind un galben in pupile mai intens ca floarea-soarelui la Van Gogh. La Staniloiu galbenul vangoghian era din cauza coniacului. Avea maiorul o rica adinca pe teristi, motivata poate si de faptul ca navlegul de fiu-sau dadea examene la facultate de vreo patru ani si nu mai reusea.

Dar teristii au plecat in concediu si dupa zece zile s-au intors. In tren atmosfera obisnuita in astfel de ocazii: betie crunta, cintece lalaite, soldati umblind brambura pe culoare, uitati descheiati la veston si la prohab, putind a secarica, cu ochii injectati si urlind ragusit: Libereaaaza, Doamne, odata! Sarmanul Marcel, om cuminte, abstinent, dar care nu putea sa refuze pe nimeni, a nimerit intr-o gasca de bautori fruntasi, viitori ingineri agronomi sau zootehnisti, din aia care nu duc la ureche nici din greseala. Asa se face ca respectivii s-au machit binisor, in timp ce Marcel, neinvatat si sfios, s-a facut praf. Betia insa are si treburile ei bune – trezeste un soi de camaraderie, de tovarasie intre tovarasii de bautura (poate ca in esenta noastra sintem totusi buni, cine mai stie!). Astfel ca doi colegi l-au luat de sub brat pe Marcel si l-au introdus in unitatea militara. Marcel, sarmanul, de-abia isi tiriia picioarele, era practic in coma alcoolica. Fireste, tablagiul care era ofiter de serviciu atunci, un adjutant Grosu, a observat si a pirit, ma rog, raportat.

A doua zi dimineata se aduna unitatea in par. Apare la raport comandantul Staniloiu: mai fiara ca de obicei, cu un galben de sunflowers in ochi. Fara nici o introducere incepe: "Ia sa iasa in fata nemernicul si betivanul, care a intrat aseara beat in unitate!" miriie Staniloiu. Pauza. "Ma refer la caporalul TR Marcel Moisuc". Iese Marcelica, smucind coatele in unghiuri ascutite si batind pas de defilare in curmezis, drept prin baltoacele din curtea unitatii. "Ia spune, mai, cap de musca (asta era adresarea obisnuita a lui Staniloiu), de ce bei ca un porc, ma?" "Sa tghaiti…", incepe Marcelica. "Gura! Nu ti-am permis sa raportezi, animalule! Si de ce stai cu miinile pe cur, mai, cap de musca. Uitati-va, unitate, cum sta cu cu miinile. Hepti!" Se aud risete infundate, greu retinute. Intr-adevar, Marcel, inca mahmur, clatinindu-se usor ca o trestie in vint, era de tot hazul. Si mai hazoasa insa era perechea: maiorul mic si burtos, Marcelica inalt, subtire si clapaug. "Ia zi, porcule, cit ai baut?" "Sa tghaiti! Cit am avut in poghtofel". Valul de ris creste in intensitate. Locotenentii din fata trupei nu mai stiau ce sa faca sa nu izbucneasca si ei in ris. "Ma, porcule, ma bou cu tite…" incepe Staniloiu si il injura si il face albie de porci vreo zece minute. Intr-un final: "Ma, cap de musca, tac-tu si ma-ta muncesc pentru tine, isi dau zilele pentru tine, animalule, si tu bei ca un porc. Ce-i ma-ta, ma?" "E faghmacista", face Marcel. "Aha! esti si de familie buna. Da’ tac-tu ce-i ma?". "Sa tghaiti, e colonel in ministerul de interne".

Staniloiu ramine deodata ca lovit de meteoritul tungus. Si in valul de ris, care era nestavilit acum, auzim: "Tovarasul Moisuc e taticul matale?" Marcelica: "Sa tghaiti, da." "Ei, poftim, treci mata la loc." Si in timp ce Marcelica, batind acelasi pas de defilare comic, intra in formatie, Staniloiu adauga: "Las’ ca am sa-i dau eu un telefon tovarasului Moisuc" si ameninta prieteneste cu degetul.

Ei, si a doua zi Marcelica a fost numit comandant de pluton.