Religii economice (I)

In secolul al XX-lea, principalele expresii ale raului se regaseau mai ales in politica, ceea ce l-a indreptatit pe Eric Voegelin sa scrie despre Religiile politice (Bucuresti, Humanitas, 2010) si sa identifice radacinile religioase ale ideologiilor politice totalitare. Incepind de prin anii 1980, insa, si mai cu seama in secolul al XXI-lea, raul s-a mutat preponderent in economie, ceea ce ne-a indemnat sa scriem despre Religiile economiei, in cautarea radacinilor religioase ale doctrinelor economice. Ambele abordari pleaca de la premisa fundamentala a recunoasterii prezentei raului in lume, respectind traditia iudeo-crestina, si de la identificarea resorturilor sale primare pe tarim religios, printr-o deformare a adevaratei credinte de catre un curent ocult ce evolueaza paralel cu Biserica, de la ereziile medievale la globalism, un curent de natura gnostica si care si-a propus si a reusit sa cucereasca puterea, cum sugera Umberto Eco in Pendulul lui Foucault, in anul 2000, de data aceasta prin mijloace economice, materialiste si consumeriste, intr-un cuvint, egoiste.

A vorbi despre religii economice pe fondul desacralizarii contemporane, al mercantilizarii comportamentelor si monetarizarii vietii economico-sociale in general va fi privit cel mult ca o curiozitate. Realitatea si simbolurile ei sint astazi impregnate de o econocratie feroce. Acum multi ani, influentat de lucrarea lui Soloviov, Indreptatirea binelui, am propus unor prieteni sa fondam o asociatie al carei scop sa fie slujirea si promovarea binelui, de la nivelul sau de principiu filosofic pina la cel mai marunt gest cotidian. Regret ca am abandonat acel proiect, pentru ca intr-adevar este indreptatit sa lupti pentru bine, iar intre timp raul a facut ravagii. Pusa in acesti termeni, problema suna maniheist, dualist, dar nu este aceasta viziunea noastra, cum nu imbratisam nici ideea simplista dupa care raul nu este decit absenta binelui.

Conceptele de religie si economie au urmat institutiile si simbolurile lor, pentru a se afla astazi in mijlocul bataliei, sub autoritatea unor comandamente mundane, imanente. Prin religie se intelege, in special, Biserica, din pacate sedusa si ea de ispite foarte materialiste, desi a fi nu il exclude pe a avea, iar prin economie se intelege maximizarea cistigului monetar, pe orice cale si impotriva oricui, intr-o insingurare intunecata ce-l face uitat pe celalalt sau, in cel mai bun caz, face din el un concurent ce ne ameninta prada. Protestantii au introdus chiar celebra "mintuire prin economie", potrivit careia, daca te-ai imbogatit prin munca si cumpatare, prin economisire si investitii, prin intreprindere si initiativa, e semn ca Dumnezeu te-a ales, te-a iertat ca te-ai culcat cu servitoarea si te-a trecut in rindul dreptilor, al sfintilor aflati in "pustia lumii". 

Avem o foarte puternica religie a banului, acesta devenind un nou vitel de aur, un idol postmodern la care ne inchinam cea mai mare parte a timpului. Citadelele sale, foarte puternice si ele, sint bancile, una dintre creatiile cele mai pagine, alaturi de burse. Nu numai morala a fost alungata din economie, din politica, din intreaga viata sociala, ci insasi radacina religioasa care le-a stat la baza: "In sudoarea fetei tale iti vei minca piinea ta". Ei bine, munca s-a demonetizat ca norma sociala, cistigurile mari nici nu mai vin din munca, ci sint incurajate furtul si speculatia, sub diferite forme, care de care mai "subtile".

Globalizarea a devenit si ea un soi de "religie", fiind, in tot cazul, problema definitorie a secolului in are am intrat, "punctul focal al unor pasiuni ostile si uneori chiar al unor proteste violente" (Jagdish Bhagwati, In Defence of Globalization, Oxford University Press, 2004). "Fenomen social total, globalizarea nu are analogie cu nimic din trecut si reprezinta o realitate care sfideaza toate paradigmele sociale si mentale cunoscute pina acum, o gigantica mutatie civilizationala care traumatizeaza societatile si intimideaza inteligentele, manifestindu-se printr-o ruptura tot mai evidenta atit cu ierarhiile de valori ale culturilor traditionale, cit si cu valorile modernitatii occidentale clasice, fata de care apare ca o nelinistitoare si inclasabila post-modernitate" (Ioan I. Ica Jr., Gindirea sociala a Bisericii, Deisis, Sibiu, 2002, p. 481).

Statul, ce luase locul Dumnezeului transcendent, nu mai e "innascut pentru a guverna", el cunoaste o devolutie de putere care e preluata, in parte, la nivel subnational, prin cresterea autonomiilor regionale si locale si, in parte, la nivel supranational, prin cresterea rolului organizatiilor supranationale, internationale, mai mult sau mai putin oficiale. Astfel, puterea se exercita acum pe mai multe paliere. Oricum, insa, putem spune – fara puterea de a gresi – ca astazi ea este in miinile economicului si tinde sa fie centralizata in miinile marelui capital si, desigur, al reprezentantilor sai, avind o gramatica ezoterica si un substrat gnostic.

Odata cu emergenta economiei, echilibrul modernitatii tirzii a devenit unul si mai precar, toata lumea pare a se lupta cu toata lumea, iar noi am fost cel putin naivi in perceptia marilor mize economice ale veacului si am pierdut batalia inca inainte de a o incepe, vinzind mai toate armele adversarilor. Exista un totalitarism economic, asa cum exista unul politic; in esenta, patologia lor e aceeasi, de aceea se cere multa luciditate si responsabilitate. Problema e ca noi nu prea mai avem economie si ca avem foarte putini economisti buni, de unde dependenta de exterior si constringerea externa severa. Ne-am abandonat destinul in miinile altora.