Satisfactii cinice

Cu necesara doza de cinism – recomandabila, de altfel, in asemenea cazuri – sa constatam de nu e beneficica deruta in care se afla, de o buna bucata de vreme, fesenismul dimbovitean. Dimbovitean, pentru ca acolo, nu in teritoriu, se fasoneaza strategia de virf a iliescianismului de partid. Pentru ca acolo, scurt, se afla Iliescu. Cine isi inchipuie ca FSN-ul e altceva decit tatucul lui calit in activismul de partid si in mineriade e naiv. Cum naiv e si cel ce crede ca dintr-un bolsevic… cu fata umana poate iesi, pina la urma, un democrat pur-singe.

Si ca doza de cinism sa fie completa, sa vedem in problematicul Geoana una din sansele indepartarii definitive a Romaniei de comunism. Evident, nu e vorba de recunoasterea unui destin pozitiv carismatic acestui vlastar al aceluiasi iliescianism de partid si de stat, ci – in contraserviciu – de inlocuirea vechii garzi ilegalist-activista cu alta, nu complet noua, doar colorata putin altfel. Pentru ca Geoana asta reprezinta: zbaterea unei formatiuni mamut de a perpetua dictatura. Intr-o forma cosmetizat accetabila, atit pentru propriii militanti de la virf si din teritoriu, dar mai ales pentru ochii unei Europe, ce, din fericire, este alta, nu cea infestata de sovietismul postbelic.

Decit obtuzul activist scolit la lomonosovurile rasaritului, decit coruptul aparatcic Nastase, mai bine "prostanacul" acesta, care, scapind haturile din mina – mina lui Ilici -, duce stinga actuala in fundatura. Mefienta inaintasului pentru urmasul sau nepriceput – de unde si dragalasul "prostanac" – defineste exact deruta unei ideologii straine de neam, victorioasa doar prin puterea senilelor.

Straina de neam, pentru ca Romania – ca multe alte state europene civilizate – nu a cunoscut o astfel de falsa confruntare interna: stinga-dreapta. Cum sa fi fost ea viabila intr-un Regat ce conta pe omogenitatea spirituala a unei populatii dainuind aici de doua milenii! Impus de expansiunea sovietica, antagonismul de clasa fost insasi ratiunea de a fi a artificialului stat impus de ocupant dupa razboi.

A continua sa se vorbeasca de o confruntare dreapta-stinga inseamna, voalat, a vorbi de sinistra lupta de clasa. Or, iliescianismul autohton nu poate supravietui in alta formula decit in cea primara, de sorginte leninista.
Iata de ce rolul de element al "prostanacului" Geoana nu poate aduce in durata decit enorme servicii democratismului nostru.

E de mirare, in atari date, cum dinspre acesta vin sugestii de consolidare a unei drepte care sa contrabalanseze provocarile stingii. Cind numai un democratism de stat – bazat pe o guvernare de tip modern european – e suficient pentru a readuce tarii statutul ei profund, perturbat de infestarea comunista.

Daca astfel de sugestii vin dinspre un tandem de vechi partide nationale – PNL, PNTCD – caruia i se alatura Actiunea Populara, inca pare legitima grija ca iliescianismul sa nu mai poata accede iar la virf. Daca insa intentia de a institui o dreapta vine dinspre alde Stolojan, Stoica, Flutur – lideri de buzunar ai discretionarului Basescu – atunci chiar ca e pacat de sensul totusi nobil al dreptei.

In definitiv, recenta resuscitare a dihotomiei stinga-dreapta nu e decit miza populista a formatiunii mamut – provenita dintr-o odioasa formatiune mamut – miza pe naivitatea unei populatii confruntate pe asperitatile tranzitiei.

Ca purtatorul de cuvint al acestei manevre disperate e un necarismatic Geoana – ce isi va duce pina la urma in fundatura propriul partid – e scontata sansa in plus pentru Romania.

Sa ne bucuram pentru iminenta disparitie a unui rau semicentenar.