TeleRomania sau „apar la TV, deci exist!”

Televizorul – televiziunea – are partea leului in viata noastra: am convingerea ca aproape nimeni nu poate contesta ca joaca rolul principal in tragicomedia din Romania.
Am fost foarte frustrati inainte de ’89 ca programul de televiziune era redus la minim si, atita cit era, il priveam – daca il priveam – cu ura pentru ca, astfel, eram obligati sa nu uitam nici o clipa de sinistrul cuplu prezidential; in decembrie ’89 am „facut” revolutia la televizor; in postrevolutionaritate, una din cele mai marcante haulituri ale multimii a fost „cu televizorul/ ati mintit poporul” – si aici cred eu ca merita sa cugetam nu doar la importanta televizorului, ci si la gradul de infantilism al unui popor care poate fi si se lasa manipulat hotaritor de catre televiziune. Si inca un argument: tot cit de importanta e televiziunea o demonstreaza faptul ca toate puterile instalate dupa decembrie, dar cu deosebire PSD, au facut tot ce au putut pentru a o controla pe cea nationala.
Televiziunea e cea care impune, valideaza sau darima valorile: tot felul de statistici au demonstrat ca destui dintre tinerii de azi – straluciti sau mai putin – au ca repere existentiale nu cine stie ce savanti, artisti, profesori, ingineri, doctori, cercetatori, mestesugari, aviatori, scriitori etc., ci vedete de televiziune la zi, dintre care unele sint de-a dreptul jalnice; nu personalitatea, cariera, caracterul ori „faptele din teritoriu” decid cine va ajunge la noi VIP politic ori figura de prim-plan in alta felie de viata, ci frecventa aparitiei la televiziune si, adesea, scandalurile de cea mai joasa speta care aduc publicitate; chiar unii dintre cei inclusi in topul „10 pentru Romania” au ajuns la pozitia asta gratie faptului ca se bucurau de o intensa mediatizare – de pilda dna Musca, desemnata „cel mai bun ministru”, desi nu a fost ministru decit prea putin timp pentru a justifica acest titlu. Daca ocupa o pozitie in top, dar pentru, stiu eu, „cea mai echilibrata personalitate politica”, era cu totul altceva. Ce mai incolo si incoace, pentru mine e clara importanta covirsitoare pe care o are televiziunea in instruirea/dezinstruirea, informarea/dezinformarea si formarea/deformarea cetateanului roman.
Asa stind lucrurile, nu e de mirare ca toata lumea se bate sa apara la televizor: am vazut personaje subtiri ori care vor sa treaca drept subtiri acceptind pina si invitatia unor televiziuni minore sau a unor moderatori imbecili, probabil numai ca sa cistige popularitate. Am vazut, in timpul inundatiilor, tot felul de politruci agitindu-se cu cizme de cauciuc prin cine stie ce sat – dar pariez ca s-au topit dupa ce au fost filmati. Important era sa se faca a lucra, dar sa fie vazuti si, dupa ei, potopul. Au aparut la televizor printre sinistrati? Au aparut! Deci nu mai trebuie sa mai faca nimic apoi. Am vazut personaje expunindu-se pina la sat pe sticla, la tot felul de emisiuni, priceputi, vezi bine, la toate. Nici o clipa nu par a-si pune problema daca nu-i plictisesc pe privitori, daca chiar au ceva de spus. Nu. Sloganul lor dar si al majoritatii VIP-urilor din Romania pare a fi: apar la televizor, deci exist!
Insa, daca in cazul unora dintre acestia nu ma mai intreb daca se gindesc la consecintele exhibitionismului lor ori la consecintele supralicitarii acestui fel de publicitate care in Romania te …”exonereaza” de alte griji si preocupari si merite, nu pot sa fac acelasi lucru in cazul unor oameni ca Stelian Tanase, cu promo-ul de la emisiunea dumisale, „10 fix”. Promo-ul suna asa: „cine conteaza in Romania, vine la 10 fix”. Prin acest promo, in primul rind, si Stelian Tanase supraliciteaza rolul televiziunii: adica, daca stai tu la locul tau si muncesti si-ti vezi de ale tale, dar nu apari la TV, esti zero barat! In al doilea rind – intrucit la emisiunea sa vin numai oameni cunoscuti, citeva zeci: politicieni, parlamentari, guvernanti, oameni de cultura, toti mereu aceiasi – , si el impune doar o anumita fata a valorii, numai anumite valori. Intrebarea care m-a bintuit mereu dupa emisiunile lui a fost: oare nu sint prea putini oamenii care „conteaza” in Romania? Nu e restrictiv motivul pentru care acestia „conteaza”? Nu e pauper filtrul selectiei facute de realizator? Nu ar fi normal ca macar un om de talia si formatia lui Stelian Tanase sa se debaraseze de gindirea in clisee si sa largeasca zona de interes a privitorului si spre alte orizonturi? Oare un mic si onest intreprinzator de succes, care arata ca „se poate” si la noi, nu ar fi mai in drept decit un politruc efemer sa apara la TV, acum, in vremurile cind vrem sa viram spre capitalism? Dar un alcoolic care s-a vindecat prin proprie vointa, acum, cind tara inoata si in alcool, nu doar in apa? Dar un primar muncitor dintr-un sat oarecare? Dar un politist care a rezistat mitei? Dar o batrina care-si doneaza pensia minuscula in folosul celui batut de soarta? Dar un taran care-si da totusi copiii la scoala, chiar daca nu are cu ce? Dar un medic marginalizat de sefi sau colegi doar pentru ca a aparat onoarea meseriei? Povestile lor nu sint valoroase? Nu pot incuraja, stimula, invata poate mai mult decit fentele si minciunile si barbieritul pe uscat – adica lauda de sine – ale vreunui VIP de mucava…?
Ma tem ca intrebarile mele sint retorice, de vreme ce, dupa cum tot eu am spus mai sus, sloganul vremurilor noastre imi pare a fi „apar la televizor, deci exist”. Bataie mare pe televizor, neicusorule.