Tren de tortura

Nu cunosc ce este un "tren de placere" – se pare ca asa ceva nu-i pentru saracani ca mine -, in schimb, vara asta am aflat ce e un tren de tortura, cum l-am numit eu, si o sa vedeti ca nu fara dreptate. E vorba de trenul Iasi-Mangalia, cu care am calatorit pina la Costinestiul desfigurat de gunoaie, despre care scriam saptamina trecuta.

Nu stiu precis de cind a fost pus in circulatie – parca anul trecut nu era! -, nu stiu nici cit va mai face ruta cu pricina. Si nici nu ma mai intereseaza, avind in vedere ca m-am decis sa nu mai calatoresc niciodata cu el, pentru ca sussemnata a ajuns, si ea, la concluzia amara ca e cu mult mai bine sa mearga la mare in Bulgaria, Grecia, Turcia etc. Cu la fel de multi/putini bani ca si la noi, dar cu asteptarile minime onorate cum se cuvine, dupa cum mi-au spus toti cei care, scirbiti de mizeria, de scumpetea si de proastele servicii de pe litoralul romanesc, si-au luat lumea in cap.

Si acum, sa va descriu obiectul de tortura cu pricina – cine stie, poate unii dintre dv., avertizati, il vor evita. La plecare, am calatorit la etajul trenului, amenajat, ca si parterul, in stilul atit de plastic numit de romani "bou-vagon"; la intoarcere, am cunoscut… deliciile parterului.

Etajul nu are plase pentru bagaje mari, ci doar pentru o sacosa, sa zicem. Asa stind lucrurile, valizele si gentile trebuie puse sub banchete. Ghinion: banchetele sint extrem de mici, atit de mici si de inguste, incit cotiera dintre cele doua scaune a trebuit sa fie eliminata din constructie, fapt care te face sa stai lipit coasta in coasta cu tovarasul de alaturi. Cum, deci, sa incapa sub ele doua valize – a ta si a vecinului din coasta? Nu incap. Pai sa le punem nu de-a latul, ci de-a lungul. Ei, dar atunci nu incap sub bancheta, ci avanseaza biruitor, ocupind si spatiul dintre tine si vecinul din fata, cu care oricum stai genunchi-in-genunchi si respiratie in respiratie. Dar valizele vecinilor de vizavi unde sa mai fie puse? "Nu ma priveste!". Daca ai fost mai harnic si ai ajuns primul in tren, te grabesti sa-ti inghesui bagajul personal jumate sub bancheta, jumate in spatiul comun, apoi te prefaci ca dormi! Aici e care pe care, nene! Se poate lasa cu cafteala? E posibil, depinde de conlocuitori…

Eu cu vecinii mei am gasit urmatoarea solutie: unul dintre noi isi pune geanta pe culoarul vagonului, iar ceilalti stam cu picioarele ridicate pe celelalte trei bagaje. Sansa ne suride, fiindca patru oameni avem numai… sase picioare. Cum, nu credeti? Ba da, ascultati: pentru cei de la fereastra vagonului nu este prevazut loc pentru ambele picioare. Adica nici fara bagaje nu incap bine picioarele celor doi tovarasi care stau cot-in-cot si timpla fierbinte linga timpla pe bancheta. Si totusi, in acest centimetru patrat in care patru oameni trebuie sa calatoreasca unsprezece ore, strinsi si pliati ca niste gemeni in burtica mamei lor, constructorii trenului au gasit, totusi, o posibilitate de supravietuire si pentru cei de linga fereastra: sa-si urce un picior pe rama sub care e instalatia de aer conditionat! Genial! Dar obosesti dupa un timp!, veti riposta. Ma rog, asta-i treaba, doar nu aveti pretentia absurda sa huzuriti din greu cind mergeti in vacanta! Bun, veti spune, si sticla cu apa unde s-o punem daca rama aceea e ocupata? "Nu stiu, nu ma intereseaza". Pe masuta? Care masuta? o sa va intreb. Bentita aceea din placaj si metal lata de vreo zece cm? N-am stiut ca e masuta. Nu, mai bine sa n-o desfasuram, ca ne inghesuim si mai tare. Si pe ce mincam? Nu puteti minca, fiindca datul din coate ca sa-ti scoti pachetelul, agitatia miinilor ca sa duci mincarea la gura si miscatul falcilor ca sa mesteci pot strica total micul echilibru stabilit intre cetatenii de pe locuri! Iar daca va trece prin cap sa aveti un drum la WC, mai bine renuntati: e si foarte murdar acolo, e si tare greu sa te desfaci din aranjamentul de genti, picioare, coate, genunchi, timple etc. etc.

In fine, am reusit sa ne asezam cum-necum, gratie unei tolerante reciproce binevenite si unui noroc nemaipomenit : unul din vecinii din fata a coborit dupa putin timp de la plecarea din gara Iasi. Cu tot cu valiza, ura!

Dupa asezare, a urmat faza a doua: cum aerul conditionat isi facea de cap si cum noi nu ne pregatiseram sa plecam in vreun tinut inghetat, am inceput sa ne infofolim cu tot ce aveam prin genti. Am vazut pe cineva cu o fusta in jurul gitului! Comic, da, dar numai daca ii vedeti asa pe cei de la Vacanta mare la TV, nu si cind esti tu insuti in cauza, obligat sa te aperi in conditii neprevazute, ca sa nu te imbolnavesti.

Obosit, flamind si infrigurat, dupa ce ai epuizat toate subiectele de conversatie formale care se incing in trenuri, cu deosebire cind stai, dupa cum va spuneam, genunchi in genunchi si timpla rece linga timpla rece cu ceilalti calatori, te gindesti sa omori timpul dormind. Ei, exagerez! Nici intr-un caz nu poti avea pretentia sa dormi. Hai sa fim modesti si sa spunem doar "sa atipesti!". Da, dar asta e cu desavirsire imposibil: nu ai pe ce sa-ti sprijini capul. Adica sub ceafa ai un centimetru de bancheta invelita cu vinilin, dar la stinga sau la dreapta nu ai nimic. Asa ca, la cea mai mica atipeala, capul iti cade in lateral, unde nu exista nici un punct de sprijin. Si, cu putin ghinion, tartacuta ta poate sa-ti antreneze dupa ea si trupul si sa cazi cu totul de pe bancheta!

Cine nu ma crede, sa verifice. Eu am verificat: asa arata trenul in care trebuie sa petreaca cei din zona asta unsprezece ore chinuitoare de drum spre litoralul romanesc.

O mizerie, o nascocire a unei minti bolnave, pe linga care vechiul tren cu compartimente, de care ne saturasem, pare un vis.

M-am intrebat de ce-o fi pus CFR-ul pe distante asa de mari un tren vizibil destinat navetelor scurte? N-am gasit un raspuns rezonabil, poate gasiti dumneavoastra. Eu am ramas numai cu o banuiala: ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, s-o fi gindit sa-i decimeze pe moldoveni, ca sa usureze greaua misie de reconstructie a tarii pe care o are guvernul actual. Si a inventat acest stil modern de tortura, acceleratul Iasi-Mangalia.