PD-L someaza parlamentarii PSD sa sustina Guvernul Boc

miercuri, 12 august 2009, 21:58
2 MIN
 PD-L someaza parlamentarii PSD sa sustina Guvernul Boc

Coalitia PD-L – PSD pare pe zi ce trece mai fragila. Organizatia democrat-liberala de Vrancea sustine ca este timpul ca toti parlamentarii PSD sa isi dovedeasca sustinerea pentru executivul condus de Emil Boc si pentru programul de guvernare pe care si l-au asumat. Prin vocea prim-vicepresedintelui Nicu Tanase, PD-L a lansat si un atac la adresa colegilor de guvernare, acuzindu-i de lipsa de vointa politica pentru reformarea tarii. "Aceasta coalitie trebuie sa functioneze mai bine, de aceea cerem parlamentarilor PSD de Vrancea sa se pronunte pentru asumarea raspunderii Guvernului pe pachetul de legi, inclusiv pentru pachetul de legi pentru salarizarea unica, reforma sistemului de pensii. Gasirea tot timpul a tot felul de pretexte, cum face din pacate PSD, arata clar ca nu exista vointa politica din partea acestui partid pentru reforma societatii romanesti. In luna septembrie, parlamentarii PSD, inclusiv cei de Vrancea, vor trebui sa arate clar daca mai sustin acest guvern", a declarat Nicu Tanase, prim-vicepresedintele PD-L Vrancea. Acesta a lansat o invitatie parlamentarilor de Vrancea la o dezbatere publica comuna la nivel de judet privind legile reformei in educatie, a necesitatii de noi investitii, dar si a infrastructurii. "Judetul Vrancea si municipiul Focsani au nevoie urgenta de investitii, somajul este in crestere, si asta pentru ca investitiile sint deficitare. Vom putea discuta si despre infrastructura, multe drumuri par bombardate", a adaugat Nicu Tanase. Si ministrul Sorina Placinta a invitat toti parlamentarii judetului la o dezbatere privind educatia, foaia de parcurs a fiecarui parlamentar, legile salarizarii unice si costurile din administratie.

Sursa: Ziarul de Vranceahttp://www.ziaruldevrancea.ro/

Comentarii