Bugetul municipiului Suceava va fi de aproximativ 350 de milioane de lei

miercuri, 05 ianuarie 2011, 20:15
1 MIN
 Bugetul municipiului Suceava va fi de aproximativ 350 de milioane de lei

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat ca deliberativul local se va reuni, cel mai probabil, pe 20 ianuarie, pentru aprobarea bugetului. El a spus ca bugetul Sucevei pentru 2011 este estimat la 350 de milioane de lei. Suma respectiva este alcatuita atat din cotele de TVA si din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetului local, cat si din taxele si impozitele pe care municipalitatea suceveana isi propune sa le incaseze, anul acesta, de la persoane fizice si de la persoane juridice. La acestea se adauga si sumele ce provin din obligatiunile municipale, transformate, intre timp, in credit extern si care sunt in suma de 3,5 milioane de lei, precum si alte fonduri europene atrase prin diferite programe cu finantare nerambursabila. Primarul Ion Lungu a adaugat ca invatamantul va beneficia de 25% din suma estimata a se incasa la bugetul local, iar procentul prevazut pentru investitii este de 20%. El a precizat ca, anul acesta, pentru repararea strazilor vor fi alocate 40 de milioane de lei, ceea ce reprezinta peste 10% din sumele prevazute, anul acesta, in bugetul local.

 

Sursa: Obiectiv de Suceava

Comentarii