Tot mai multi suceveni care lucreaza in strainatate revin acasa din cauza crizei economice

joi, 18 decembrie 2008, 21:21
6 MIN
 Tot mai multi suceveni care lucreaza in strainatate revin acasa din cauza crizei economice

Numarul sucevenilor care lucreaza in strainatate, indeosebi in statele din vestul Europei incepe sa scada. Conform estimarilor sefului Inspectoratului Teritorial de Munca Suceava, Mihai Airinei, cand criza economica si financiara nu incepuse in statele veste europene, aproximativ 60.000 de suceveni lucrau in strainatate. De ceva timp, insa, unii dintre ei au decis sa revina in tara, principalul motiv fiind acela ca locurile de munca de acolo nu mai erau atat de bine platite.

Debutul crizei economice a fost unul dur si pentru o parte din sucevenii plecati la lucru in alte state. Mihai Airinei ne-a declarat ca tot mai multi suceveni au venit in ultimile luni in audienta la el si i-au spus ca s-au intors in tara pentru ca situatia economica de afara nu mai era atat de stabila. Multi dintre ei cautau sa isi rezolve unele probleme cum ar fi cautarea unui loc de munca in Suceava.

"In ultimul timp, dupa parerea mea, s-a mai redus numarul sucevenilor care lucreaza in strainatate. Am putut constata acest lucru si din faptul ca in luna noiembrie numarul contractelor de munca inregistrate la ITM era mai mare ca de obicei. Am semnale ca o parte dintre persoanele agajate in luna noiembrie sunt din cele care lucrasera in strainatate si au venit la Suceava ca sa isi caute un loc de munca", ne-a declarat Mihai Airinei, adaugand ca aproape 1.000 de suceveni s-au intors in ultima perioada din cauza crizei.

Potrivit sefului ITM Suceava, cei mai multi dintre ei au lucrat in Spania si Italia, el spunand ca a costata acest lucru si in urma audientelor cu publicul. De asemeea, Mihai Airinei a precizat ca sunt si unele cazuri de persoane care au revenit in tara din Irlanda sau Marea Britanie, insa numarul acestora nu pare a fi atat de mare ca si a celor din Italia sau din Spania.

La o prima vedere, situatia nu ar parea atat de grava daca tinem cont de faptul ca doar 1.000 s-au intors din cei 50 – 60.000 de suceveni plecati la munca in strainatate (estimarile difera intrucat ITM nu are o situatie 100% exacta, la fel cum nici primariile nu o au in privinta numarului de locuitori care au plecat, legal, la munca in strainatate – n.red.).

Pe de alta parte, criza este inca la inceput si faptul ca tot mai multi suceveni vor sa revina in tara arata deja o reinversare a raporturilor fortei de munca, in conditiile in care pana acum tendinta era ca tot mai multi suceveni sa plece din tara.

Foarte multe familii depindeau de banii trimisi de sucevenii care plecau la munca in strainatate si chiar unele segmente sau sectoare de activitate economica au prosperat datorita sumelor trimise in tara de cei din strainatate. Faptul ca in afara este criza nu inseamna neaparat ca la noi va continua sa ramana un deficit mare de forta de munca.

Pe de o parte pentru ca si tara noastra va fi afectata de criza, prin urmare cresterea somajului este o tendinta care se va manifesta in continuare in Romania si, implicit, in Suceava. Pe de alta parte, odata cu venirea in tara a unui numar mai mare de romani, va fi diminuat considerabil si segmentul acela al activitatilor economice deficitare in ce priveste forta de munca.

Sucevenii plecati la munca in Spania sau Italia mai raman acolo doar cata vreme primesc ajutor de somaj

Perspectivele pentru sucevenii care lucreaza in Spania si Italia nu par a fi destul de bune, ceva mai bine fiind perspectiva pentru cei care muncesc in tari precum Germania, Belgia sau Austria. Spre exemplu, in comuna suceveana Fratautii Vechi, circa 1.200 de locuitori din cei aproximativ 4.800 sunt plecati la munca in Spania, Italia si Germania.

Primarul Vasile Ionesi ne-a declarat ca are discutii cu familiile celor plecati la munca in strainatate si ca semnalale cele mai negative le primeste de la rudele muncitorilor care lucreaza in Spania si Italia. "In ce priveste Germania, nu am primit niciun fel de semnal negativ. Chiar ieri am discutat cu un cetatean care venise din Germania ca sa isi vada familia si mi-a spus ca va pleca peste cateva zile pentru ca are de lucru acolo", ne-a declarat Vasile Ionesi. Nu la fel de bine sta situatia in ce priveste pe cei din Fratautii Vechi care au plecat la lucru in Spania si Italia.

Cei mai multi vor sa revina in tara. Unii deja au revenit si isi cauta de lucru iar altii au spus rudelor ca vor sa revina in lunile urmatoare. Este vorba, indeosebi, de cei care erau angajati cu forme legale si care primeau din partea statului italian sau spaniol ajutoare de somaj. Acestia mai raman o perioada de timp in Italia si Spania in speranta ca isi vor gasi de lucru pana se termina intervalul de timp in care beneficiaza de ajutorul de somaj. In cazul in care nu vor gasi de lucru pana atunci, ei vor reveni in comuna Fratautii Vechi si vor ingrosa randurile celor care deja s-au intors.

Este de asteptat ca sute de cetateni din Fratautii Vechi care lucreaza in Italia si Spania sa revina in urmatoarele luni. "Nu se afecteaza prea mult acest lucru. Ei vin aici si isi cauta de lucru iar noi, aici, in comuna erau cam in criza de forta de munca", a mai declarat primarul Vasile Ionesi. El a mai adaugat ca pana nu demult, majoritatea celor apti de munca nu voiau sa se angajeze decat in sectoare de activitate unde se putea castiga foarte bine cum ar fi constructiile si, aproape de fiecare data, oamenii nu ramaneau mult timp la locul demunca pentru caplecau in strainatate.

Mai nou insa, Vasile Ionesi a constatat ca multi din localnicii apti de munca incearca sa se orienteze si spre alte sectoare de activitate cum ar fi serviciile sau panificatia, dorind mai degraba sa aiba un serviciu stabil.

Bosancenii raman in strainatate cat timp pot face bani iar marginenii vin ultimii in tara pentru ca au inca mult de lucru in afara

Pe de alta parte, in comunele Marginea si Bosanci, unde localnicii au plecat in masa si spre alte tari cum ar fi Irlanda, Belgia, Grecia ori Germania, edilii se indoiesc de faptul ca oamenii vor reveni prea curand in tara din cauza crizei. Viceprimarul comunei Bosanci, Constantin Blindu, ne-a declarat ca putine persoane au revenit in tara din cauza crizei.

"Aproape 2.500 de cetateni au plecat la lucru in strainatate. Nu cred ca s-au intors pana acum decat vreo 10-20 ceea ce aproape ca este nesemnificativ", ne-a declarat viceprimarul Constantin Blindu. El a precizat ca in comuna Bosanci sunt circa 7.200 de persoane si faptul ca aproape 2.500 din acestia au plecat la munca peste hotare este de bun augur pentru comunitate.

Majoritatea sunt plecati la lucru in Belgia, fiind peste 1.000 de locuitori ai comunei Bosanci care si-au gasit un loc de munca in aceasta tara. Altii au plecat la munca in Grecia, Austria ori Germania si unii prin Italia. Potrivit lui Constantin Blindu, numarul celor care au plecat la munca in Spania este destul de mic. "Eu am doi copii care sunt plecati la munca in Belgia. Deocamdata nu am auzit nimic ca la noi in comuna s-ar intoarce foarte multa lume. Locuitorii cpomunei sunt harnici, de obicei nu se lasa la nevoie unul pe celalalt si atat timp cat pot castiga bani in strainatate, vor ramane la acele locuri de munca", a mai declarat viceprimarul comunei Bosanci, adaugand, totusi, ca intr-o anumita masura s-a simtit efectul crizei prin faptul ca banii trimisi in ultima perioada nu mai sunt la fel de multi ca acum un an sau un an si jumatate.

Primarul comunei Marginea, Dumitru Lungu, nu este deloc pesimist in ce priveste criza economica. "Locuitorii comunei Marginea sunt oameni foarte harnici, apreciati peste tot pentru munca lor si tot timpul vor gasi de lucru. Cred ca ultimii care vor fi expulzati din cauza crizei vor fi marginenii", ne-a declarat primarul Dumitru Lungu.

Potrivit acestuia, circa 3.500 si cei peste 10.000 de cetateni din comuna Marginea au plecat peste hotare ca sa isi caute un loc de munca, majoritatea fiind in Italia, dar si in Irlanda, Germania sau Spania, Franta si chiar in SUA. Rodul muncii lor in afara granitelor se vede foarte bine in casele mari si trainice care s-au ridicat dupa 1990 sau care au fost moernizate cu bani din afara, precum si in cateva investitii facute de unii cetateni care au lucrat mai mult timp in strainatate. "Din fericire, deocamdata nu avem semnale ca vor reveni multi in tara. Unii au anuntat familiile ca nici macar de sarbatori nu se intorc", a mai spus primarul Dumitru Lungu.

 

Sursa: Obiectiv de Suceava

Comentarii