Cum se implica altii in fotbal

marți, 15 iulie 2003, 23:00
3 MIN
 Cum se implica altii in fotbal

Luni, presedintele Consiliului de Administratie al CS Poli Unirea Iasi, viceprimarul Gheorghe Nichita a declarat ca intentioneaza sa propuna organizarea unui referendum privind alocarea unei sume de la bugetul local pentru completarea vistieriei echipei din Copou. Nichita a spus ca acest lucru ar aduce clarificarea dorintei iesenilor vizavi de acest subiect mereu controversat. Conform conducerii clubului iesean, suma necesara gruparii iesene pentru completarea bugetului clubului, bazat pe fondurile alocate de alte societati, este de 5 miliarde de lei, suma ce se intentioneaza a fi solicitata de la Consiliul Municipal.
Tot luni, Gheorghe Nichita a afirmat ca un astfel de sprijin, acordat de oficialitatile locale formatiilor de fotbal, este practicat la scara larga, atit in strainatate, cit si in tara. Informatiile viceprimarului par a fi reale, colaboratorii nostri din tara avansind ieri urmatoarele cifre alocate de la bugetele locale catre formatiile-fanion de divizia B ale fotbalului din urmatoarele judete: Cluj – 12 miliarde de lei; Satu Mare – 12,5 miliarde lei; Braila – 9 miliarde lei. Campioana absoluta la acest capitol se afla la Oradea, FC Bihor urmind a fi sprijinita cu un milion de dolari din banii publici in sezonul viitor, cind oradenii vor evolua in prima liga! De altfel, in acest esalon majoritatea formatiilor sint sprijinite, pe linga patroni, de oficialitati locale (Bistrita – 12 miliarde lei; Brasov – cu 15% din actiuni detinute de CL si CJ, Constanta, Craiova, etc.) sau ministere (Rapid, Steaua, Dinamo).
Si in Moldova, moda amintita este la putere. Anul trecut, Primaria din Suceava a cheltuit peste 10 miliarde de lei cu Bucovina, formatie exclusa din B iar despre Bacau, unde tonul fotbalului este dat din cabinetul numarul 1 al Primariei, nici nu trebuie sa mai amintim. E drept, exista insa si citeva contraexemple, unde fotbalul este sustinut modic sau chiar deloc de autoritatile locale, principalul exemplu fiind Tirgu Mures, unde ASA, fosta participanta in cupele europene a ajuns in acest an in divizia D! (Ovidiu MINEA)
Nichita face lumina
Dupa ce luni a refuzat sa-i nominalizeze pe oamenii politici locali care pun piedici fotbalului iesean, Gheorghe Nichita a amintit ieri numele citorva persoane: „Este vorba de anumiti consilieri a caror opinie este, de citiva ani, permanent negativa in legatura cu acest subiect. Totdeauna, Gheorghe Plesu, Vasile Astarastoaie sau Camelia Gavrila au fost impotriva sprijinirii lui Poli. Sper insa ca vocile lor sa ramina in continuare izolate si sa nu schimbe deschiderea fata de fotbal a presedintelui Consiliului Judetean, Lucian Flaiser, si, mai nou, a primarului Constantin Simirad, precum si a majoritatii consilierilor locali si judeteni”. In replica, consilierul judetean Gheorghe Plesu a precizat ca „nu sint impotriva fotbalului iesean ci a modului in care se pune acum problema. Dupa parerea mea, mai intii trebuie crescuta o generatie de jucatori locali si apoi atacata promovarea”
Nichita a mai precizat ca isi doreste ca in scurt timp sa fie creata in jurul lui Poli o noua emulatie iesita din tipare, de genul celei aparute inaintea campionatului trecut, la finele intilnirii coordonate de senatorul Solcanu intre oamenii de afaceri locali importanti si capii Iasului. (OM)

Comentarii