Fotbalul iesean si Securitatea

Leonida Antohi: „De la vama, direct la tovarasu'”
Leonida Antohi sustine ca problemele cele mai mari apareau atunci cind echipa facea turnee in strainatate. „Pe vremea aceea, faceam regulat turnee in afara tarii, in Grecia, Irak, Iran, Africa. Nu exista turneu fara sa ne trezim cu cineva trimis de Partid, care devenea conducatorul delegatiei. Inainte de plecare, ne facea o sedinta in care ne atragea atentia cum sa ne comportam, sugerindu-ne ca va sti tot ce se intimpla” povesteste Antohi, care s-a convins pe propria piele ca nu erau vorbe in vint: „Ca toate echipele de fotbal, si noi faceam un mic trafic in astfel de turnee. Vindeam ce se cerea si ne cumparam tigari, cafea, blugi, caciuli ori alte lucruri pe care acasa nu le gaseam. Orice jucator care depasea insa un prag, era luat in vizor. La vama se venea direct la el! Si eu am patit-o o data! Ii luasem sotiei o haina de blana din Polonia, iar la vama am fost singurul controlat, confiscindu-mi-se haina”. Reputatul tehnician este convins de faptul ca toate aceste lucruri nu erau posibile fara ca in rindul echipei sa nu existe informatori, o alta dovada fiind citeva invitatii inopinate la Partid. „Pentru a face atmosfera la echipa, mai spuneam si cite un banc. Am fost chemat la Partid si mi s-a spus, pe un ton amical, ce-i drept, sa-mi vad de antrenamente si sa mai las bancurile. Un alt episod a fost la intoarcerea dintr-un turneu la rusi, cind baietii m-au rugat sa-i las sa-si vinda treningurile, promitind ca o sa-si cumpere altele la intoarcerea in tara. Nu am ajuns bine acasa, ca am si fost chemat si certat serios ca le-am dat voie” spune Antohi, care nu are nici o banuiala in privinta persoanelor care aveau si „preocupari extra-fotbalistice”: „Nu m-a interesat atunci, cum nu ma intereseaza nici acum daca cineva dadea declaratii la Securitate, pentru ca nimeni nu a avut de suferit cu adevarat din rindul echipei, asa cum au patit in acele timpuri alte persoane, cu perchezitii ori interogatorii. Bine, nici confortabil nu era pentru ca trebuia sa ai grija ce faci si ce vorbesti, dar luam lucrurile ca atare”.
Antohi spune ca cele mai delicate momente inainte de ’89 le-a avut cind antrena pe CFR Pascani. „Atunci am simtit din plin acea presiune imensa. Aveam echipa buna in 1986 si, desi ni se sugerase de la Partid sa jucam mai linistiti, am eliminat din Cupa pe FC Olt si Flacara Moreni, doua din echipele protejate. Asa am ajuns sa jucam cu Victoria, la Rimnicu Sarat, inaintea partidei fiind amenintati atit eu, cit si presedintele Pascaniului cit si Nelu Bucu, ce era portar. De altfel, am si primit interdictie de a-l baga pe Bucu in poarta, lucru pe care l-am si facut. Pina la urma am pierdut cu 2-0, ambele goluri fiind date de Damaschin si lucrurile s-au linistit”.
Antohi povesteste si un alt element amuzant: „La un moment dat aveam un fundas central, Toaca, ce avea interdictie de a merge si la Chisinau datorita faptului ca fratele sau fugise in Suedia. Se resemnase cu statutul sau. In 1977, inaintea unui meci in deplasare cu Sportul Studentesc ne-am trezit ca disparuse de la echipa! A venit un colonel Volf, de la CNEFS, care ne-a informat ca subit Toaca primise acceptul de a pleca in Suedia. Apoi am aflat ca norocul lui a fost o vizita pe care Ceausescu o efectua atunci in acea tara”.
Vasile Simionas: „Am avut telefonul ascultat”
Capitanul echipei din acele vremuri, Vasile Simionas merge pe aceeasi linie cu Antohi. „Sigur, Securitatea stia tot ce faceam noi si ce lucruri aveam in casa. Nu stiu daca de la vreun jucator ori de la prietenii lor, pentru ca exista un anturaj al echipei in care erau si cetateni arabi. Daca ar fi sa aflu cine turna, mi-as dori sa nu fi fost vreun jucator, ci prietenii lor! Oricum, nu cunosc pe cineva de la Poli sa fi suferit cu adevarat” povesteste fostul mijlocas, detaliind un episod amintit de Antohi, ce putea avea consecinte mult mai grave decit cele ce au fost: „In 1975 am efectuat un turneu in Grecia, iar Trandafilon a disparut trei zile, fiind curtat de Aris Salonic. Era doliu la conducatorii delegatiei. Pina la urma, jucatorul s-a decis ca e mai bine sa se intoarca. A fost primit cu pupaturi si multiple urari de bun-venit de presedinte. Din «draga» nu-l scotea! Cind a ajuns in tara insa, presedintele i-a tras o chelfaneala buna, o buna perioada spunindu-i «derbedeu». Totusi, Trandafilon nu a avut apoi de suferit”.
Daca pe vremea cind juca nu a simtit direct bratul lung al Securitatii, Simionas spune ca a trait clipe de presiune psihica maxima inaintea antologicului meci Poli – CSM Suceava, din 1986, cind a promovat echipa din nordul Moldovei, dupa o victorie in Copou. „Atunci stateam in Suceava. Am avut telefonul ascultat, o persoana care stiam ca lucreaza la Securitate confirmindu-mi acest lucru. In plus, intr-o zi cind m-am intors mai devreme de la antrenament am gasit usa deschisa la apartament. Mai mult, tot in saptamina premergatoare jocului m-am trezit cu un militian din Bacau, pe care-l stiam de pe vremea cind jucasem acolo, eu debutind in orasul lui Bacovia in divizia A. Mi-a spus ca vrea sa mai stea de vorba cu mine, sa joace sah. Am jucat vreo 5 partide, in care i-am dat mat in trei-patru mutari! Dupa ce ne-am despartit, m-am dus direct la Militia din Suceava si le-am spus sa ma lase in pace. Nu au fost deloc zile placute!”
Atit Antohi, cit si Simionas au spus ca nu li s-a propus niciodata sa colaboreze cu organul represiv al statului comunist.
Ioan Bucu: „De doua ori mi s-a propus sa colaborez”
Pentru actualul director al Directiei Judetene de Sport legaturile cu fosta Securitate sint multiple si ele vin din activitatea pe care a desfasurat-o fostul mare portar iesean, ca fost jucator de echipa nationala si mai ales ca aparator al buturilor echipei Militiei, Dinamo Bucuresti. „N-am ascuns niciodata si nu am cum sa ascund ca am fost ofiter in Ministerul Afacerilor Interne. Oricine juca la Dinamo avea grad de ofiter si asta se vede si de pe cartea mea de munca.”, spune Ioan Bucu, cel care nu-si mai aminteste exact gradul pe care l-a avut (colonel sau locotenent-colonel) si nici pe cel actual, pe care-l detine doar cu statut de rezervist. Cind vine vorba insa de Securitate si structurile ei, fostul mare portar spune doar ca a fost tinta perfecta, fiind urmarit in macar trei rinduri. „Cred ca am cel putin trei dosare. Si nu vorbesc de simple informari, ci de dosare facute de profesionisti. Am avut si cind jucam la Pascani, si cind jucam la Iasi, si cind m-am dus la Dinamo. Cel putin pentru ultimul dosar stiu si cine mi-a fost «seful», un fost sportiv de performanta din Bucuresti. Era practic imposibil sa nu fii urmarit cind la mijloc erau deplasari in strainatate cu echipa de club sau echipa nationala. Stiam ca sint filat si nu de putine ori am surprins acest lucru. Poate si de aceea am fost atent la fiecare miscare pe care am facut-o.”, a mai adaugat Bucu. Chestionat cu privire la alte legaturi cu Securitatea, directorul DJS a marturisit ca i s-a propus sa colaboreze si chiar a fost amenintat pentru acest lucru. „De doua ori mi s-a propus sa colaborez. Mai intii pe vremea cind eram la Pascani si apoi inaintea deplasarii in Mexic, la Universiada din 1979. De fiecare data am refuzat.”, a mai adaugat Bucu, cel care spune ca a si declarat in scris faptul ca n-a colaborat cu Securitatea, mai intii intr-o declaratie data ca membru al Partidului National Liberal si apoi cind a fost validat in functia de consilier local. „N-am avut niciodata curiozitatea sa solicit dosarele, dar este o miscare pe care o s-o fac cit de curind. In acelasi timp recomand acest lucru tuturor celor care conduc sportul iesean, tocmai pentru a fi transparenta totala.”, a incheiat Ioan Bucu.