Ivo Petovic a plecat in Iugoslavia

In urma cu un an, echipa ieseana de baschet Politehnica Moldrom si-a pus serios in garda adversarii atunci cind a anuntat transferul lui Ivo Petovic. Fara prea mult tam-tam, pe filiera antrenorului de volei, sirbul Valerian Luka, Petovic a ajuns la aeroportul Otopeni, a semnat si a plecat acasa. A revenit in cantonamentul montan de la Toplita cind a intrat in focuri si asta fara probe. Practic, cine-i putea cere sa dea probe unui jucator care a adunat 70 de selectii in nationalele de juniori si cadeti a Iugoslaviei si inca 30 la seniori, fiind coleg de generatie cu nume grele in baschetul mondial ca Stojko Vrankovic si regretatul Drazen Petrovic? "Nu stiu prea multe despre baschetul romanesc, insa am acceptat aceasta oferta pentru a fi mai aproape de casa" – declara atunci Ivo, care ajungea la Iasi dupa opt ani de peregrinari prin Europa, la echipe de referinta. Debutul avea sa fie fulminant, evolutia de la primul turneu, cel organizat de SOCED Bucuresti, aducindu-i cuvinte de laude din partea numerosilor oameni de baschet prezenti. Insa, treptat, nimic n-a mai fost ca la inceput, perioada mai putin fasta care a urmat fiind explicata de antrenorii sai ca venind in urma automultumirii jucatorului. Si el incearca sa-si explice acest lucru si crede ca presiunea care apasa pe umerii lui era foarte mare, fiindu-i mult mai usor sa joace in deplasare decit la Iasi. Ce avea sa urmeze pentru Petovic era sinonim cu cosmarul. Sponsorul anunta ca rupe intelegerea cu el dar revenirea din vacanta de iarna inseamna totusi reconcilierea, insa pe alte criterii, cu salariul diminuat. Apoi a inceput razboiul in tara sa, o noua piatra de incercare pentru sensibilul Ivo, foarte atasat de familia sa. Cu gindul in Iugoslavia, randamentul sau se reduce firesc si aportul sau la echipa devine nul atunci cind primeste vestea mortii tatalui sau. Disperat, retras in carapacea sa, fara a putea pleca acasa pentru a fi alaturi de mama indoliata, Petovic este condamnat sa astepte. Asista din tribune la ultimele meciuri ale coechipierilor si mihnirea lui creste: "Am sperat la un loc bun cind am venit aici. Era o echipa care trebuia sa ajunga cel putin in semifinale." N-a fost sa fie. Cind s-a pus problema abordarii noului sezon, primul nume de pe lista cu renuntari a fost a lui Petovic, dar lui nu-i pasa pentru inca nu se gindeste la baschet si nu stie daca va mai juca vreodata. Chiar si asa, jucatorul care a avut in sezonul trecut unul din cele mai bune contracte din baschetul romanesc (si in acelasi timp cel mai mic din cariera sa) are oferte. Este dorit in Turcia, la Kombassan (echipa ajunsa acum doi ani in sferturile de finala ale Cupei Korac) pentru un contract de patru ori mai valoros decit la Iasi, iar in Portugalia are destule usi deschise. "Acum plec acasa, in Muntenegru, si vreau sa stau o perioada alaturi de mama mea" – spune Ivo, aflat deja la Kotar, oraselul natal de pe malul Marii Adriatice. "Ma voi intoarce la Iasi si abia atunci voi putea spune mai multe despre viitorul meu" – au fost ultimele cuvinte ale jucatorului care s-a simtit flatat de felul cum a fost primit de oras si care va tine pumnii pentru fostii sai coechipieri in sezonul viitor. Despre conflicte, despre situatia tensionata de la inceputul acestui an, n-a vrut sa spuna nimic. Nici atunci, nici acum. Si asta pentru ca bunul simt care-l caracterizeaza nu i-a dat voie sa mai rastalmaceasca trecutul, pentru ca relatiile bune cu majoritatea celor implicati nu merita sa fie umbrite. (Lucian MINUT)