Minifotbal la Polivalenta

luni, 17 decembrie 2001, 00:00
1 MIN
 Minifotbal la Polivalenta

Cu o zi intirziere fata de data anuntata initial, ieri au debutat la Sala Polivalenta intrecerile fazei zonale a Cupei Sperantelor – Memorialul Gheorghe Ola la minifotbal, competitie ce reprezinta un autentic campionat national rezervat copiilor nascuti in 1989 si 1990. Participa echipele Farul Constanta, Foresta Suceava, LPS Vaslui, LPS Botosani si Poli Unirea (antrenor Mihai Danila) – grupele 1989 si Elpis Constanta, LPS Botosani, LPS Vaslui, CSS Suceava si Noua Generatie Iasi (antrenor Dan Cananau) la grupele ’90 unde, in afara competitiei, evolueaza si Aerostar Bacau.
Se joaca in sistemul fiecare cu fiecare, disputele fiind specaculoase si chiar dramatice inca din prima zi, favorite parind a fi echipele constantene, foarte bine puse la punct din toate punctele de vedere. In primele meciuri disputate, s-au inregistrat rezultatele: Vaslui – Botosani 4-4, Farul – Poli 4-0 (’89); Elpis – Vaslui 6-0, Noua Generatie – Botosani 0-0 (’90).
Reuniunea de astazi se va derula intre orele 8.30-16.00, miine, incepind cu ora 8,30, urmind a avea loc ultimele meciuri care vor stabili ierarhia finala. Se califica prima clasata la fiecare categorie de virsta. (OM)

Comentarii