Spectacol cautat cu disperare

vineri, 24 octombrie 2003, 23:00
2 MIN
 Spectacol cautat cu disperare

Univ. „Petre Andrei”: Iglin 4, Nanescu 19 (2X3), Fl. Moscalu 11 (1X3), Murgoci 12, Lobanov 11. Au mai jucat: C. Moscalu 9, Colesnicov 18 (3X3) si Hurjui 6 (1X3).
Axiopolis: Olteanu 11, Ivanovic 15 (1X3), Morosanu 2, Toyin 15, L. Luca. Au mai jucat: I. Luca 2, Ionescu 3, Toth 19 (3X3), Czinka, Craciun si Florea.
Statutul de favorita de care s-a bucurat aseara Universitatea „Petre Andrei” se pare ca nu le-a priit elevilor antrenati de Petre Magurean si Radu Boisteanu. In fata unei formatii inferioare valoric dar care a luptat din rasputeri pentru fiecare minge, iesenii s-au complacut intr-o stare de relaxare care a durat mai bine de jumatate de meci. Locul jocului legat, atent si combinativ, prestat in etapele anterioare, a fost luat acum de actiuni avintate, sortite esecului si care au condus la consecinte ce aveau sa se revada pe tabela. In cautare disperata de spectacol, studentii s-au intrecut mai degraba in erori si au irosit mingi care puteau face diferenta mai consistenta. Lipsa de concentrare a fost usor sesizabila cind veteranul Moscalu si Lobanov au ratat cu „poarta goala”, cind celalalt Moscalu l-a pierdut de multe ori din vedere pe Toth sau cind oaspetii au reusit cinci puncte dintr-un singur atac. Si daca in prima parte studentii nu s-au putut desprinde la mai mult de 11-12 puncte, lucrurile s-au mai schimbat undeva spre sfirsitul sfertului trei, cind disputa a fost luata mai in serios. Nanescu a plutit adesea ireal si a mai compensat din erorile de pina atunci, in vreme ce Colesnicov a reusit sa redevina marcatorul din sezonul trecut, astfel ca iesenii au inregistrat in final maximum de diferenta, una sub posibilitati totusi. (Lucian MINUT)

Comentarii