Steaua e aleasa

miercuri, 12 ianuarie 2005, 00:00
3 MIN
 Steaua e aleasa

Jocurile Olimpice de la Atena nu mai reprezinta decit istorie. Toate fortele sportive se canalizeaza acum spre Beijing 2008 si toata lumea isi face calcule in perspectiva. Cine are sanse de participare la competitia suprema acela va fi privit cu atentie speciala in perioada urmatoare pentru ca, nu-i asa, va aduce glorie si imagine clubului de care apartine. Nici in tir situatia nu se prezinta altfel si, macar in proba de pistol, tinta principala o reprezinta noul val de sportivi valorosi dupa ce Raicea este deja o certitudine, iar Babii pare mai aproape de retragere dupa ce a fost ales vicepresedinte la federatie. Multipli campioni nationali de juniori II, juniori I si chiar seniori, tinerii tiristi ieseni Alexandru Sauca si Vlad Sacaleanu au ajuns in ultima perioada subiect de disputa intre CS Omega-Tehnoton Iasi (club infiintat in urma cu aproape un an) si Steaua Bucuresti, fiecare dintre combatante fiind dispusa sa-si imparta proprietatea sportivilor cu CS Politehnica, club la care s-au lansat cei doi. Desi in urma cu doi ani Grupul Omega-Tehnoton a decis sa sprijine financiar sectia de tir a clubului iesean si treburile pareau sa mearga unse, situatia s-a schimbat radical. „La inceput colaborarea a functionat dar, de un an si jumatate, n-am mai fost ajutati. De aceea sint hotarit sa-mi gasesc alt sprijin pentru cei doi, pentru care sint destule oferte.” – spunea in urma cu ceva timp Ion Sacaleanu, antrenorul celor doi sportivi care anul trecut s-au intors cu rezultate excelente de la Olimpic Hopes, o competitie rezervata tinerelor sperante olimpice. Cum si CS Omega-Tehnoton si-a exprimat interesul pentru legitimarea celor doi s-a ajuns in situatia in care ieri a fost convocata o sedinta la sefiul FR Tir pentru a se stabili destinatia celor doi tiristi, considerati, pe buna dreptate, solutii certe pentru participarea la JO de la Beijing. „Am fost convocati si noi la sedinta dar n-am putut participa. Am transmis insa, in scris, optiunea noastra, care a sustinut punctul de vedere al antrenorului Sacaleanu, cel care i-a format pe cei doi.” – ne-a declarat Leonida Antohi, directorul CS Politehnica, club care l-a trimis la Bucuresti pe antrenorul Sacaleanu. „S-ar parea ca a contat foarte mult optiunea noastra astfel ca, pina la urma, s-a luat decizia ca ambii sa aiba dubla legitimare Politehnica – Steaua, decizie care va fi pusa in practica pe 21 ianuarie, la urmatoarea sedinta de Birou Federal.” – a spus tehnicianul iesean, care, neavind o functie de conducere in clubul iesean, n-a fost admis in biroul unde s-a tinut furtunoasa sedinta. Iesiti in pierdere din aceasta tevatura, conducatorii de la CS Omega-Tehnoton, prin vocea presedintelui clubului, Fanel Constantinescu, spun ca nu vor sta in calea performantei celor doi sportivi. „S-a decis astfel datorita optiunii sportivilor si a antrenorului. Ei vor avea dubla legitimare cu Steaua si in afara cantonamentelor la lot ei se vor pregati la Centrul National de pregatire de la Iasi. Imi pare rau doar ca nu am fost intrebati si noi vizavi de dorinta de a se muta la Steaua. Grupul Omega-Tehnoton a avut un aport in cresterea celor doi chiar daca in ultimul an noi ne-am concentrat masiv pe seniori si pe prezenta acestora la Olimpiada, fiind pina la urma vorba de interes national.” – a spus Constantinescu, care va conduce Centrul National de pregatire, infiintat in paralel cu decizia FR Tir de a da in administrare catre CS Omega-Tehnoton, pentru trei cicluri olimpice, a poligonului de tir din Copou, intrat in toamna anului trecut in patrimoniul federatiei de specialitate. (Lucian MINUT)

Comentarii