Turneu cu folos

luni, 24 ianuarie 2005, 00:00
2 MIN
 Turneu cu folos

„A fost un turneu extrem de bun pentru noi pentru ca ne-a ajutat sa vedem in ce stadiu sintem cu pregatirea in fata unor echipe puternice. Mai avem de pus la punct lucruri in ambele faze de joc si o sa folosim cele doua saptamini ramase pina la inceperea returului dar si partida de duminica cu Uztel Ploiesti, din Cupa Romaniei.” – au fost concluziile trase de Costel Schender, antrenorul echipei iesene de handbal care, desi in prima zi a invins echipa organizatoare, a trebuit sa se multumeasca cu ultimul loc in clasamentul turneului, dupa ce echipele bucurestene s-au dovedit mult mai amabile cu gazdele lor. Ambitionati de varianta in care puteau cistiga trofeul pus in joc, iesenii s-au gindit simbata ca pot trece de Steaua Bucuresti insa ambitia n-a fost suficienta in fata unei echipe care nu i-a avut in teren pe internationalii Cenusa si Mihaila. Cu Dediu din nou in verva (ieseanul punindu-i pe organizatori in dilema vizavi de trofeul pe care-l merita, de cel mai tehnic jucator sau de golgeter), studentii s-au tinut aproape de una dintre fruntasele campionatului, atita vreme cit Gradinaru si Elisei au fost eficienti, apararea a functionat, Spiridon a aparat bine iar Lungu a uimit cu interventiile sale. Dupa ce simbata, ultimele zece minute ale partidei cu Steaua au fost rezervate mai mult rezervelor, ieri, cu Dinamo, antrenorul Costel Schender s-a decis sa le ofere acestora mai mult credit astfel ca in teren au evoluat mai multe formule, cu Gradinaru si Moraru pivoti, Damian inter dreapta, Velicu si Chike extreme stinga respectiv Crainiceanu si Craescu in centru. Chiar daca si dinamovistilor le-au lipsit patru jucatori plecati la lotul national (Bibirig, Jurca, Purcarea si Muraru), bucurestenii au avut potential sa cistige la o diferenta care le-a adus in final pozitia secunda in clasament. Si daca singurul jucator care n-a reusit sa-l multumeasca in aceste partide pe antrenorul Schender a fost tocmai capitanul Florin Dimofte, surpriza placuta a venit pe mina celuilalt inter titular, Claudiu Dediu, care a fost declarat golgeter cu 38 goluri marcate.
Tabloul complet al turneului de la Medgidia:
-vineri – CSM Medgidia – Politehnica Iasi 29-33 si Steaua Bucuresti – Dinamo Bucuresti 40-35;
-simbata – CSM -Dinamo 33-33 si Steaua – Politehnica 37-34 (19-17). Pentru ieseni au marcat: Dediu 13, Gradinaru 7, Elisei 4, Mironescu 3, Roua 2, Dimofte 2, Damian 1, Moraru 1, Craescu 1;
-duminica – CSM – Steaua 43-35 si Dinamo – Politehnica 35-22 (17-11). Pentru ieseni au marcat: Dediu 11, Damian 2, Elisei 1, Gradinaru 1, Dimofte 1, Mironescu 1, Roua 1, Moraru 1, Craescu 1, Chike 1 si Crainicea 1.
Clasament: 1. Steaua (4p); 2. Dinamo (3 p, ^7 golaveraj); 3. CSM (3p, ^4); 4. Politehnica (^2). (Lucian MINUT)

Comentarii