Genocid la Popricani! Primul act juridic de după ’89 privind Holocaustul din România

Decizie fără precedent a unei autorităţi judiciare din România, în privinţa atrocităţilor comise în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dosarul privind masacrul etnicilor evrei ale căror cadavre au fost descoperite recent în pădurea Cârlig din comuna Popricani a fost clasat de Parchetul Militar, soluţia dată fiind însă aceea de genocid.

ADRESA EMISĂ DE PARCHETUL MILITAR

Clasarea a survenit deoarece persoanele responsabile de comiterea faptelor, care sunt decedate, au fost deja condamnate definitiv într-un proces din 1948. De remarcat este faptul că soluţia dată de Parchetul Militar este, practic, primul document juridic de după 1989 al unei instituţii a statului privind Holocaustul din România. Asumarea oficială a acestor atrocităţi de către stat reprezintă în mod cert un moment de cotitură în istoria disputelor ştiinţifice, dar şi politice pe acest controversat subiect. „Soluţia indică în mod clar responsabilitatea instituţiilor statului român din perioada antonesciană în exterminarea sistematică a populaţiei evreieşti“, a declarat ieri, după anunţarea soluţiei, Alexandru Florian, directorul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului „Ellie Wiesel“.

Principalii condamnaţi în procesul din 1948

„Faptele ce fac obiectul pre­zen­tului dosar sunt susceptibile a întruni elementele constitutive ale infracţiunii de genocid. Însă, având în vedere că există autoritate de lucru judecat, urmează să se dispună clasarea cauzei (per­soa­nele responsabile de comite­rea faptelor au fost condamnate definitiv)“, se arată în soluţia pronunţată de Parchetul Militar de pe langă Curtea Militară de Apel Bu­cureşti. Ce înseamnă însă, pe larg, această soluţie aparent banală? Să reamintim mai întâi că, după aproape patru ani de la deschi­de­rea dosarului, o instanţă s-a pronunţat. Traseul dosarului a fost unul sinuos, rând pe rând mai multe instanţe declinându-şi competenţa în acest caz, al extermi­nării etnicilor evrei în pădurea din comuna Popricani.

TRASEUL DOSARULUI POPRICANI

Demersurile oficiale au început pe data de 27 noiembrie 2010, atunci când, după intense săpături, cercetătorii au notificat autorităţile, la faţa locului sosind lucrători ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi. Cazul a fost preluat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi. În dimineaţa zilei de 5 noiembrie 2010 s-a deschis dosar la Par­che­tul de pe lângă Tribunalul Iaşi, dar instanţa si-a declinat competenţa în favoarea Parchetului Militar. Ulterior, în perioada 5-23 noiembrie 2010, au avut loc cercetări ale reprezentanţilor Parchetului în teren, la faţa locului fiind audiaţi martorii din comuna Popricani, cei care au furnizat istoricilor informaţii asupra celor petrecute în urmă cu 70 de ani. Totodată, Par­chetul a consultat documentele isto­rice din Arhivele Militare şi din Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Secu­rităţii. De asemenea, au fost rea­lizate mai multe analize specifice: raport de analiză medico-legală, raport de analiză tehnico-ştiinţifică (analiză balistică) şi analiză ADN. La începutul lunii februarie a anului 2012, prin Ordonanţa de decli­nare, Parchetul Militar Iaşi şi-a de­clinat competenţa în favoarea Par­chetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti, organism competent pentru cercetări sub aspectul infracţiunii de genocid. Întrucât la atrocităţi au parti­cipat atât civili, cât şi militari, pe 14 martie 2013 s-a declinat competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La aproape un an distanţă, şi această instituţie şi-a declinat competenţa în favoarea Parche­tu­lui Militar de pe lângă Curtea Mi­litară de Apel, conform prevede­rilor noului Cod de Procedură Pe­nală. Aici, dosarul a fost încadrat la genocid, iar cazul a fost clasat, operând autoritatea faptului judecat.

„Juridic, un caz încheiat“

„Sentinţa din acest caz confirmă prezenţa armamentului românesc şi confirmă implicarea unor factori militari şi a unor civili în această crimă“, remarca ieri Alexandru Florian, directorul Institutului Naţional pentru Stu­dierea Holocaustului „Ellie Wie­sel“ (INSH-EW). „S-a dispus în cauza uciderii a 36 de persoane etnici evrei în pădurea Cârlig în vara anului 1941 neînceperea urmăririi penale şi clasarea cazului. Ceea ce este important din punc­tul nostru de vedere este bu­na colaborare cu instituţiile sta­tului abilitate care au fost implicate în cercetarea criminalistică“, a adăugat Alexandru Florian. Tot­odată, el a arătat că sentinţa Par­chetului Militar reprezintă o premieră istorică şi juridică în Ro­mânia, indicând clar responsabilitatea instituţiilor statului român din perioada antonesciană în ex­terminarea sistematică a populaţiei evreieşti. „Din anul 1945, de la Stânca Roznovanu, este pentru prima dată în România când gă­sim o groapă comună care pro­vine din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi care are legă­tură cu tragedia evreilor din Ro­mâ­nia. Este primul act juridic în care se consemnează şi se recu­noaşte, dupa 70 de ani, că evreii au reprezentat victime ale Holo­caustului din România din responsabilitatea unor trupe ale Armatei Române, că victimele erau populaţie civilă şi că au fost acolo doar pentru apartenenţa la etnie. Acestea au fost executate fie cu arme albe, fie cu glonţ. Au existat lovituri cauzatoare de moar­te şi victime prin împuşcare. Cazul este, din punct de vedere juridic, încheiat. Aceasta este con­cluzia, şi este extrem de im­portantă în România, unde şi astăzi mai sunt mesaje publice de negare sau de minimalizare a tragediei evreilor din România şi a responsabilităţii instituţiilor sta­tului românesc din acea pe­rioadă“, a concluzionat directorul INSH-EW.

Masacrele antisemite ale Regimentului 6 Vânători

Potrivit documentelor aflate la dosar, unitatea condusă de căpita­nul Ion Stihi, din cadrul Regimen­tului 6 Vânători, a ucis câteva mii de evrei pe linia de înaintare a Re­gimentului: la Stânca, Bălţi, Măr­culeşti, Gura Căinari, Floreşti. În cadrul cercetărilor din comuna Po­pricani-pădurea Vulturi, întreprin­se de INSH-EW, responsabilul de proiect a fost istoricul ieşean Adrian Cioflâncă (Institutul de Isto­rie „A.D. Xenopol“).

PREZENTARE DETALIATĂ CU IMAGINI SPECTACULOASE

Coordo­na­torul echipei de arheologi care au făcut săpături a fost lectorul uni­versitar Neculai Bolohan, de la Facultatea de Istorie a Univer­sităţii „Al.I. Cuza“. În prima fază, s-au realizat interviuri de istorie orală cu martori ai masacrului, iar ulterior, pe măsură ce memoriile localnicilor scoteau la iveală tot mai multe indicii despre caz, INSH-EW a decis că este necesară obţinerea aprobărilor de la au­to­rităţi pentru declanşarea săpătu­ri­lor. După obţinerea acestora, in­clusiv din partea Procurorului General al României, echipa de cercetători condusă de Adrian Cioflâncă şi Neculai Bolohan au trecut la identificarea locului gropii comune cu ajutorul martorilor, al detectoarelor de metale şi al expertizei arheologice. Groapa comună a fost descoperită în luna octombrie a anului 2010. Au fost descoperite 36 de cadavre: 12 copii, 9 femei si 15 bărbaţi. După finalizarea cercetării arheologice a gropii comune, Parchetul a iniţiat cercetările penale în acest caz. Rămăşiţele umane au fost reînhumate în 2011 în Cimitirul Evreiesc din Păcurari.

RECHIZITORIU

„Avem mai multe masacre în timpul acestor luni (vara, toamna şi iarna anului 1941, n.r.) în ur­ma cărora au rezultat peste 100.000 de victime. Autorităţile postbelice au iniţiat mai multe procese criminalilor de război. Sunt sute de astfel de procese, pu­ţin cunoscute şi de către istorici. Documentele au fost ascunse în Arhivele Securităţii mai multe decenii, iar din anii 2000 au fost preluate de CNSAS, devenind accesibile cercetătorilor. Masa­crul de la Stânca Roznovanu (Iaşi) s-a petrecut în acelaşi timp cu cel din pădurea Vulturi. Iaşul fiind zonă de tranzit pentru armatele române şi germane, ope­rau mai multe ordine ale mareşalului Antonescu de «cură­ţare a terenului», mai exact de executare a tuturor celor care erau clasaţi drept pericol pentru trupe. Rapoartele Armatei ascund crima sub motive militare, de aceea este foarte important să fie combinate sursele istorice. Pe zona de operare acţiona exclusiv Regimentul 6 Vânatori. Evreii erau ucişi în zona punctului de comandă, iar în acest caz era chiar pădurea Vulturi, unde am găsit noi groapa comună“, a arătat istoricul ieşean Adrian Cioflâncă, responsabilul de pro­iect.

Mărturii cutremurătoare, aflate la dosar

Vasile Enache, martor ocular la masacrul evreilor din pădurea Cârlig: „Evreii au fost puşi să sape trei gropi. Pe evreii cu haine bune îi dezbrăcau. După aia, puneau câte zece evrei pe malul gropii, în fund şi cu picioarele în groapă. Iar românii noştri trăgeau cu puşca, ei cădeau în groapă. Şi era şi o femeie cu un copil mititel care s-a rugat să o lase în pace că are copil, dar tot au împuşcat-o. Şi bărbaţii se căinau, că nu au greşit cu nimic, că nu sunt animale să fie omorâţi în pădure. Erau mai mult de o sută de evrei, nu a scăpat niciunul. Zac acolo şi acuma.“

Ion Bosânceanu, mărturie aflată la dosar: „Am văzut convoaie cu evrei, de mai multe ori, în vara anului 1941. Veneau din Iaşi, din Păcurari, din Târgu Cucu, din Ciurchi, şi erau duşi prin satul Cârlig în pădurea de aici (din Vulturi, n.r.). Erau şi bărbaţi, şi femei, şi copii, şi tineri, şi bătrâni, păziţi de soldaţi români. După ce au intrat în pădure, s-au auzit focuri de armă. Eu am văzut vreo 7-8 coloane, câte 30-70-100 de oameni odată. Am auzit după aia că evreii au săpat singuri nişte şanţuri în Valea Climoaiei, şi acolo i-au pus soldaţii, şi au turnat var peste ei. Au fost mai multe gropi.“