IMAGINI: Ieşeni, dacă vreţi REPLANTAREA TEILOR, mergeţi la centrele de cartier!

vineri, 14 august 2015, 02:01
6 MIN
 IMAGINI: Ieşeni, dacă vreţi REPLANTAREA TEILOR, mergeţi la centrele de cartier!

După ce a plantat pe şest salcâmi japonezi, Primăria cere acum acordul cetăţenilor să-i scoată. Până în octombrie, ieşenii îşi vor putea exprima părerea la centrele de cartier sau pe internet, iar în toamnă va fi luată o decizie. Grupul „Iaşul iubeşte teii“ a propus aducerea unor specii din pepiniere din Germania sau Spania, cu o înălţime de 5 metri, care pot fi plantaţi cu o maşină specială.

Teii ar putea fi replantaţi pe pietonalul Ştefan cel Mare dacă ieşenii vor solicita acest lucru Primăriei până în luna octombrie. La peste doi ani de la tăierea teilor din zona centrală, municipalitatea vrea să facă o consultare publică cu privire la oportunitatea replan­tării copacilor. În 2013, Primăria a tăiat teii fără o dezbatere publică, iar pentru această operaţiune a încasat şi o amendă de 60.000 lei de la inspectorii de mediu. Deme­rsul municipalităţi vine la presiunea grupului „Iaşul iubeşte teii“, un pol de rezistenţă civică care militează încă din februarie 2013 pentru replantarea teilor.

Grupul a strâns în mediul on­line circa 13.000 de simpa­tizanţi, iar o petiţie prin care se solicită Primăriei să planteze din nou tei pe pietonal a strâns aproximativ 8.200 de semnături. În urmă cu două zile, mai multe organizaţii civice, în frunte cu „Iaşul iubeşte teii“, au înaintat la municipalitate un proiect tehnic prin care au adus argumente în favoarea plantării a 108 tei pe Ştefan cel Mare şi au propus inclusiv soluţii de amenajare a pietonalului. Proiectul integral poate fi consultat pe platforma online www.iasuliubesteteii.ro.

Chirica: „Aşteptăm părerile ieşenilor la centrele de cartier“

Primarul interimar Mihai Chi­ri­ca a declarat ieri că ieşenii vor avea la dispoziţie, în perioada august – octombrie, un chestionar în centrele de cartier ale municipalităţii pentru a-şi exprima punctul de vedere cu privire la re­plantarea teilor. Edilul a susţinut că vor fi create şi facilităţi online pentru a consulta ieşenii, în completarea celor pe care le-au realizat deja grupul „Iaşul iubeşte teii“. „Dacă majoritatea celor care îşi vor exprima punctul de vedere într-o manieră cât se poate de corectă şi democratică va decide că este nevoie să înlocuim salcâmii cu tei, atunci aşa vom face“, a susţinut Chirica.

El a spus că la fiecare centru de cartier va exista câte o urnă în care vor fi adunate chestionarele completate de către ieşeni, iar o decizie se va lua cel târziu la mijlocul lunii octombrie. Edilul a justificat termenul prin faptul că sezonul optim pentru plantare este 1 – 15 noiembrie. „Despre opor­tu­­nitate, nu putem să ne pronun­ţăm, iar eu personal nu vreau să mă pronunţ în momentul de faţă pentru că nu vreau să cad într-o latură a ipocriziei. Decizia care s-a luat atunci, s-a luat. S-a luat plecând de la considerentele de transformare ur­bană a municipiului Iaşi, apari­ţia speciei salcâm nu a fost nici decizia primarului Nichita, nici cea a viceprimarului Chirica, ci a fost o decizie a specialiştilor ca-re au propus un copac de talie mică. Că a fost salcâmul japonez, poate nu a fost cea mai elegantă decizie, dar cu siguranţă aspectul urban a fost îmbunătăţit“, a mai spus primarul interimar.

Ce argumente aduc organizaţiile civice pentru replantarea teilor

La proiectul depus la Primărie în cursul zilei de miercuri au lucrat, timp de câteva luni, specialişti în arhitectură, peisagistică, antropologie culturală, ecologie şi urbanism, potrivit grupului „Iaşul iubeşte teii“. Specialiştii au arătat că salcâmii japonezi au o capacitate eco-protectivă aproape nulă faţă de cea a teilor. „Arbuştii care au înlocuit teii indigeni nu au nici caracteristici estetice asemănătoa­re, nu deţin proprietăţi biologice şi morfologice similare, şi nici nu au valoare estetică şi ecologică, afectând negativ atât calitatea sănătăţii populaţiei din zonă, cât şi a ecosistemului în general. În realitate, aceşti arbuşti sunt mult mai mici şi absorb o cantitate inferioară de dioxid de carbon“, se arată în proiect.

Specialiştii au adăugat că abia 500 de exemplare de salcâmi japonezi pot egala performanţa unui singur exemplar de tei de 50 ani. Potrivit sursei citate, sub coroana unui tei, temperatura aerului este mai mică cu 3-4 grade Celsius, în timp ce salcâmii nu oferă umbră pe timpul verii. În ultimii doi ani, mai multe perso­nalităţi locale şi centrale s-au declarat în favoarea replantării teilor. Printre aceştia s-au numărăt artişti, scriitori, arhitecţi, politicieni, activişti, doctori, profesori universitari sau jurnalişti. „Teii care au plecat vremelnic trebuie să se întoarcă pe bulevardul Şte­fan cel Mare! Ei se vor întoarce oricum, pentru că firescul spune asta, dar cu cât vor veni mai repede, cu atât ne vom bucura mai mult de ei şi cu atât vom uita mai repede că i-am pierdut pu­ţin“, se arată într-un mesaj de sus­ţinere al preşedintelui Ordinului Arhitec­ţilor din România, Şerban Ţigă­naş.

Replantarea teilor stârneşte patimi politice în PNL

Proiectul de replantare a teilor a deschis un nou front de luptă politică între liberalii ieşeni. Ieri, după ce liderul consilierilor locali ai PNL, Marius Dangă, i-a cerut lui Chirica să aducă în dezbatere proiectul în plenul Consiliului Local, un coleg al acestuia de partid, Alexandru Muraru, l-a acuzat că încearcă să confişte succesul societăţii civile. Muraru nu a făcut referire directă la Dangă, dar liberalul a citat expresii folosite de către acesta. Cei doi concurează în cursa internă a PNL pentru desemnarea candidatului liberal la alegerile pentru funcţia de primar în 2016. Ei au ales să-şi trimită punctele de vedere prin două comunicate de presă distincte, trimise de pe aceeaşi adresă de poştă electronică, respectiv a Departamentului de Comunicare a partidului, la o diferenţă de două ore unul de altul.

Cei 108 tei pot fi replantaţi în câteva zile

În proiectul înaintat Primăriei, grupul „Iaşul iubeşte teii“ a propus plantarea unor tei cu o talie mai mică decât cei care au fost anterior pe pietonalul Ştefan cel Mare. Potrivit reprezentanţilor grupului, astfel de tei se pot cumpăra din pepiniere occidentale, cele mai accesibile fiind în Germania sau Spania. Preţul unui tei ajunge la câteva sute de euro, dar costurile de transport pot fi relativ ridicate. Un tei cu o înălţime de 5 metri şi cu un coronament globular poate fi plantat cu ajutorul unei maşini speciale. „Dacă există dorinţă, cei 108 tei pot fi plantaţi în câteva zile“, au precizat reprezentanţi ai grupului „Iaşul iubeşte teii“. Primarul interimar Mihai Chirica a precizat ieri că nu poate încă estima costurile pe care le-ar implica o astfel de acţiune, dar a subliniat că se va face o analiză în acest sens.

VEDEŢI ŞI:

S-a cerut din nou la Primărie replantarea teilor în toamnă pe Pietonal

Grupul civic „Iaşul iubeşte teii“ a înaintat ieri Primăriei un proiect tehnic pentru replantarea teilor în zona pietonalului Ştefan cel Mare.

 

Comentarii