Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

În desişul anxietăţii lui Vili Barna

GALERIE
radu parpauta
  • radu parpauta
- +

- fişe de lectură -

Vili Barna, antieroul lui Vasile Baghiu (din romanul acestuia Planuri de viaţă, Polirom, 2012), este un dubitativ înnodat în stări contradictorii: sentimentul zădărniciei şi ratării, apăsarea eşecului şi dezamăgirii. Barna, în care putem recunoaşte date biografice ale autorului (dar nu asta este important), este un contestatar, căzut degrabă într-o melancolie irepresibilă, şi o victimă a societăţii pierdută undeva între Est şi Vest, între ideal şi proza vieţii.

Ce se întâmplă cu Vili Barna, cel care trage din greu la jugul vieţii, în puţinul timp care îi este dat (care ne este dat nouă tuturor). Se întâmplă că Barna se opreşte o clipă (o „clipă” lungă cât romanul), priveşte în jur şi cugetă la ce fel de viaţă trăieşte de fapt. Pe tot parcursul romanului antieroul Barna nu face decât să încerce să se desprindă din desişul anxietăţii sale într-un lung monolog al căutării de fapt. În zadar veţi căuta un clou al romanului, un apogeu sau, cum se spune didactic „punctul culminant” al poveştii; n-avem o peripeteea, acea întoarcere a soartei personajului, cum recomandă clasicii şi hitchcockienii deopotrivă. Nu, Barna este egal cu sine însuşi de la început şi până la sfârşit.

Sinuozitatea gândirii personajului - aceasta ne interesează. Ea este urmată îndeaproape de narator, unul care nu este omniscient (romanul putea fi scris prea bine şi la persoana întâia, ar fi fost mai „trendy”, conform cu ce se practică în proza de azi), dar care nu pregetă pe alocuri să-şi ia peste picior personajul. Din gravitatea dubitaţiei personajul cade, pe alocuri spuneam, în miticism naţional, dinspre mitic spre Mitică, cum ar veni.

Antieroul nostru nespectaculos face câteva plimbări prin Europa şi priveşte excentricităţile occidentale. În rezidenţa din Occident unde scrie romanul o vede, de pildă, pe turcoaica Meryem, venită cu o bursă de cercetare, cum paşte iarbă în scop experimental, se întreţine cu colegi mai trăsniţi, dar rămâne cu gândul la mama de la Poiana şi nu-l scoate nimeni din ale lui. Un scurt episod de presă în România îl încarcă cu mizeria depravată a timpurilor postdecembriste. La fel editarea unei cărţi. Are experienţe intime religioase, dar naratorul nu catadicseşte să fie mai explicit. Lumea literară, prezentată prin chipuri de autori recognoscibile pentru mulţi, îl scârbeşte. Se defulează în lungi monologuri până la urmă prin discuţiile pe medii de socializare cu prieteni plecaţi din ţară.

Face multe Barna, dar mai toate stau sub semnul dubitaţiei triste, al eşecului şi deziluziei. De pildă, face încercări să ajungă în America, dar cade victimă unei escrocherii şi renunţă. Ca atâţia alţi români e un bovaric în multe momente. Arena politică şi mişcarea civică postdecembristă îl aduc în stare de neputinţă. Şi meditează la aceasta.

Dar, desigur, episoadele cele mai importante sunt cele în care Barna rescrie cele consemnate de tatăl său despre lagărele din URSS prin care trecuse. Viaţa tatălui se scurge în viaţa fiului, după cum cea a lui Barna se va decanta în viaţa fiului său. Puntea invizibilă dintre tată şi fiu, apoi iarăşi dintre tată şi fiu asigură stabilitatea familiei. Şi a ţării acestea „neaşedzate”, cum zice cronicarul. Iar planurile de viaţă, pe care le face mereu Barna, sunt planuri pentru aşezarea, stabilitatea individului, a familiei şi a ţării.

Lăsăm pentru critici mai sagaci alte consideraţii posibile despre singurătate, supravieţuire, mântuire prin scris etc. Protagonistul retrăieşte şi absoarbe toate aceste lucruri, romanul fiind o perpetuă rememorare, fără să aibă nevoie de vreo madlenă, a unor momente de viaţă revelatorii. Şi de multe ori rezultatul este frustrant şi dezamăgitor. De aici tăcerea şi retragerea în scris. Soluţia se întrevede în roman, dar autorul o spune mai răspicat în articole de presă. Ca de exemplu: „Cel mai probabil, retragerea, demisia, separarea de aceste grupuri şi organizaţii ar fi, în ceea ce mă priveşte, soluţia. Soluţia individuală a scrisului acasă, în bucătăria apartamentului, publicarea la edituri cât de cât vizibile şi comunicarea, atât cât este posibil, cu cititorii.

Lumea poate fi văzută şi ca o sumă de singurătăţi solidareŞi nici nu este altfel. În fond, chiar murim singuri, iar acest amănunt banal (şi dur totodată) spune şi el ceva în acest sens.

Am văzut această retragere şi la oameni din alte domenii. Oameni ai generaţiei mele care, sătui de nedreptate, impostură şi marginalizare, au ales tăcerea. Cel puţin cei rămaşi aici, pentru că despre ceilalţi nici nu aş şti să spun prea multe.

La urma urmei, demisia te poate scuti de senzaţia că girezi minciuna şi nedreptatea şi te ajută să trăieşti în împăcare cu propria conştinţă.” (Bătălii pierdute ale generaţiei mele, Liternautica, 14,1, 2017)

Aş zice că Vili Barna simbolizează cumva România, la fel cum nabokoviana adolescentă nebunatică, inocent-perversă Lolita este America sau cum, bunăoară, tânăra slujnică, care rămâne fără vedere, din Frumuseţea oarbă, cântecul de lebădă al lui Boris Pasternak, simbolizează evident Rusia, care şi-a uitat propria frumuseţe şi propriul destin. Barna e, cu voia sau fără voia autorului, o chintesenţă a românului de azi - românul generic, cel conştient, nu Mitică, din popor, nu din populime, anxios, dar căutând lucid, pipăindu-şi propriul destin cu antene sensibile; când orbeşte, cîând temător; grav, dar cu mari îndoieli, cu avânturi adolescentine primejdioase, dar şi cu căutări ale unor temelii - tatăl, familia, singurătatea retractilă şi adeseori volatilă.

Până la urmă Barna dubitativul (a)pare un biruitor? Greu de spus. Dar meditaţia asupra aşedzării ţării este primul pas spre biruinţă.

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri