Un proiect de râsul curcilor

În sicriul autostrăzii Ungheni – Iaşi – Târgu Mureş a mai fost bătut un cui

joi, 01 octombrie 2015, 15:48
2 MIN
 În sicriul autostrăzii Ungheni – Iaşi – Târgu Mureş a mai fost bătut un cui

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) a anunţat decizia de respingere a solicitării acordului de mediu depusă de Copania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale pentru construirea autostrăzii.

„Avizul nu a trecut pe la noi, fiind vorba de o decizie a ANPM. Avizul de mediu este obligatoriu pentru realizarea oricărei investiţii, respingerea cererii însemnând că se emit substanţe periculoase pentru mediu, se iese din intervalele legale ale unor parametri sau alte aspecte de acest gen. În general, când este vorba de autostrăzi sau alte investiţii de acest gen, poate fi vorba de faptul că traseul trece printr-o rezervaţie sau este periclitată existenţa unei specii rare. Nu înseamnă neapărat că proiectul este respins, dar trebuie luate măsuri de conformare şi modificat proiectul în consecinţă, cu influenţa corespunzătoare asupra costurilor“, a explicat Bogdan Davideanu, directorul Agenţiei Judeţene de Protecţie a Mediului.

Avizul negativ dat de ANPM proiectului autostrăzii ar putea fi urmat de un alt aviz negativ, dat la nivel local proiectului de construire a unui pod rutier la Ungheni. Podul ar urma să asigure legătura între viitoarea autostradă şi şoseaua naţională Chişinău – Ungheni din Republica Moldova. Conform precizărilor lui Davideanu, amplasamentul podului ar afecta viaţa acvatică din Prut.

„Podul ar trebui să treacă peste un punct numit Cotul lui Bran. Acolo este o zonă de liniştire, de depunere a icrelor, una din puţinele rămase de-a lungul Prutului. Peştele este sensibil la vibraţiile produse de construcţie şi de traficul ulterior, iar la cât durează la noi o investiţie, pot apărea probleme pe termen lung. Nu am luat încă o decizie, dar posibil să propunem mutarea podului la câţiva kilometri faţă de planul actual“, a precizat Davideanu.

Comentarii