Învăţăturile lui Mihai Chirica pentru primarul Iaşului

Flutură Mihai Chirica portdrapelul partidei reformiste din PSD? Are o agendă ascunsă privitoare la propria-i carieră politică? Şi-a calculat paşii înainte de a-l critica pe Liviu Dragnea? Exclus, puţin probabil, exclus. Toate informaţiile din mediul politic sugerează că în PSD nu există şi nici nu se va închega în viitorul apropiat vreo mişcare de rezistenţă. Liviu Dragnea a găsit formula câştigătoare ca să înlăture orice formă de opoziţie. S-a înconjurat de inamici declaraţi ai Justiţiei, după un principiu simplu. "Cad eu, cădem toţi”. Dar sunt atât de mulţi, încât până "pică” ultimul, Dragnea iese din puşcărie şi preia din nou partidul. Dacă nu el, altul asemenea lui. Şi tot aşa, ca un perpetuum mobile programat să se învârtă până când Dumnezeu se va îndura de români şi va dezincrimina a opta poruncă. Or, Mihai Chirica e suficient de inteligent încât să fi înţeles că orice rezistenţă de tip reformator în PSD este sortită eşecului. Au mai încercat şi alţii înaintea lui (vezi grupul de la Cluj) şi acum gravitează la periferia partidului. La fel de bine cum ştie că pe termen scurt şi mediu niciun alt partid nu-i va întinde o mână ajutor. Nici legislaţia nu-i oferă prea multă marjă de negociere din postura de primar.

Şi atunci cum de s-a ajuns în situaţia asta? De ce brusc toate "buletinele” de ştiri şi talk-show-rile politice încep cu o frizură atât de familiară ieşenilor? Adevărul e că nimeni nu ştie. Nici măcar Mihai Chirica. Primarul nostru are un obicei mai năstruşnic. Întâi vorbeşte, şi apoi gândeşte. Îl ia gura pe dinainte (nu din prostie, ci dintr-un soi de emotivitate în relaţia cu presa şi o precipitare în luare deciziilor). Dar uite aşa azi un Shaiddeh, mâine un Iordache, până s-a trezit din soldat fidel partidului, în sorosist trădător de neam şi patrie. Să ne amintim că s-a întâmplat la fel cu defrişarea teilor. Întâi a dat ordinul, apoi a început să cântărească şi după ce-a ras ultimul copac s-a răzgândit.

Să fim bine înţeleşi. Chirica merită felicitat pentru bunul-simţ şi sinceritatea cu care a apărat cauza protestatarilor. Empatia lui pentru "stradă” a fost reală, chiar dacă discursul i-a fost scris de consilierii mai tineri, aflaţi în Piaţă. Mi-e teamă însă că dacă ar fi intuit consecinţele "războiului”, alegea fără ezitare cartea ipocriziei. Acum, nu prea mai are de ales. A intrat într-o horă care probabil o să-l coste cariera politică în PSD. Îi mai rămân ieşenii. Şi câteva panseuri care-i aparţin şi al căror principal destinatar trebuie să fie el însuşi.

Citiţi ce înţelept e primarul nostru dacă înlocuim în declaraţiile sale numele "Dragnea” cu "Chirica”, şi "PSD”, cu "Iaşul”.

Dacă se poate sau nu moderniza Iaşul cu domnul Chirica la putere depinde foarte mult de domnul Chirica. Contează felul în care va înţelege dumnealui să se adapteze la noua configuraţie a oraşului de astăzi, a oamenilor care nu vin la vot, dar au totuşi un cuvânt de spus. Cu siguranţăţine în special de oamenii din Primărie cu funcţii de conducere şi de consilierii locali care trebuie să aibă curajul să se exprime liber. Nu trebuie să fii de fiecare dată împotriva unei idei. Dar poţi să îţi exprimi într-un mod cât se poate de raţional o părere despre un lucru care trebuie făcut împreună. Domnul Mihai Chirica are o metodă de condus care are în mare parte această ideologie a mâinii de fier, a vocii unice şi a lucrurilor care se transmit printr-o singură cale de comunicare. Pe la noi, prin tradiţia populară românească, mai este o glumă, cum că mai schimbăşi copiii părinţii. Până la urmă, va trebui să găsim o cale de mijloc prin care să putem comunica firesc între generaţiile care pot duce mai departe destinul oraşului. Procedura mâinii de fier a fost procedura care a dat rezultate. A dat rezultate şi la Iaşi. Să nu uităm felul în care conducea Nichita oraşul, când domnul Chirica nu era, după spusele tuturor, decât o marionetă în mâna primarului. Sau atunci când domnul Simirad era singura voce a oraşului. Între timp, Iaşul s-a modernizat. Mai ales după anul 2007, când integrarea europeană ne-a adus într-o situaţie aproape conflictuală între două generaţii. (…) Chirica e un om puternic, care a reuşit să se organizeze exemplar. Ce-i reproşez: nu ştie să-şi aleagă oamenii, nu ştie să-şi pună oameni competenţi în jurul lui.