Nopți albe făcute de ieșenii din Păcurari din cauza capacelor de canal montate prost

vineri, 17 iunie 2016, 01:59
2 MIN
 Nopți albe făcute de ieșenii din Păcurari din cauza capacelor de canal montate prost

Oficialii ApaVital spun că acele capace zgomotoase din zona Păcurari sunt de proastă calitate, nefiind montate de ei. „În două zile rezolvăm“, promit cei de la ApaVital.

Capacele de canal montate prost fac nopţi albe mai multor ieşeni. Reabilitarea străzii Păcurari a avut ca efect, după deschiderea pentru trafic a pasarelei „Octav Băncilă“, un zgomot infernal pentru ieşenii care locuiesc la marginea străzii.

„De când s-a deschis pasarela, traficul este infernal. La orele de vârf, zgomotul rezultat din traficul ma­şinilor este foarte mare, şi la acesta se ada­ugă şi zgomotul făcut de capacul de canal, care se mişcă, devenind astfel insuportabil, având o frecvenţă şi o repetitivitate deranjantă. Zgomotul de trafic rutier din zonă depăşeşte, cred, limita şi normele admise într-o zonă de locuinţe. Când se liniştesc maşinile, începe activitatea de noapte a câinilor fără stăpân şi a vecinilor romi de la Păcurari 86 şi împrejurimi“, a semnalat o ieşeancă din zonă.

Conform explicaţiilor date de oficialii ApaVital, situaţia semnalată de ieşeancă nu este singulară. Mai multe capace de canal de pe Păcurari ar fi fost montate incorect, de unde şi problema zgomotului.

„Când s-a făcut şoseaua, s-au ridicat capacele la nivel şi s-a pus un anumit tip de capac, de proastă calitate. Nu le-am pus noi, dar culegem efectele. Noi am mai intervenit în zonă, dar se pare că problema persistă, pentru că am mai primit sesizări. În zonă este un trafic intens, cu maşini mari, ceea ce accentuează problema. Vom schimba capa­cul cu totul. Avem deja în lucru în bază componentele necesare. În două zile rezolvăm“, a declarat purtătorul de cuvânt al ApaVital, Răzvan Manolache.

Comentarii